Gafencu a avut grijă de cel bolnav când el însuşi era bolnav, a avut grijă de cel flămând când el flămânzea, a mângâiat pe cel lovit când era plin de răni, L-a mărturisit pe Hristos Cel din inima sa când prigonitorii cereau lepădare, a murit în final pentru ca cel de lângă el să traiască.
Este şi va fi sfânt al Bisericii. Dar nu pentru că a fost legionar, nu pentru că a fost anticomunist, nu pentru că a luptat în clandestinitate împotriva sistemului torţionar. Toata viata sa a fost un luptător si un iubitor de neam. In ultima perioada a vietii sale lupta s-a dus pe un alt plan…
Nu mai avem carcere şi supraveghetori dar avem instituții și șefi care te doresc formatat, stress care se cumulează, presiune asupra gesturilor ce țin de credință. Nu mai suntem în închisori însă toţi avem nevoie de puterea unei rugăciuni curate. Părintele Sofian ne vorbeşte despre aceasta din experienţa detenţiei sale.
Nu ştiu ce vă spune muzica asta, pentru mine este ca o promisiune duioasă făcută celui iubit, mersul ei potolit, estompat, parcă spune “îţi mulţumesc că mai găsit, păstrează-mă, tu eşti viaţa mea”.
Când iubeşti eşti pătruns de o graţie deosebită, prin ochiul mai curat lumea se arată în cele frumoase , dragostea celulalt îţi şi îi descoperă chipul tău cel mult iubit de Domnul, până la moarte pe cruce, te miri cum de ai rătăcit atât în căutarea ta/ a lui / a Lui.
Chipul tău, surprinzător, ce minune de copil dormitează în inima ta, ce potenţă a veşniciei mărturiseşte el . În fiecare dintre noi vieţuieşte un copil şi sfânt al Domnului.
Din păcate muzica doar poate să însoţească taina noastră, creşterea întotdeauna vine de la Domnul de aceea cel mai frumos dans va fi nedespărţit de El, de rugăciune. Din păcate pentru că uneori muzica uită acest lucru şi devine beţie, ne duce departe de realitate, ne înstrăinează minţindu-ne cu seducătoare idolatrii, în final aducătoare de pustiu .
Am ascultat piese muzicale în interpretări diferite. Perfecţiunea nu aduce frumosul, omul frumos aduce frumosul. Cum se poartă omul frumos, cum îşi portă frumuseţea? În trezvie şi simplitate.
“Nu puteam să facem pe scenă moliftele Sfântului Vasile, că le crăpa teatrul în două…am încercat să prezentăm lucrurile eufemistic”- Andrei Şerban despre reprezentaţiile din Statele Unite
Spectacolul “Spovedanie la Tanacu”, regizat de Andrei Şerban după romanul omonim scris de Tatiana Niculescu-Bran, va avea din nou reprezentaţii pe 2, 3 şi 4 iulie la teatrul Odeon, după ce a fost prezentat aici în premieră în mai.
Pe 6 iulie, spectacolul va fi prezentat şi la Iaşi, la Teatrul Luceafărul, în cadrul programului Rezidenţe Artistice – RezidentArt.
Mărturisesc că nu am văzut încă acest spectacol şi că am o nedumerire legată de oportunitatea sa, mai multe cuvinte voi spune probabil după vizionare. Mai jos veţi găsi un articol şi un interviu de Elena Dulgheru despre piesă şi regizor, acestea m-au pus pe gânduri şi în cele din urmă pe drumul spre teatru. Mă bucur că exploatarea mediatică negativă a accidentului de la Tanacu este cumva balansată prin această formulă.
Cronobiologia ar fi dupa medicina traditionala chineza, confirmata si de alte traditii dar si de cercetari moderne privind bioritmul, o stiinta a orarului organelor. Conform acesteia organismul îsi trimite întreaga energie catre anumite parti ale sale, la un moment dat. Stiintific se pare ca s-a demonstrat in cateva experimente ca cine nu respecta si tulbura repetat ritmul interior se îmbolnaveste mai des si mai repede.
Acum eu ma gandesc pe de o parte la monahii care au prin randuiala rugaciunii de noapte, un orar in neconcordanta totala cu cel propus de cronobiologie, de asemenea ma gandesc la randuiala observata la taranul roman care pentru a putea cosi la timp sau pentru a prasi ogorul sacrifica zorile, se scula “cu nopate in cap”, pe la 4-5. Cunosc asemenea oameni care se bucura de o longevitate buna de urmat.
Pe de alta parte ficatul meu confirma ca la ora 22 isi cam incheie socotelile zilei… Iata totusi orarul despre care este vorba:
Cineva spunea că această sărbătoare ar contrazice cumva caracterul universal al Bisericii Ortodoxe prin sublinierea caracterului naţional, “autocefal”, că ar fi o sărbătoare cel puţin ciudată.
Mie nu îmi pare deloc ciudata, nu este o sărbătoare prin care cumva dorim o delimitare, o separaţie de Biserica una cea a Domnului. Nu este o sărbătoare izvorâta din mândrie sau filetism ci din comuniune cu cei care ne-au păstorit peste secole, eu aşa o simt. Îi cinstim pe cei care au sfinţit sfinţindu-se aceste ţinuturi şi pe părinţii noştri. Un bun prilej, o bucurie, o sărbătoare frumoasă. Sărbătoarea nu instituie o graniţă ci confirmă universalismul bisericii.
Lista cu sfinţii români canonizaţi am găsit-o aici . În lista apar şi persoane ca Sfântul Andrei Apostolul sau Cuvioasa Paraschiva deoarece, cred eu, prin lucrarea lor s-au făcut părtaşi neamului nostru.
Pentru mine este totodată duminica în care trebuie să îl pomenesc şi pe Cuviosul nostru Părinte Arsenie Boca, pe Cuviosul Părinte Dimitrie Stăniloae de teologie dătătoare de Viaţă cuvântător, pe Sfinţii Mucenici Mărturisitori din închisorile comuniste ale căror sfinte moaşte le cinstesc cu drag.
Înregistrarea este de astăzi de la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti. După Sfânta Liturghie obştea împreună cu credincioşii rămaşi au făcut o scurtă procesiune în jurul bisericii, între prapori şi icoane fiind purtat şi cinstit tricolorul. Ziua aceasta ar putea fi în mod fericit adevărata sărbătoare a drapelului.
Bărbatul ar trebui să ţină minte că soţia i-a fost încredinţată de Dumnezeu. Soţia sa este un suflet pe care Dumnezeu i l-a dat, şi pe care într’o bună zi va trebui să-l dea înapoi. El îşi iubeşte femeia aşa cum Hristos iubeşte Biserica (Ef. 5:25). O ocroteşte, îi poartă de grijă, îi dă încredere, îndeosebi când este tulburată sau când este bolnavă. Ştim cât de sensibil poate fi sufletul unei femei, pricină pentru care Apostolul Petru îi îndeamnă pe bărbaţi să-şi cinstească femeile (cf. 1 Pet. 3:7). Sufletul unei femei se răneşte, este adesea mărunt, schimbător şi poate cădea dintr’odată în deznădejde. De aceea, bărbatul trebuie să fie plin de dragoste şi gingăşie, şi să facă din ea comoara sa cea mai de preţ. Căsătoria, dragi prieteni, este o bărcuţă care pluteşte pe valuri şi printre stânci. Dacă o scapi din grijă chiar şi o clipă, se va scufunda.
Un vechi cântec sârbesc din secolul XIV, mai jos veţi găsi şi o altă variantă live. Imaginile care însoţesc fragementul video sunt din Djurdjevi stupovi (Ţinuturile Sfântului Gheorghe), mănăstire construită în secolul al XII-lea în ţinutul Raska, Serbia, astăzi în Muntenegru. Prima biserică de aici este datată în 1166. Ulterior ea a devenit necropolă domnească.
Legat de melodie, varianta live îmi place mai mult, conservă o linişte a compoziţiei, poate percuţia ar trebui să fie mai discretă pentru că uniformizează melodia,
Victoria, mama Parintelui Efrem Katunakiotul, avea o inima milostiva, plina de iubire si sentimente bune pentru copiii ei, dar si pentru toata lumea; un suflet cu mare rabdare si staruinta.
+ + +
A reusit sa convietuiasca cu batranul preot Nichita, socrul ei, si sa-l ingrijeasca. Dintre toate rudele ei aflate langa patul de moarte, numai ea s-a invrednicit sa ia binecuvantarea lui. Intr-adevar, pe jumatate paralizat, a chemat-o langa el printr-un semn, caci nu putea sa vorbeasca, i-a strans mana si i-a aratat emotionat cerul cu degetul.
