Suflet cu cip

„Dumnezeu nu cere de la noi oamenii altceva, decît numai să nu păcătuim. Iar acesta nu este lucrul legii, ci paza neslăbită a Chipului şi a cinstei noastre de sus. Stînd în acestea potrivit cu firea, şi purtînd haina strălucită a Duhului, rămânem în Dumnezeu şi Dumnezeu în noi, fiind dumnezei şi fii ai lui Dumnezeu prin înfiere, însemnaţi cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu”.

Cuvântul este din Simeon Noul Teolog şi l-am reţinut ca pe o lumină în tulburarea gândurilor şi a inboxului meu răvăşit de sute de mailuri-spam ce anunţă de dimineaţa până seara catastrofa iminentă a cipării şi apostaziei noastre. Tulburat, da, pentru că NU vreau să apostaziez, să îmi trădez Dumnezeul meu, chiar dacă o fac zilnic cu meschinăriile şi jumătăţile mele de măsură, dar seară de seară el mă caută şi mă găseşte şi îmi doresc din toată inima să mă găsească în veci.
Mă gândesc la problema cipurilor şi în esenţă a supravegherii: să fim înţeleşi, sunt pentru respectul libertăţii omului de lângă mine şi de pretutindeni, a intimităţii sale, nu iubesc statul poliţienesc, nici biblia sa, panopticonul lui Foucault ce descrie viitorul politic, democraţia în care ordinea şi puterea vine cu precădere din supraveghere şi auto-supraveghere.
Dar îmi dau seama pe de altă parte că este o altă utopie politică, o altă visare a cezarului. Şi de ce nu i-aş da ce este al lui? Întotdeauna a visat, şi-a dorit puterea absolută şi crezând că o reinventeză a stricat şi urâţit lumea lui Dumnezeu. Aşa s-au ridicat imperiile şi republicile , m-am obişnuit cu miasma urâtului său… Când mi-a respectat el libertatea, intimitatea şi credinţa mea, când a înţeles el taina persoanei mele? Lumea lui nu este cu adevărat lumea mea.
Paşapoarte cu cip, smartcarduri, coduri de bare, tehnologie RFID. Tehnologii de optimizare pentru o societate de consum. Deloc agreabil, deloc uman şi totuşi doar tehnologii exterioare. Am în portofel o colecţie de cipuri, de la cardurile de acces sau de servicii până la smartcardul portocaliu de la o binecunoscută bancă. Le pot uita oricând acasă, ecrana magnetic sau fizic din greşeala (mi s-a întâmplat), sunt pur şi simplu stickuri cu informaţii care mă ajută să accesez eficient diferite lucruri.
Eu le consider simple ustensile. Cărţile mele au toate coduri de bare, unele chiar cipuri, şi mă contaminez de fiecare dată de frumuseţea conţinutului lor. Care este problema păcatului care să mă rupă de Dumnezeu, problema dogmatică şi de credinţă a microcipurilor fie ele RFID ? Şi este 666 un număr spurcat lângă care nu poate sta o icoană sau ceva sfânt aşa cum spunea părintele Filoteu , absolvent de cibernetică, poate avea un cip RFID o putere mai mare decât puterea harului primită de mine în inimă, mai mare decât dragostea lui Hristos? Eu nu cred, ajută Doamne (ne)credinţei mele.

Dacă greşesc vă rog cu dragoste să mă corectaţi.
Cred că este prea mult scenariu în virtutea căruia se acţioneze abrupt în prezent.
Este prea devreme şi mai ales prea nepotrivit în context.
Şi m-au întristat nişte atitudini pe care simt nevoia să le corectez.
Se insinuează că sinodul şi patriarhul ar fi vânduţi unei forţe oculte, că nu dau dovadă de credinţă prin tonul lor neutru. Că trebuiau să fie fermi, să atace. Eu nu cred că trebuia obligatoriu sinodul să se implice în această problemă în maniera din Grecia de exemplu. Acolo este un alt fond şi biserica a acţionat manevrând cu înţelepciune un curent naţionalist, la noi nu s-ar fi obţinut decât o busculare a relaţiilor cu statul. Nu merita asta. Lupta seculară a omului împotriva sistemului se vrea peste noapte grefată bisericii, creştinul scos eventual din tranşeele liturghiei pe reduta sabotajului antisistem, transformat în zelot. Tentant sabotajul însă biserica a fost întotdeauna învingătoare altfel, şi-a ales mucenicii pe alte criterii. Iubesc această cale.
Nu cred că problema paşapoartelor biometrice merita intervenţia sinodului. Nu cred, nici duhovnicul meu nu crede, nici alţi părinţi, alţi prieteni ai mei. Unul dintre ei a încercat să problematizeze faţă de părinţii de la Petru Vodă, a fost admonestat rapid, om slab ce este. Un alt părinte a fost catalogat drept căldicel pentru tăcerea sa. Un părinte de rugăciune. Părintele Rafail a fost rapid tranşat ca imagine după separarea sa mediatică de fenomen.
Îmi pare un tăvălug haotic. Voalat sau mai puţin voalat, pe bloguri, în interviuri şi conferinţe, proliferează un duh străin de dezbinare. Se activează vechi antipatii monastice, revine la modă să îţi judeci superiorul, sunt înregistraţi cu camera ascunsă duhovnici în încecarea de a provoca/imortaliza asemenea judecăţi de valoare. Mai deunăzi facultatea de teologie s-a umplut de caricaturi ale patriarhului. Patriarhul este mason, un alt vlădică este securist. Un teolog se leagă în conferinţele sale şi pe blog de permisele auto cu cip, oamenii îşi ard apoi la microunde permisul sau îl aruncă pur şi simplu îngroziţi de potenţiala apostazie. Peste o săptămână totul este retractat, permisele nu au cip. Cu adevărat brownian.

Probabil o să îmi fac paşaport cu cip. Este o înjosire dar o să o permit, mă mângie cum Maria s-a supus recensământului roman. Dacă vor să mă numere ca pe animale, o să le permit acest lucru, dacă vor să mă trateze ca pe infractor, cu adevărat sunt. Nu o să mă pun cu imperiul, nu de frică, nu cred că merită. Altceva mă nelinişteşte. Fratele meu care este în Duh cu mine şi nu îl mai înţeleg. Zdrobeşte păstorul, loveşte turma… Este o nebunie ce se întâmplă, în inima mea, în inima noastră. În plin Post Mare, nu ne mai înţelegem, acolo unde ar trebui să domnească pacea lui Hristos, domneşte tulburarea. Binecuvântările noastre par a veni de la Domni diferiţi. Să nu fie aşa Doamne, miluieşte.

25 comentarii to “Suflet cu cip”

  1. Doamne ajuta!
    Stiti cumva care este pozitia parintelui Vasile Gavrila de la biserica rusa, in legatura cu aceste cipuri? Sau a parintelui Arsenie Muscalu?
    Daca stiti va rog sa-mi comunicati si mie.
    De asemenea daca mai stiti pozitii ale duhovnicilor nostri Rafail Noica, Teofil Paraian sau altii.
    Va multumesc anticipat.

  2. Greselile sunt de ambele parti, si de partea ierarhiei si a celorlalti. Poti inca sa iti faci fara cip daca te grabesti, este valabil zece ani. Am inteles cam ce vrei sa zici, sa fim totusi intelepti ca sarpele si nevinovati ca porumbelul.

  3. @ Andrei

    Doamne ajuta!
    Părintele Vasile Gavrilă s-a exprimat faţă de ucenici pe un ton neutru în sensul că nu ar fi un pericol pentru mântuire aceste paşapoarte biometrice. O să încerc să obţin un scurt interviu.
    Atitudinea părintelui Rafail Noica o să o pot afla săptămâna viitoare.
    Şi eu doresc să aflu ce spune părintele Arsenie Muscalu.

    @Ion
    Tocmai la capitolul înţelepciune cred că am picat examenul de data asta, roadele sale sunt departe, ea este aducătoare de linişte şi unitate.
    O să postez deseară nişte comentarii primite pe un forum, am râs şi am plâns …

  4. Citeste, frate viata cuviosului Paisie Aghioritul, sa vezi ca MUSTESTE de minuni. E un cartoi gros care aproape pe fiecare pagina spune lucruri care-l dovedesc sfant.

    Apoi citeste parerea lui despre cipuri. Pacat ca nu am acum la indemana dar se poate gasi pe Inernet.

  5. Draga frate Adrian. Stiu parerea parintelui Paisie despre cipuri, dar nu cred ca un sfant este neaparat infailibil in tot ce spune. Si sfintii pot avea pareri.
    Eu nu sunt nici pentru, nici impotriva cipurilor. Incerc sa-mi pastrez calmul si luciditatea. Daca e sa ne luam dupa pareri, putem cita si parerea parintelui Porfirie care si el e considerat sfant si care e nitel diferita de cea a parintelui Paisie.
    Dar a fi sfant nu inseamna ca poti sa ai opinii intotdeauna adevarate la modul absolut despre orice. Nu poti intreba de pilda un duhovnic despre formula propilenei si sa te astepti la un raspuns infailibil. Repet: nu sunt deocamdata nici pentru, nici impotriva. Incerc sa caut pareri edificatoare. Dar trebuie sa ne pastram discernamantul.
    Doamne ajuta!

  6. Andrei, este delicat, ajungem sa spunem ca in epistole, unii suntem ai lui Chefa altii ai lui Pavel.
    O sa incerc sa nu ma fac raspandac, am observat ca si raspunsurile duhovnicilor pot sa varieze de la timp la timp , de la om la om. Daca pot sa vin, vin cu ceva concret.

    @Adrian
    O sa recitesc cartea parintelui. Subliniez nuantele din nou: pasapoartele biometrice nu sunt un lucru bun insa nu imi dau seama cum ar putea constitui o apostazie primirea lor. Ele pot prefigura apropierea vremurilor de care vorbeste parintele si mai ales Apocalipsa. Dar cred ca nu avem tot cadrul de acolo.

  7. Va multumesc pentru ca mi-ati atras atentia ca intr-adevar Hristos nu se imparte dupa preferintele noastre.
    Tot ce am vrut sa spun este ca biserica este infailibila, in rest credinciosii, chiar si sfintii, pot avea anumite pareri , nu neaparat infailibile.
    Daca totusi ar fi sa-mi spun o parere, subliniez doar o parere despre aceste acte cu cip, ea ar suna cam asa.
    Consider ca un cip, chiar si cu amprentele digitale, nu poate sa epuizeze persoana umana. Totusi faptul ca suntem amprentati reprezinta asa cum ati spus si dvs. o injosire. Dar injosiri din partea statului au mai fost si pana acum. Problema este cred sa stim unde sa ne oprim si in tot cazul sa nu ne lepadam credinta. Deocamdata nu s-a pus problema lepadarii de credinta.
    In privinta numarului 666, parerea mea este urmatoarea si aici o sa va rog sa ma corectati daca cumva gresesc.
    Cred ca un numar, prin el insusi, in absenta lepadarii constiente de Hristos, nu poate sa ne faca sa ne pierdem mantuirea deoarece consider ca un lucru sau altul poate deveni o pecete numai daca este asociat cu lepadarea de credinta.
    In absenta acestei lepadari, nici un numar „magic” nu poate sa ne faca sa ne pierdem credinta. Aceasta a fost si pozitia sinodului Rusiei cand a spus ca in talcuirea ortodoxa a sfintilor parinti, primirea pecetii antihristice este intotdeauna asociata cu lepadarea libera si constienta de credinta. Altfel, exista riscul de a cadea in numerologie si superstitie.
    Totusi daca acest numar va fi prezent pe toate actele de identitate, aceasta ar suna ca un fel de batjocura la adresa crestinilor, ca si cum ar vrea sa ne testeze cineva reactiile la asa ceva. S-ar putea ca interpretarile acelea cu privire la prezenta numarului 666 in codurile de bare sa fie putin exagerate, deoarece se stie ca acele linii seamana cu cifra 6, dar din persectiva calculatorului nu este acolo acest numar.
    Eu personal nu sunt adeptul vreunei teorii a conspiratiei. Cred ca lucrurile grave care se intampla sau se vor intampla sunt mai ales din cauza pacatelor noastre si nu cauzate de conspiratii oculte. Totusi repet, imi suna putin a obraznicie prezenta acestui numar pe toate actele viitoare, daca intr-adevar el este prezent.
    Va rog sa ma iertati pentru textul un pic cam lung si sa ma corectati acolo unde vi se pare ca gresesc. Este doar o parere si eu ma rog ca nimeni sa nu o ia in seama daca ceea ce spun este gresit.

  8. Eu cred ca dictatura si statul politienesc care se apropie cu pasi grabiti,nu este unul de factura laica,sa zicem,ci va fi in final o dictatura religioasa,un razboi declarat omului credincios si lui Iisus Hristos Dumnezeu.Aceasta se subintelege si acum,prin legile anti-morale si anti-crestine,prin ecumenism ,prin media,prin politic ,prin viata de zi cu zi.Prin lupta impotriva vietii (avort,eutanasie,dreptul la sinucidere,homosexualitate…),lupta impotriva familiei ( desacralizarea casatoriei,adoptiile homosexuale,interzicerea cuvintelor de mama si tata,de sot si sotie…),lupta impotriva credintei (
    scoaterea icoanelor si insemnelor religioase din institutii,scoaterea religiei din scoli,necanonizarea sfintilor,modificarea rugaciunilor,rugaciunile comune,intreruperea comuniunii cu Sfintii Parinti si invataturile lor,transformarea incetul cu
    incetul a Bisericii in sinagoga…) …

    Asistam de fapt la o prabusire a vietii,a normalitatii,a credintei,a valorilor familiei,a bunului simt,…acum se construieste omul de tip nou,omul demonic ,sclavul,supusul,robul omului-demon prin excelenta,Antihristul,conducatorul noului guvern mondial si al Noii ordini mondiale,incoronat ca imparat si dumnezeu si mesia in templul pe care evreii se pregatesc sa-l reconstruiasca in Ierususalim.

    Cum arata un astfel de om ?

    Religios:ori ateu ori ecumenist.( ateul fiind partea mai luminoasa )

    Moral:gay,lesby,necasatorit dar avind multiple legaturi amoroase,concubinaj,fara copii,sau daca ii are,favorabil relatiilor incestuoase,multiple avorturi,relatii perverse,adulter…

    Trupeste:tatuat,barbatii cu cercei femeile fara,piercing, barbati efeminati si femei masculinizate ,betivi,drogati,grasi…

    Ca mod de viata:munca intensa continuata cu cheltuitul banilor pe tot felul de nimicuri,viata de consum,pur materiala…piine si circ prin mass-media,satisfacerea poftelor de jos,de cit mai de jos…degradare umana si hulirea numelui lui Iisus Hristos Dumnezeu si al Sfintilor Sai.

    Iar la final,doamnelor si domnilor,vom avea si omul-zombi sau omul cipat,omul trecut prin fazele anterior descrise…religios,moral,trupeste si ca mod de viata…care nu va putea cumpara si vinde ( adica nu va putea trai trupeste ) daca nu are cipul cu pricina pe mina dreapta sau pe frunte.Cip prin care i se va controla si mintea si vointa ( o spun Sfintii )…pe mina dreapta ca sa i se taie lucrarea faptelor bune ( semnul Sfintei Cruci ) iar pe frunte ca sa se recunoasca de departe intre ei si sa indrazneasca in savirsirea celor rele.

    Si cum toate acestea ar trebui sa aibe si un sfirsit,adica un sfirsit al raului,al relelor…si sa mergem si noi in sfirsit Acasa,in Imparatia Cerurilor….toate acestea,unele triste iar altele bucuroase…trebuiesc marturisite tuturor.
    Pe de o parte sa stie cit mai multi de ce si de cine sa se fereasca si ce ii asteapta,iar pe de alta parte sa se intareasca prin post,rugaciune,spovedanie si impartasanie cit mai deasa,citirea Sfintei Scripturi si a Sfintilor Parinti,participarea duminicala la Sfinta Liturghie,vecernie…intrarea intr-un mod de viata cit mai simplu,gindul la moarte ca punte de
    legatura intre viata de aici si viata vesnica in comuniune cu Dumnezeu,Sfintii si rudele noastre plecate de aici,si toti oamenii buni care au trait cindva pe pamint si acum traiesc in Ceruri.

    PS.nu sint convins ca ce am scris are legatura cu framintarile fantanei ( desi mesajul este f. lung ),daca nu,putem sterge acest mesaj si scrie altul,mai la obiecte…

  9. Draga Andrei sunt intru totul e acord cu ce ai spus.
    Da, se pot pune pe un stick usb, cip, memorie magnetica sa spunem toate informatiile despre mine, inaltimi, latimi, greutati, copii grafice, alti parametrii, nu inseamna ca mi-au copiat sau deteriorat integritatea persoanei mele si implicit adancul ei, relatia de filiatie fata de Dumnezeu, intru care ar trebui sa cresc si sa desavarsesc.

    Altceva ar fi in cazul unui cip subcutanat, chiar ar trebui sa dezvolatam bioetica trupului ca biserica a Sfantului Duh si in acest sens, cu conexiune spre alte fenomene ale prezentului nostru, ma gandesc la piercing si eutanasie.

    Numarul 666 nu poate fi spurcat si rau el in sine, daca ar fost asa parintii bisericii ne-ar fi sfatuit cumva sa ocolim in istorie aceasta cifra eventual fatidica, ar fi existat un canon in acest sens.
    Sunt de acord ca asemanarea dintre codul de bare si cifra 666 nu poate fi pur si simplu ignorata, obraznica sau intamplatoare cum e ea, implica o problematizare. Daca acum ea nu este corect proportionata si rationala, pentru a putea avea eventual un efect social, o isterie generala ar putea compromite mai tarziu orice demers in acest sens. Nu mi-e clar daca aceste cipuri RFID au sau nu cod de bare pentru ca daca nu au deja avem doua probleme diferite.
    Asa este, nici un numar magic nu ne poate disemina credinta, face desarta marturia vietii noastre in Hristos, este ceva strain de crestinismul pe care l-am cunoscut eu, la fel ca si reactiile care m-au determinat sa scriu aici, un totalitarism violent in expresie, nedelicat si irational pe locuri, neimblanzit si necucernic cu eventualii oponenti, in replicile lor nu am simtit dragostea pe ordinea de zi.
    Numai bine.

  10. Pentru cei care tipa in sus si jos „amprentare injositoare” ar trebui sa nu faca cum au facut si cu permisele de conducere si anume sa se intereseze mai intai cum stau lucrurile.

    Amprentarea se face strict in scopul identificarii posesorului actului biometric si se amprenteaza doar 2 degete (acelasi de la fiecare mana) nu 10 ca in cazul infractorilor.

    In orice caz, amprenta nu este o metoda de identificare prea sigura dar probabil in timp se va folosi altceva (amprenta irisului, harta venelor din palma/deget).

    Tot respecul pt. gazda noastra, dar pentru cine stie cum stau lucrurile ideea ca „codul de bare e in etichetele rfid” e absolut ridicole si te face cel putin sa zambesti..

    Sunt doua tehnologii complet diferite chiar daca au aceeasi finalitate ca intrebuintare.

    Iar aparenta (vizuala) a cifrei „666” in codul de bare nu este ceva care sa fie problematizat.
    Pentru calculator nu este nici un „6” acolo (acele barele sunt pentru delimitare) iar codul de bare este strict pentru uzul calculatorului.

    Pentru uz uman, este acel numar scris SUB codul de bare si cred ca este evident pentru toata lumea ca nu este nici un „666” acolo asa cum nu e nici in bazele de date cu produsele si codul lor.

  11. Banuiam Alin dar nu aveam cum sa verific.

    @Holmes
    Da, sunt framantari care imi apartin si mie, multumim pentru compendiu. Cel mai important este ipostazierea crestinului in aceste vremuri, ipostazierea noastra, o asezare care sa fie mantuitoare. Care este dreptatea noastra? Daca o vom afla cetatea nu se va pierde.

    Aceste cipuri aduc numai lucruri rele.
    Printre ele dezbinare si isterie in biserica. Daca este vreme de revolutie aceasta nu are ce cauta in biserica, aici vremea este de schimbare interioara.
    Chiar nu intelegem din istoria recenta nimic, Gafencu nu este sfant pentru ca a fost revolutionar sau legionar ci pentru ca Hristos a locuit in inima lui, pentru ca Valeriu Gafencu a renuntat la tot si s-a facut salas al Duhului.

  12. Da, si eu cred ca este vremea de schimbare interioara. Cred ca numai asa, crestinii pot fi uniti in fata tuturor vitregiilor. Daca ne iubim unii pe altii si incercam sa traim dupa poruncile Domnului.
    Daca imi permiteti as dori sa va intreb: sunteti preot?

  13. Fantana,

    Nu cipurile au adus dezbinare. Folosim electronica de ani de zile, tehnica RFID nu mai vorbim.

    Problema nu este tehnologia, ci cei care au tinut musai sa amestece crestinismul cu teoria conspiratiei si sa faca dintr-o problema politica una religioasa.

    Si sa stii ca nici unii din cei care cer azi cu insistenta si chiar uneori cu impertinenta canonizarea lui Valeriu Gafencu nu inteleg ceea ce ai afirmat tu mai sus, facand din asta un pretext pentru a cere de fapt Bisericii sa „canonizeze” de fapt.. Miscarea Legionara.

  14. draga Alin,

    Nu cipurile sint problema,ci cei care conduc lumea si sint in spatele cipurilor si a legilor anti-crestine si a legilor anti-morale,si a minciunilor,inscenarilor,ipocriziilor,dublului -standard,…nici cei care conduc Biserica nu stau mai bine,nici noi,marea majoritate.
    Cipurile nu trebuiesc vazute in mod izolat,sau numai ca tehnologie…ci in contextul vremurilor( caci pomul dupa roade se cunoaste ) si a invataturilor oamenilor purtatori de Duh Sfint Dumnezeu …noi ii numim Sfinti,oameni in care traieste si prin care vorbeste Dumnezeu.

    Ti-am mai spus cindva,a nu crede in teoria conspiratiei inseamna a nu crede ca exista drac,caci acesta , de cind a cazut pe pamint din Cer( si s-a facut negru-vinat din cauza busiturii…glumesc ),tot conspira impotriva omului.La inceput, ascuns in sarpe, a conspirat la pierderea nemuririi si inocentei primilor oameni,iar mai apoi,ascuns chiar in om,in
    mintea omului nebotezat si in trupul celui ortodox ,conspira mereu la pierderea nemuririi in Dumnezeu a oamenilor ( practic sint cam peste tot,nu numai in oameni,aceasta este lumea lor ).Deci dracul prin oameni lucreaza si conspira…

    Legat de canonizarea lui Valeriu Gafencu ( precum ca s-ar „canoniza” miscarea legionara )…inseamna ca prin canonizarea Sfintului Apostol Pavel s-a „canonizat” crima,prin cea a Mariei Egipteanca desfrinarea,prin alti sfinti, necredinta si inchinarea la idoli …samd.Am impresia ca la unii mintea sta cu capul in jos si cu picioarele in sus ( din pacate ma numar si eu printre ei ) iar bataile inimii sint o linie continua ( eu am incetat de mult sa imi mai iau pulsul )

    Cum,nu se amprenteaza 10 degete ci numai 2 ? Daca intr-o celula stau 2 detinuti si nu 10,inseamna ca cei 2 nu mai stau in celula,si sint liberi ?…am inteles.Dar ce spui de iris,de ADN si altele care vor veni ( sau le bagam si pe acestea
    la teoria conspiratiei,…sint destule materiale pe internet desprea aceasta )

    Pagina 666 a unei carti nu are nici o influenta malefica,pentru ca aceasta vine dintr-o ordine naturala de numerotare, sa-i zicem…dar cind toate cartile care le cumparam,incep cu prima pagina numerotata 666,se continua cu a doua
    numerotata tot 666…si toate paginile au acelasi numar 666,si toate produsele existente pe pamint au ca procedura de identificare tot codul 666 ( in barcode )…iar cei care au construit acest sistem sint cei care-l urasc pe Dumnezeul nostru Iisus Hristos si dau legile pe care cu totii le vedem,si au chipul pe care cu totii il vedem prin mass-media…atunci destept sa fii sa nu pricepi cite ceva ,nu ?

    Ma opresc aici,ca iar am scris un mesaj destul de lung…daca nici acesta nu va fi sters,atunci poate mai scriu unul,dar nu promit.

    PS.Multumesc admin,oriunde ai fi si orice nume de botez ai purta…Domnul sa ne ajute!

  15. Draga Alin
    felul cum pui problema arata faptul ca nu cunosti subiectul foarte bine ,citeste cu atentie raspunsul lui sherlock_holmes(desi eu asi mai avea de adaugat)Argumentele tale nu conving deorece nu ai facut dovada ca ai inteles intrebarile noastre…
    fara suparare

    Ptr. fantana
    Apreciez foarte mult sinceritatea ta ,precum si straduinta in a fi obiectiv

    Ptr. toti
    Un Paste cu multa bucurie duhovniceasca

  16. @fantana

    as vrea sa ridic doua probleme:
    1. se poate considera ca Evanghelia a fost propovaduita in toata lumea?
    2. se poate considera ca s-a produs o „mare lepadare”?

    va rog sa ne spuneti parerea dvs.

    multumes anticipat.

  17. Problema este delicata. Poate ca nu sunt chiar ultimele vremi dar este o mare injosire a omului.
    Aici cred ca este problema. Daca nu cumva acceptarea acestor acte inseamna intrarea pe un drum care stim pana la urma unde va duce, la un control total al omului din partea unora care, din pacate, nu vor fi credinciosi.
    Doresc tuturor un Paste cu bucurie sfanta si lumina invierii sa ne fie spre mantuire tuturor.

  18. Hristos a inviat!

    Sa ma iertati pentru intarzierea cu care am activat unele raspunsuri, am fost mai putin virtual in ultima vreme fiind Postul Mare.

    Ramasesem dator cu un raspuns legat de pozitia parintelui Rafail Noica si ma gandeam mai mult la o „intermediere” prin ucenici ai sai. Problema este ca parintele refuza ideea de „ucenic” iar cei ce au fost asumati la un moment dat in duhovnicie urmeaza acest cuvant. Ca urmare imi asum eu ce am inteles din cuvintele auzite de la cativa dintre acestia fara a le imputa in vreun fel parintelui.

    Tot ce se intampla in biserica noastra, in tara si in lume sunt semne spre pocainta (oare vom urma acest cuvant care ne deschide calea spre vietuirea cu Domnul?). Daca raspundem cu revolutie nu am inteles conditia noastra si putem esua pe drumul nostru. In biserica este moment de rugaciune si pocainta. In vremurile din urma, cand va veni vremea pecetluirii, oamenii vor alerga sa primeasca pecetea, se vor bate pentru ea. Sa nu credem ca intr-o asemenea lume Romania va putea sa ramana o insula crestina.
    Nu este un indemn spre primirea pasapoartelor cu cip.

    Este la obiect pilda cetei de mucenici care mergeau spre locul martiriului si unul a rupt un afis al cezarului fiind omorat pentru aceasta, pierzand cununa pomenirii de catre biserica in cetele de mucenici ai lui Hristos.

    Nu este destul de clar ca intr-un algoritm informatic referitor la pasapoarte dar legat de tulburarea din biserica este ziditor.

    @nume

    Nu vreau sa fiu un farseor cantarind profetia cu mintea mea, a considera o profetie implinita presupune o incredintare primita de la Domnul.
    Cu ajutorul Domnului, as spune ca propoveduirea Evangheliei s-a facut la multe neamuri dar nedesavarsit.
    „Marea lepadare” daca te gandesti la peceteluirea din vremurile din urma cred ca va avea loc, altfel nu stiu, ma gandesc si la comunism, ar putea fi un asemenea prag. Nu stiu.

    @holmes

    „Majoritatea oamenilor nu numai ca nu au experienta luptei cu diavolul, ci adesea nu au nici macar idee despre maiestritul razboi al diavolului. Lupta diavolului cu omul este cumplita, deoarece este indreptata in intregime spre indepartarea neamului omenesc de Dumnezeu. Diavolul isi incordeaza puterile in toate chipurile si se zbate ca sa nu ingaduie intoarcerea oamenilor la Dumnezeu, ca sa-i retina departe de El…
    In orice crestin Hristos se lupta si invinge pe demoni… Demonii cei fara de trup, cu toate ca sunt dezgoliti de puterea divina, sunt totusi mai puternici decat oamenii. Numai Dumnezeu ne poate izbavi de ei. De aceea Apostolul zice : <>(Efes. 6,11). ”

    „Diavolul nu indrazneste sa se apropie de omul plin de har ca sa-l ispiteasca prin mijlocirea patimilor.”

    – Sfantul Simeon Noul Teolog

    Sunt conspiratii de tot felul, drumul nostru este drept.

  19. Adevarat a inviat!
    Multumesc pentru raspuns.
    Mi s-a parut foarte profund raspunsul mitropolitului Bartolomeu Anania. Nu impotriva apocalipsei trebuie sa luptam ci cum sa trecem prin ea fara vatamari sufletesti. Cred ca vine in completarea a ceea ce ati spus dvs. Mi-a placut pilda cu mucenicii pe care ati dat-o.
    Dumnezeu sa ne binecuvinteze pe toti.
    Hristos a inviat!

  20. Adevarat a inviat si Viata ne-a daruit, sa il chemam sa vietuiasca deplin cu noi !

    Am citit pastorala si am adaugat-o si aici, poate va fi citita de mai multi.
    Nu stiu, imi pare ca lucrurile s-au mai decantat.
    Doamne ajuta!

  21. Ai pornit de la un citat al Sf. Ioan Teologul pe care l-ai interpretat dupa ureche…

    Imi pare rau ca trebuie sa-ti spun dar pui problema total gresit…

    Este foarte usor sa pui dragostea in fata cand vrei sa-ti indreptatesti niste idei care sunt mai mult personale decat bazate pe invatatura marilor cuviosi…

    Dragostea nu este ceva imaginar, dragostea nu este ceva fantezist, adevarata dragoste este jertfitoare… Daca iubesti cu adevarat pe cineva ii doresti mantuirea, iar daca ii doresti mantuirea incerci sa-i oferi o invatatura curata si sincera, iar daca vrei sa-i oferi o astfel de invatatura trebuie sa o cercetezi si sa o cunosti destul de bine, iar aceasta invatatura nu o iei nici de la prieteni nici de la chioscul de ziare, aceasta invatatura o iei de la oameni care au trait o viata in Hristos, si pe aceasta io oferi celui pentru care ai tu dragoste chiar cu riscul de a fi considerat invechit, habotnic, zelotist s.a.m.d. Nu ii oferi ceva ca sa-i gadile lui urechile, sau cu dragoste fatarnica din interes pentru a te indragi neaparat sau a-ti aduce laude.

    Caci cum spune si Sf. Apostol Pavel „Dragostea nu se bucura de nedreptate ci se bucura de adevar”..altfel nu este dragoste ci este o paruta dragoste, o „dragoste” inchipuita, fantezista, fatarnica care nu are nici o insusire crestina…

    Parintele Arhim. Serafim de Pireu spune ca „Dragostea fara adevar este lipsita de orice continut”

    Sunt destui parinti care au vorbit despre problema a actelor electronice si despre problema lui 666 unul dintre ei este Parintele Paisie Aghioritul care s-a rugat special pentru aceasta problema ca Dumnezeu sa-i descopere adevarul…

    Tu insa tratezi problema foarte sofist, nu cred ca ai nici experienta parintilor duhovnicesti si nici trairea lor intru Hristos pentru a aborda un subiect atat de sensibil si mai ales al publica pe un blog fara macar a fi studiat serios aceasta problema raporatata mai ales la invatatura marilor cuviosii contemporani care au vorbit despre aceasta problema (al caror sfat il ocolesti fie din nepasare, fie din, rea vointa, fie ca vrei sa-ti indreptatesti o parere personala despre care crezi tu ca ar fi corecta)

    E foarte usor sa vorbesti despre faptul ca esti ortodox.. Putin realizeaza insa ca Biserica sa pastrat prin jertfa, putini realizeaza faptul ca daca bisericile ortodoxe acum nu au devenit discoteci ca in occident este si datorita faptului ca s-a pastrat Sfanta Traditie si invatatura asa cum a fost ea primita de la Sfintii Apostoli care au intemeiat Biserica la porunca Mantuitorului…

    Le este insa foarte usor sa loveasca in duhovnicii care apara adevarul, care tin sa pastreze sfanta traditia apostolica, le este foarte usor sa eticheteze….

    Te iei de Sinodul Bisericii Ortodoxe Grecesti. Ei au facut bine ceea ce au facut, Tu uiti insa ca Biserica Ortodoxa nu este Biserica Romana… Biserica Ortodoxa este totalitatea Bisericilor locale ortodoxe. Sinodul Bisericii ortodoxe din Grecia a facut foarte bine ca a luat pozitie pe aceasta problema, la del cum a facut si Sinodul Bisericii din Serbia…

    Ar fi multe de spus insa nu cred ca este nici locul potrivit nici spatiul suficient pentru asta.

    Cu siguranta nu-ti va comveni acest comentariu insa sa-mi fie cu iertare pentru ca repet articolul de fata este unul sofist.

    Tu insa poti sa-ti ei 100 de carduri RFID sa-ti pui prin casa cati de 666 doresti, insa de ce trebuie sa-i intoxici si pe altii cu astfel de idei….?
    Fiecare este liber sa-si ia cate carduri rfid vrea, sa-si puna cati de 666 langa icoana vrea dar asta nu inseamna ca nu-i pune mantuirea in pericol…

    Pentru ca sfintii Parinti au spus clar…Asa cum Sfanta Cruce este simbolul Sfintei Treimi, la fel 666 este simbolul lui Antihrist.

    Sfatul meu este sa te gandesti de o mie de ori inainte sa scrii astfel de articole vatamatoare de suflet. Poate sunt unii semeni de-ai nostri carora chiar le pasa de mantuirea sufletului si poate intersandu-se de aceste subiect dau peste astfel de articole care mai mult ii smintesc decat ii ajuta.

    Poate ca ma vei considera zelotist, habotnic sau cum doresti, nu-mi pasa cum ma vei considera, e problema ta, insa ar fi bine sa cugeti mai adanc inainte sa tratezi astfel de subiecte atat de delicate…

  22. Doamne ajuta!
    Multumesc pentru observatii, o sa incerc sa argumentez un raspuns. Postarea este mai veche, contextul era creat tulburarea legata de introducerea pasapoartelor cu cip in Romania, trebuie sa gasesc referintele la care te raportezi.
    Am mai postat un cuvant al parintelui Efrem din Arizona legat de aceasta problema.

  23. Sf. Simeon Noul Teolog am vrut sa scriu in loc de Sf. Ioan Teologul…

    Dumnezeu sa ne lumineze pe toti…

    Amin!

  24. Eram dator cu un răspuns… Am recitit articolul şi am următoarele observaţii :

    Nu am dat nici o interpretare la cuvântul Sfântului Simeon, am citat un pasaj. Este acolo un îndemn pe care nu l-am coborât la exegeza mea, doar l-am trecut pe frontispiciu ca pe un cuvânt cu putere, pentru mine şi cititor eventual. Am adăugat mai jos un fragment reţinut din epistola Sfântului Apostol Petru, găsit astăzi într-un text şi recuperat astfel.

    Nu „m-am luat” de Biserica Ortodoxă din Grecia, am spus că a existat un context favorabil pe care l-au folosit cu înţelepciune. Ţinta mea era atitudinea, tonul în care Patriarhia Română era somată să construiască baricade.

    Legat de paşapoartele biometrice am menţionat poziţia părintelui Efrem din Arizona.

    Tehnologia cip face demult parte din viaţa noastră. Amintesc doar vechile cartele Romtelecom. Problema cu cipul din paşaport, cred eu, este în ce măsură poate fi monitorizat de la distanţă. Altfel el rămâne doar un device care stochează informaţie (informaţie care poate fi controlată). Şi din câte am înţeles nu poate fi.

    De asemenea o altă problemă cifrei 666. Ce spun de la Direcţia Generală de Paşapoarte: „Paşaportul electronic românesc nu conţine acest cod de bare. Există un cip şi o antenă.” Deja apar semne de întrebare. „Antena este utilizată pentru citirea datelor din cip, care se face cu ajutorul unui cititor optic care nu poate fi utilizat la o distanţă mai mare de 10 centimetri.” Este vorba deci despre un card contactless asemănător celui ce se foloseşte de ceva vreme pentru utilizarea transportului în comun.

    Este clar pentru mine că este premisa unei potenţiale implementări, foarte posibile mai ales în contextul unui război. Avem nevoie de o bioetică faţă de această problemă.

    Am extras un fragment a doua epistolă a Sfântului Apostol Petru, parte a III.a:

    9. Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă.

    17. Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră,
    18. Ci creşteţi în har şi în cunoaşterea Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos. A Lui este slava, acum şi în ziua veacului! Amin.

  25. Doamne ajută.

    Cei de la editura Predania au reunit într-un volum (care poate fi accesat și public) luările de poziție legate de tema actelor cu diverse cipuri în diverse țări ortodoxe.

    http://www.predania.ro/pdf/martor-identitatea-si-libertatea.pdf

    Sper să fie de folos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: