Revelaţie şi libertate în ortodoxie– Părintele Rafail Noica

Un al doilea fragment extras dintr-un cuvânt în limba franceză susţinut de părintele Rafail Noica  în cadrul unei întâlniri petrecute în urmă cu mai mulţi ani, întâlnire la care au participat reprezentanţi ai bisericii ortodoxe din Franţa şi România. Primul fragment îl găsiţi aici şi se referă la posibilităţile unei viziuni holistice asupra vieţii.

…Prin Hristos, îl vedem pe adevăratul Dumnezeu. Care adevărat Dumnezeu? Mulţi spun că e ca şi cum ar fi doi Dumnezei în Biblie, unul al Vechiului Testament, care pedepseşte, care este supărăcios şi aşa mai departe, şi altul Hristos, care spune „iubiţi pe vrăjmaşii voştri”, şi care nu seamănă cu cel din Vechiul Testament. Nu Dumnezeu este Cel care se schimbă; dacă ne uităm bine, în Vechiul Testament Dumnezeu nu poate vorbi decât prin oameni. Şi fiecare om îl înţelege într-o măsură mai mică sau mai mare, măsura în care poate trăi el însuşi. Este o relaţie absolut directă între trăire şi concepţie, de unde nevoia de a avea o viaţă ascetică pentru a avea o teologie corectă.

Nu se pune problema numai de a studia şi de a studia cărţi corecte, ci şi de a trăi într-un anume fel. De aici un lucru care a scandalizat pe mulţi. Uneori un părinte duhovnicesc spune ucenicului: „nu te gândi la lucruri foarte înalte, ci fă asta şi cealaltă, lucruri practice; citeşte rugăciunile astea dimineaţa, pe celelalte seara, şi fă aşa şi aşa”. Iar în modernitatea educată pe care am cunoscut-o, în care toţi sunt educaţi şi toţi ţintesc la cunoştinţe enciclopedice, am avea impresia că acesta este obscurantism.

Şi uneori chiar aşa este. Au existat părinţi care erau depăşiţi de împrejurări, nu ştiau ce să spună, şi atunci au luat calea uşoară, au dat reţete în loc să poată cu adevărat lumina pe ucenici. Dar în afară de abuzuri, este adevărat că adevărata cunoştinţă începe printr-o acţiune, printr-o trăire.

Şi veţi vedea sau mai degrabă aţi văzut când aţi citit pe prooroci, că adesea Dumnezeu spune unui prooroc: fă aşa şi aşa, iar proorocul, ascultător, face. Iar apoi Dumnezeu spune un cuvânt: „spune poporului meu Israel…” Şi într-adevăr se vede o paralelă între cuvânt şi ceea ce a trăit proorocul. M-am întrebat mereu de ce proorocul trebuie să treacă prin tot zbuciumul ăsta, să spunem, şi pentru ce Dumnezeu nu poate să-i spună direct proorocului „spune poporului Meu Israel asta şi asta „. Şi am înţeles că proorocul trebuie să vorbească de la el. Nu trebuie să reificăm revelaţia lui Dumnezeu, ci prin propria trăire şi prin propria mea trăire Îl înţeleg pe Dumnezeu, Îl voi înţelege drept sau greşit.

Vedem de pildă pe marele Moise, primul prin care Dumnezeu a vorbit omenirii; el însuşi era slab, Dumnezeu i-a spus: te voi arăta poporului Israel în slavă şi voi pune frica lui Dumnezeu în ei ca să asculte de cuvântul tău. Dar Moise continuă legea cu nişte pedepse extrem de severe. Mai târziu Hristos a fost omorât pentru că nu a păstrat sâmbăta, ziua odihnei, era canonul ecleziastic pe care nu l-a respectat, şi atunci canoniştii bisericii din vremea Lui l-au trimis la moarte, dar Hristos a spus că sâmbăta este pentru om şi nu omul pentru sâmbătă. Şi a început să arate o altă viziune. De ce?

Se poate reduce aceasta la motivul că acum Dumnezeu însuşi vorbeşte personal cu omenirea. Atunci vorbea printr-un om. Omul putea să înţeleagă pe Dumnezeu mai mult sau mai puţin, mai mult Moise, mai puţin alţii şi deloc cei care s-au răsculat împotriva lui Moise, dar şi Moise este un om şi nu înţelege pe Dumnezeu pe deplin, şi el însuşi este conştient de asta, şi are această intuiţie: Dumnezeu vă va trimite un alt prooroc ca mine, dar care vă va spune tot adevărul; pe El să-l ascultaţi. Şi asta este măreţia lui Moise, că a înţeles propriile sale lipsuri, fără să le poată acoperi, bineînţeles.

Dar celălalt aspect este că Moise ca om era slab, şi avea nevoie de a fi el însuşi apărat, şi să i se respecte cuvântul. Şi lucrul acesta s-a făcut prin mijloacele cele mai aspre, prin pedepse care mergeau până la moarte, pentru că nu Moise era atotputernic, el trebuia să afişeze o anumită putere, o anumită autoritate. Hristos nu a afişat nimic din toate acestea. Şi- a permis pur şi simplu să vorbească oamenilor, să fie blând, a propovăduit cuvântul integru şi integral al lui Dumnezeu, fiind El însuşi Cuvântul lui Dumnezeu, şi deci Dumnezeu, şi fiind Dumnezeu a putut să-şi îngăduie o slăbiciune pe care nici un alt întemeietor de religii în istorie, inclusiv Moise, nu a putut să şi-o îngăduie. A putut să-şi îngăduie să fie neputincios, incapabil, depăşit, să fie în sfârşit prins, arestat, judecat pe nedrept, nu a răspuns nimic la toate aceste nedreptăţi, a lăsat să se facă toate acestea. Şi dacă a răspuns la judecata lui Pilat şi a sinedriului vreun cuvânt, a fost singurul pe care n-ar fi trebuit să-l spună dacă voia să nu fie răstignit. Când au întrebat dintr-o dată : « Să lăsăm martorii şi toate astea, că nu merge: eşti cu adevărat Fiul lui Dumnezeu? », răspunsul lui Hristos a fost : -Tu ai spus, şi veţi vedea pe Fiul lui Dumnezeu… De ce a putut să-şi îngăduie acest cuvânt? Dar ce poate moartea împotriva Celui cu adevărat atotputernic chiar dacă pare neputincios, în Ghetsimani?

El însuşi s-a declarat neputincios, a spus în capitolul 5 din Evanghelia Sfântului Ioan: Eu singur de la Mine, nu pot nimic. Dar aşa cum văd, judec, şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia Tatălui. Trec peste comentariul celorlalte cuvinte… Cel Atotputernic spune: de la Mine nu pot nimic şi acelaşi Atotputernic vorbeşte şi ca judecător. De ce nu poate nimic? Pentru că se pleacă neputinţei omeneşti, şi respectă în om calitatea care arată în om în cel mai înalt grad adevărata asemănare a acestei fiinţe cu Făcătorul lui: libertatea. În faţa libertăţii omului, Dumnezeu însuşi se retrage, aceasta este puterea libertăţii omului.

Iată de ce este foarte important să înţelegem aceasta şi să ştim cum să ne folosim libertatea, pentru că la Judecată, Dumnezeu însuşi se retrage în faţa acestei libertăţi. Adică dacă tu, omule, ai ales cuvântul meu dumnezeiesc, vei fi cu Mine, iar dacă ai ales dimpotrivă… Este un mare gânditor al timpului nostru care a spus: la Judecată vor fi două tipuri de oameni: cei care îi vor spune lui Dumnezeu „facă-se voia Ta”, şi cei cărora Dumnezeu le va spune: „facă-se voia ta”… Şi cred că este un cuvânt extraordinar de adevărat… Îl regăsesc în fiecare zi din ce în ce mai adevărat, şi cred că aici trebuie să fim atenţi…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: