Archive for August, 2009

26/08/2009

Despre rugăciune – părintele Serghie Şevici

Roagă-te în toată vremea şi în tot locul. Şi ce nu poţi face cu plecarea genunchilor, fă cu plecarea duhului, stând ca în faţa lui Dumnezeu.

"Roagă-te în toată vremea şi în tot locul. Şi ce nu poţi face cu plecarea genunchilor, fă cu plecarea duhului, stând ca în faţa lui Dumnezeu."

Fă din rugăciune candelă nestinsă a inimii tale, şi untdelemnul ei pururea să-l picuri, măcar cât picătura de puţin. Veghează ca fecioarele înţelepte, nu dormi ca cele nebune, ca să nu te afle clipa morţii negătit.
Ţine candela inimii pururi aprinsă. De se stinge, iute s-o aprindem din nou. Şi se stinge de păcătuim. Dar căindu-ne, să ne luminăm iarăşi cu ea. Iar candela nu-i alta decît rugăciunea.

Nu fă din rugăciune roaba bunului tău plac. Nu spune nebuneşte: N-am nici un chef să mă rog. E o ocară adusă lui Dumnezeu, şi adevărată hulă. Rugăciunea să-ţi fie ţie lege necălcată. E vorba aici de viaţă şi de moarte. Că nu respiri după cum ţi-e voia, nu cauţi pricini şi prilej ca să respiri. Nu întrebi: La ce bun să respir, de ce respir eu, oare? Atâta ştii: mor de nu respir. Aşa-i şi rugăciunea; nu sta să te tocmeşti. Spune: Asta-i porunca, şi cu asta basta. Pune-ţi canon de rugăciune şi ţine-te neabătut de el.

read more »

24/08/2009

Povăţuiri de folos de la Cuviosul Părinte Serghie Şevici – partea a II-a

Părintele Serghei

Părintele Serghei

Nu-i om care să se simtă în largul său pe acest pământ. Asta ne e crucea.
Nu crede că eşti rob pe viaţă păcatului. Nădăjduieşte cu tărie în mila lui Dumnezeu. Că la El e multă milă şi iertare. De-I cerem, pe dată ne iartă şi ne izbăveşte.

Să nu deznădăjduieşti nicicând pentru greşelile din zilele trecute. Ia-ţi viaţa în orice zi de la început. Şi socoteşte ziua de azi ca pe cea din urmă. Altminteri, după cuvântul părintesc, e timp pierdut.

Mai de folos îi este omului să aibă voinţa slabă, decât una tare. Ca să-şi vadă neputinţa şi slăbănogeala. Altminteri, se trufeşte cu puterea sa şi, plin de sine, se leapădă de Dumnezeu.
Marea iscusinţă a vieţii duhovniceşti e să lucreze omul cu puterea lui Dumnezeu, nu cu puterile sale. Marea înţelepciune este să-L ai pe Domnul sălăşluit în tine.

read more »

23/08/2009

Să ne jucăm – pentru o dimineaţă de luni mai senină…

Mă gândeam uneori ce rol ar trebui să joace în viaţa noastră, a adulţilor cu rate, bugete de cheltuieli, sarcini de serviciu, etc, etc – jocul. Jocul cu aproapele, cu soţia, cu copilul…

Cu copilul nu este greu de recuperat dimensiunea jocului pentru că te învaţă el regulile, te decongestionează, te ia de mână şi te duce în lumea inocenţei, nu mă mir ce bine rezonează părintele meu duhovnic (care este monah) la jocurile copiilor. El spunea la un moment dat că fără joacă mulţi dintre tinerii din comunitate nu ar fi primit cuvântul… Mi-a plăcut de asemenea reacţia unei mămici prietene care după ce ţâncul i-a pictat un perete proaspăt zugrăvit, s-a pus cot la cot cu el şi au măzgălit împreună toată camera…

read more »

23/08/2009

Povăţuiri de folos de la Cuviosul Părinte Serghie Şevici

Cuviosul Părinte Serghie

Părintele Serghie

Nu-i om pe lume sa n-aiba nevoie de ajutorul tau. Ia seama mai întâi la suferinta sufletelor. Cum sa-l ajuti, nu-i carte sa te învete. Fa-o cu gingasie. Si cu mare umilinta. Mândria otraveste roadele iubirii. Si uneori e bine iubirea sa lucreze, alteori mai bine e sa astepte pâna ce inima-i vesteste. Ca iubirea pururi cata la celalalt, gata în orice clipa sa-i sara în ajutor. Si rugaciunea o lumineaza cînd si cum sa ajute. Si tot ea ne face în chip minunat vazatori ai tainei celui de lânga noi…Iubirea nu cere mari ispravi si planuri mari; face mult bine doar cu o vorba buna, cu o privire, cu o mica rugaciune…

read more »

21/08/2009

A murit părintele Symeon de la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul – Essex

Părintele Zaharia, părintele Sofronie şi părintele Symeon (dreapta)

Părintele Egumen Chiril, Cuviosul Părinte Sofronie şi Părintele Symeon (dreapta)

În noaptea trecută după o suferinţă de câteva luni părintele Symeon a trecut la Domnul. Părintele a fost un apropiat al părintelui Sofronie Saharov şi unul dintre cei mai cunoscuţi duhovnici ai mănăstirii din Anglia.  Dânsul l-a însoţit pe părintele Rafail Noica la prima sa venire în România în 1993, revenind cu drag de fiecare dată în ţara noastră, ultima dată anul trecut. Mai jos am extras un fragment dintr-un cuvânt ţinut la bisericuţa studenţilor din Alba Iulia. Domnul să îl aibă aproape!

Să fiţi căutători de Dumnezeu, aşa cum alţii sunt căutători de aur! Să fiţi căutători de Dumnezeu pentru a dobândi pacea în inimă. Sfântul Serafim din Sarov spunea: “Păstrează pacea în inima ta şi vei mântui în jurul tău mii de suflete!” Dar trebuie să înţelegem că pentru a dobândi pacea în inimile noastre avem o întreagă cale de parcurs. Într-un oarecare sens, pacea inimii este punctul final al acestei căutari.

read more »

20/08/2009

„La bottine”, un scurt-metraj de Pavel Lungin

„La bottine” (Cizmuliţa) este un scurt-metraj realizat de Pavel Lungin în 1998. Filmul a luat premiul întâi 1999 la CineEco din Portugalia, un festival a cărui motto a fost „Zece filme contra 100 milioane de mine antipersoană”.

Pavel Lungin este cunoscut la noi mai ales ca regizor al peliculei „Ostrov” şi „Ţarul”. Scurt-metrajul este titrat în franceză iar o variantă titrată în engleză o găsiţi mai jos.

read more »

20/08/2009

Sfântul Alipie Iconarul de la Lavra Pecerska-Kiev

Sfântul Alipie

Sfântul Alipie

Pe când încă nu era călugăr, Alipie a fost încredinţat de părinţii săi unor iconografi greci veniţi la Kiev pentru a picta o biserică din Lavra Peşterilor, dorind să fie iniţiat în această artă. Pe când lucra în sfântul altar, alături de zugravii bizantini, Alipie a văzut Icoana Maicii Domnului strălucind ca soarele şi un porumbel coborându-se deasupra Icoanei Mântuitorului. Înţelegând că într-adevăr Duhul Sfânt se coboară în biserică, el a dorit să se călugărească şi să se dedice pictării de Icoane şi înaintării pe scara virtuţilor, sub oblăduirea egumenului Nifon (devenit şi el Sfânt).

read more »

13/08/2009

Carte nouă: „Cuviosul Siluan Athonitul” în traducerea părintelui Rafail Noica

Părintele Rafail Noica

Părintele Rafail Noica

În traducerea părintelui Rafail Noica a apărut la Editura Reîntregirea cartea „Cuviosul Siluan Athonitul”. Traducerea este făcută din limba rusă şi urmează alcătuirea volumului rusesc adică în partea întâi cuprinde o biografie spirituală a Sfântului, în alcătuirea părintelui Sofronie Saharov sub numele  „Viaţa şi învăţăturile Stareţului Siluan” iar partea a doua „Scrierile Stareţului Siluan”, caietele sale de meditaţii.

Anexele cuprind scrisoarea în fascimil şi în traducere a Patriarhului ecumenic către Arhimandritul Kirill legată de canonizarea Cuviosului Siluan Athonitul, traducerea actului de canonizare, sinaxarul, troparele şi condacul.

Părintele Rafail Noica şi-a luat misiunea de a traduce integral opera stareţului Sofronie Saharov iar aceasta este cea de-a şasea lucrare, mult aşteptată de cei care iubesc înţelegerea deosebită a duhului în care a fost scris/rostit textul, graiul vechi folosit de părinte şi atenţia sa pentru limbaj.

Cele două părţi din cartea de faţă au mai apărut separat la Editura Deisis în traducerea părintelui Ioan Ică.

+++

La încheierea ediţiei (să zicem de noapte…:)) am aflat că mâine va ieşi la aceeaşi editură o carte de cuvântări a părintelui Zaharia Zaharou în traducerea maicii Maria R.

Părintele Zaharia Zaharou este arhimandrit în aceeaşi mănăstire fondată de părintele Sofronie în Anglia unde a devenit călugăr părintele Rafail.

10/08/2009

Christos Anesti – Irene Papas & Vangelis

„Christos Anesti” a fost compusă în 1986 de Vangelis şi interpretată vocal de actriţa elenă Irene Papas. Face parte din albumul „Rapsodies”. Tema muzicală şi versurile sunt preluate din imnografia pascală ortodoxă.

Versuri:
Christos anesti ek nekron, thanato thanato patisas,
ke tis en tis mnimasi zoin harisamenos.

09/08/2009

Filmul „Okuribito”, meditaţie asupra morţii

Plecări

"Okuribito"

„Okuribito”, literal „persoana care vede sfârşitul”, este povestea unui violoncelist netalentat care în urma crizei economice din Japonia contemporană rămâne fără slujbă. După ce cunoaşte eşecul în muzica lumii, el urmăreşte un anunţ din ziar şi aplică pentru un loc de muncă cu o vagă descriere. Acesta se dovedeşte a fi în cadrul unei firme de pompe funebre, urmând să devină „nokanshi”, o persoană care îndeplineşte în societatea japoneză rituri şi ritualuri înainte de introducerea trupului  într-un sicriu. La început muzicianul este nevoit să accepte jobul din considerente materiale, ascunzându-se de prietenă şi cunoscuţi,  dar în cele din urmă descoperă poezia şi scopul aceastei profesii.

Filmul a început cu un umor subtil, degajat, în prima oră, după care am fost tras încet în poveste. Acesta s-a dovedit a fi una foarte emoţionantă şi adâncă, prilej de meditaţie asupra morţii.

Motoki Tomohiro, interpretând personajul principal, este deosebit, uimitor, jucând foarte convingător în scene de la hilar până la tragic, serios şi profesionist. Yamazaki Tsutomu a fost, de asemenea, excelent ca protagonist în rolul mentorului glaciar. Muzica din acest film joacă un rol uriaş, exprimând sentimentele protagonistului armonizate cu fiecare scena, este pur şi simplu inspirată.

Filmul a luat în 2009 premiul Oscar pentru cel mai bun film străin şi premiul cinematografei asiatice pentru cel mai bun actor (pentru interpretarea lui Motoki Tomohiro).

În prezentare m-am folosit de un sinopsis de pe IMDB unde filmul a primit de la public nota 8.3, o notă foarte bună („Ostrov” are nota 8.0 de exemplu iar filmele cu un succes cât de cât notabil au punctajul între 6.0 şi 7.0). „Departures” este titlul filmului adaptat în engleză, „Plecări”

09/08/2009

Saint Herman of Alaska – Commemorated on August 9

Saint Herman of Alaska, Wonderworker of All America

Saint Herman of Alaska, Wonderworker of All America

Venerable Herman of Alaska, Wonderworker of All America. A spiritual mission was organized in 1793, made up of monks of the Valaam Monastery. They were sent to preach the Word of God to the native inhabitants of northwestern America, who only ten years before had come under the sovereignty of Russia. St Herman was among the members of this Mission.

St Herman came from a family of merchants of Serpukhov, a city of the Moscow Diocese. His name before he was tonsured, and his family name are not known. (The monastic name is given when a monk takes his vows). He had a great zeal for piety from youth, and at sixteen he entered monastic life. (This was in 1772, if we assume that Herman was born in 1756, although sometimes 1760 is given as the date of his birth.) First he entered the Trinity-Sergius Hermitage which was located near the Gulf of Finland on the Peterhof Road, about 15 versts (about 10 miles) from St Petersburg.

read more »

08/08/2009

Yanni – One Man’s Dream

Sensibil, delicat, firav în apropiere. Apoi pregnant precum mirosul unei flori, al trandafirului, după ploaie. De fiecare dată cântecul acesta mă face să îmi conştientizez neatenţia , neconsiderarea aproapelui şi a unicităţii zilei. Nu mă mai joc cu cel iubit, nu mai ştiu să fac poezia gestului…

O vreme datorită fenomenului new age am considerat toată muzica electronică nefolositoare, mai ales că unii dintre cunoscuţi şi vecini o foloseau zilnic, insistent, în meditaţii yoga. Apoi am revenit, am căutat să văd un mesaj uman dincolo de ideea de muzică ambientală proprie fanteziei şi relaxării.

„One Man’s Dream”, multe piese Enya, albumul „Odes” sau „Rhapsody” ale lui Vangelis îmi sunt astăzi apropiate.

08/08/2009

Nigel Kennedy – Czardas

Ucenic al luiYehudi Menuhin deci, indirect, al lui George Enescu, scoţianul Nigel Kennedy a distrus eticheta de pe scenele marilor atenee din întreaga lume, a adus muzica clasică mai aproape de tineri, a scos smokingul din garderoba şi morga aristocratică obligatorie demonstrând că poţi să cânţi foarte bine Chopin şi în t-shirt.

Probabil că este şi un pic de marketing şi imagine asumată în toate acestea dar pe de altă parte sunt mişcări în favoarea unei vitalităţi debordante, a apropierii de public, de colegii de scenă.

Un fragment de cronică artistică din „Şapte seri”după concertul din 2008 de la Bucureşti:

„…Încercând să se apropie mai mult de spectatori, Nigel Kennedy a coborât de pe scenă cu microfonul şi vioara, încercînd să convingă pe cineva din public să cânte. El însuşi a cântat foarte aproape de oamenii din public, fapt care i-a pus în alertă pe reprezentanţii agenţiei de pază ce se ocupau de securitatea artistului şi care au fost nevoiţi să îl urmeze pe acesta prin sală.

„Mulţumesc. Sunteţi un public extrordinar!”, a spus Nigel Kennedy după piesa pe care o anunţase ca fiind ultima din concertul său. Însă publicul, prin aplauze susţinute, l-a convins să mai rămână pe scenă pentru încă două bisuri.

„E minunat să cânţi pentru un astfel de public. Sunteţi fantastici. Mulţumesc că aţi venit!”, a mai spus celebrul violonist înainte de a se retrage de pe scenă.

07/08/2009

Concert de muzică bizantină în Aghia Sofia

Cu ajutorul tehnologiei în 2008 pe o înregistare video din catedrala Aghia Sofia din Istambul s-a suprapus holografic un concert de muzică psaltică bizantină (în chip real nu a fost posibil deoarece administraţia turcă nu permite manifestările religioase în acest spaţiu). În parte cântările sunt închinate sărbătorii Paştelui. Protopsaltul este Kavarnos Panos.

Îmi vine în minte profeţia părintelui Paisie Aghioritul care spune că în urma unui război ruso-turc administraţia Turciei va intra în atribuţiile unei coaliţii internaţionale iar în catedrală se va sluji din nou Sfânta Liturghie.

read more »

06/08/2009

Sfântul Ioan Casian sau Beatus Joannes Cassianus?

Sfântul Ioan Casian

Sfântul Ioan Casian

De ce catolicii  il considera pe Sfântul dobrogean Ioan Casian doar… Fericit (Beatus)? (Franţa il cinsteste totuşi astazi 23 iulie, in Marsilia, ca Sfant local).

Aflam ca in Apus e considerat doar „Fericit”, dar e cinstit pentru Sfintele sale Moaşte. „Jo(h)annes Eremita Cassianus”, „Joannus Cassianus”, „Joannes Massiliensis”, sunt numai câteva denumiri ale Sfântului Ioan Cassian dobrogeanul, care, străbătând marile locuri de pelerinaj ale lumii (Palestina, Egiptul, Roma), culegând cuvinte duhovniceşti de la Părinţi, s-a stabilit în cele din urmă în Marsilia, unde este sărbătorit de credincioşii catolici la 23 aprilie.

Chiar şi un sinaxar rus a preluat sărbătoarea locală din Marsilia amintind la 23 iulie: „Trecerea la Domnul a Sfântului Ioan Cassian Romanul, egumenul din Marsilia (435)”.

read more »

%d blogeri au apreciat asta: