Belo Platno – „Udade se Zivka Sirinicka”

Cântecul este din Kosovo, am mai adăugat la comentarii o piesă care este însoţită de următorul text:

„Clipul reflectă ocupaţia din regiunea Kosovo-Metohia unde sârbii au fost ucişi, bisericile lor arse, tristeţea a lovit Kosovo încă o dată. Timp de cinci secole turcii otomani au ocupat şi subjugat populaţiile indigene sârbe iar acum KFOR, ONU şi SUA au oferit la discreţie Kosovo albanezilor”.
Este delicat, războiul a cunoscut violenţe de ambele părţi şi deznodământul nu a fost deloc drept. La fel de trist,  mănăstiri, biserici ortodoxe şi icoane vechi de secole au fost distruse deliberat. Mănăstirile care mai funcţionează erau în anii de după război, poate  şi astăzi, păzite cu tancurile de KFOR.

42 comentarii to “Belo Platno – „Udade se Zivka Sirinicka””

  1. iar postez ceva ce nu are legatura cu subiectul…
    vreau sa va provoc la o discutie, in legatura cu un subiect care ma preocupa de ceva vreme: banii. acestia ,banii, sunt cheia de bolta in acest sistem socio-politico-economic modern (societatea actuala). de fapt, cheia de bolta este conceptul de „proprietate”, banii sunt doar mijlocul prin care „proprietatea” este gestionata (gestionata conform cu dreptarea omeneasca…). daca proprietatea ar fi gestionata conform dreptatii crestine, ar trebui sa dam fara a ne astepta sa mai primim inapoi, orice gestionare fiind inutila in acest caz.

    banii nu exista in mod natural, ei nu sunt o resursa limitata (ca aurul sau ca pietrele pretioase, sau ca apa, aerul, hrana, etc.). ei sunt creati si controlati de (unii) oameni.

    orice lucru poate fi cumparat si vandut, asta este principiul de baza, adica se realizeaza o echivalare intre bani si tot restul lumii. consecinta este ca cine controleaza banii, controleaza lumea (aparent… :D, adica, asa isi imagineaza).

    se petrece un fenomen straniu: banii au valoare doar pentru ca oamenii ii folosesc. daca toti oamenii s-ar hotara sa nu mai foloseasca banii, acestia (banii) nu ar mai valora nimic. de aici, se vede ca valoarea ultima, care valideaza totul, este omul. insa, in mod paradoxal, vedem ca, din cauza ca societatea este pusa in miscare doar de dorinta de a face bani, omul insusi a ajuns marfa, din scop s-a transformat in mijloc, banii devenind in acest fel valoare ultima si scop in sine.

    totul se petrece conform cu principiul acela vechi, pe care toti il spun, dar nimeni nu il intelege cu adevarat: divide et impera…

    dvs. ce credeti despre asta?

    • Ce să zic, punct ochit, punct lovit, nu că doar mă provoci dar mai lovit la punctul sensibil :)…
      În ce spui ai sintetizat bine implicatiile acestei conventii care cel puţin mie îmi răscoleşte viaţa. O vreme am trăit urmărit de ideea că omul la început trage tare şi apoi gata, pune stop şi începe să trăiască. Idealul american al tânărului de pe Wall Street care la 30 de ani se „pensionează” şi se apucă de călătorii şi îmi părea tare drag. Şi m-am trezit ca bogatul cu hambarele care le lărgea de la an la an, am descoperit cum mutam limitele de la etapă la etapă, fiecare obiect care intra în viaţa mea parcă era legat de alte două trei pe care le trăgea după sine: o placă video mai bună care cerea un motherboard şi memorii pe măsură, o bicicletă mai tare cu anvelope şi frâne de „firmă”, un cont cu patru cifre care parcă arăta mai sănătos cu cinci.
      Şi trage omul, şi trage şi treptat împlinirea sa începe să se măsoare în satisfacţiile pe care poate să şi le cumpere cu bani. Şi de, omul se rafinează, Loganul de ieri cere un Opel Astra în piele bej astăzi iar mâine dacă vecinul îşi ia Tucson mă vând pe zece ani băncii să îl dau gata cu un Santa Fee…
      _continuare_

      Cum spui tu, sunt o resursă limitată, şi aşa ajunge omul să fie controlat de cei care controlează valoarea acestei resurse. Pot să muncesc o viaţă întreagă şi să am o pensie de 3 euro cum avea străbunica sau să fiu broker pe Wall Street, sau mai nou pe Lipscani, cu câteva mii de euro pe lună şi să visez că voi fi liber o dată, o libertate conturată în vise scumpe nouă, cu cel drag în vacanţe la munte sau la mare, în nu ştiu ce maşină sau pe nu ştiu ce meleaguri dar întoteauna în vise cu preţ. Aici stă puterea pe care le-o dăm noi, ne fac să visăm la o viitoare viaţă, plină de satisfacţii, la propria libertate.
      Ce minunaţi am fi dacă am câştiga la 6 din 49 şi vai ce buni am deveni atunci şi ce liberi am fi. Cam aşa sună capitolul „Fericirea pe bani munţi/mulţi” , cam aşa visam eu în dimineţile de luni în spatele monitorului, încercând să par zdrobit de probleme şi dosare…
      Şi continuă să mai sune şi astăzi, mai ales când uneori mă trezesc la LOTO cu vreo variantă premonitorie, gata să devin un băiat tare bun peste noapte dacă voi câştiga potul cel mare.
      Banii au valoare pentru că oamenii îi doresc iar dorinţa lor le strâmbă mintea, cred că toate lucrurile au un preţ, inclusiv şi mai ales fericirea. Şi nu este aşa.
      Dacă era aşa ne spunea Domnul, fericiţi cei ce staţi pe mormane de bani că veţi afla fericirea deplină în vârful lor. Dar Domnul îi fericeşte pe cei săraci cu Duhul, pe cei ce plâng, pe cei ce caută Dreptatea Sa, pe cei prigoniţi. Îi fericeşte pentru că acolo va fi şi El cu ei şi nu poate să existe fericire pe pământ fără Domnul, asta este ultima mea concluzie. Nu putem fi fericiţi decât cu Domnul şi dacă o bucată de pâine este cu binecuvântare ea se face miere pentru sufletul care o primeşte. A vieţui cu Domnul este singura valoare de pe acest pământ.
      Banii nu aduc fericirea, nimeni nu crede acest lucru pentru că ei par că rezolvă lucruri în viaţa noastră.
      Cel mai fericit am fost când nu ei mi-au rezolvat problemele în viaţă ci Maica Domnului sau Domnul sau un sfânt al Său.

      Şi dacă tot am vorbit de vise, sunt şi vise pe care le îndreptăţesc. Visăm să scăpăm de ceasul de dimineaţă care ne trimite la muncă, de disimularea în faţa şefului nervos, de ordinele care vin din afară în viaţa noastră, visăm până la urmă să fim din nou copii, să ne jucăm, să fim fără griji, să fim în contact cu lucruri frumoase, să fim iubiţi. Să ieşim din sistem. Aici este cazul să cumpănim puţin lucrurile şi să plănuim cumva evadarea, măcar din când în când. Cu un downshifting, cu o schimbare de job, cu fuga de oraş sau cu mai multă simplitate poate reuşim să ne facem viaţa mai frumoasă, mai puţini bani pot să însemne mai mult timp împreună cu cei dragi/cu noi înşine chiar dacă bona copiilor va deveni propria mămică (vai ce calamitate…), chiar dacă ne vom recalifica pentru anumite servicii pentru care plăteam înainte.
      Oricum şi acest timp dacă nu îl punem sub binecuvântarea Domnului, degeaba îl câştigăm…

  2. mai demult, gandindu-ma cum sa fac bani, intrebandu-ma care este secretul, am ajuns la urmatoarea concluzie: cu cat stapanesti mai multe minti, cu atat poti sa faci mai multi bani… adica, notorietatea aduce bani; notorietatea unui produs, a unui
    site, a unei persoane, etc, etc. si nu este de mirare ca
    este asa, caci, cum am mai spus, omul valorizeaza totul, adica ceva are valoare doar daca este dorit de cineva. si am mai ajuns la o concluzie: poti stapanii mintile oamenilor doar prin pacat. asta este ce au in comun: drogurile, prostitutia, dorinta de imbogatire (jocurile de noroc, jocul la bursa), etc, etc. sistemul isi produce prin mass-media propriile creaturi… pentru ca mass-media face aproape in exclusivitate doar asta: instruieste si instiga la pacat.

    banii au doua functii: prima, functia „la vedere”, este de a intermedia schimburile. a doua functie, care este ascunsa, este de a stapanii mintile oamenilor. prima functie este importanta doar pentru noi, oamenii „normali”… a doua functie este importanta pentru stapanii banilor… 😀 prin stapani ai banilor inteleg acele personaje pentru care numarul banilor („cati”) nu are sens… nu stiu daca am reusit sa ma fac inteles… banii au valoare functionala doar prin faptul ca pot mobiliza oamenii intr-un anumit sens, cel dorit de stapani. puterea acestor stapani tine doar atat timp cat oamenii sunt cufundat in acest vis mincinos.

  3. hai să îţi spun unde am văzut că îşi pierde puterea banul. am o rudă care ridică o casă într-o regiune retrasă de munte, l-au ajutat vreo cinci -şase consăteni fără să îi ia un ban. când am fost pe la el, l-a sunat unul din ei să îl ajute ziua următoare, să dea jos un zid.
    este o rămăşiţă a culturii satului vechi românesc unde banul nu avea intrare peste tot. lucrurile erau mai simple, era mai mult loc pentru gestul personal. până şi musafirul, oaspetele, avea un statut privilegiat pentru că oamenii se gândeau că vor fi în situaţia lui şi vor avea nevoie de găzduire.
    iar dacă era un eveniment, nuntă, deces, calamitate, toţi puneau mâna şi ajutau.
    acum nu idealizez această cultură că până la urmă conta cum oamenii se raportau la Hristos, cât formalism şi comuniune autentică existat în gesturile acestea, dar din câte mi-am dat seama, acolo unde exista viaţă liturgică, toată structura permitea o viaţă frumoasă în Biserică, în detrimentul (omni)prezenţei banului.

    legat de ce spui tu, după al doilea război mondial economiile apusene au socotit consumul motorul creşterii economice. oamenii consumă cât mai rafinat, mai mult, au nevoie de bani, muncesc, creşte producţia, iau credite, bani circulă mai rapid, sistemul financiar se ramifică, cozonacul creşte rapid.
    stimularea consumului a impus treptat predominarea imaginii produsului, accentul pe cum să cucerească clientul şi din ce în ce mai puţin valenţele reale ale sale. chiar se ia în calcul ca acest produs „să facă loc” altui produs după o perioadă, fie prin deteriorare, fie prin uzură morală (noi trenduri în design, în caracteristicile sale principale). deci producţia este dirijată astfel încât produsul să nu fie nemuritor.ceea ce se mai întâmpla înainte cu unele produse, de exemplu maşinile de cusut singer.
    nimeni nu este interesat astăzi să îţi dea o maşină de spălat pe care să o laşi moştenire copiilor tăi deşi ar putea fi produsă o asemenea maşină, modulară.
    revenind la bani, dacă produsele sale nu s-ar mai uza, dacă multe din servicii le-ar procura prin sistemul amical existent în modelul tradiţional amintit, dacă nu s-ar mai lăsa minţit de anumite reclame şi ar şti exact cine produce corect, banul şi-ar diminua prezenţa.
    vorbeam de un sistem, banii sunt cei care circulă în venele lui, cu ei suntem înrobiţi. în momentul în care ai doi copii şi vine al treilea, când ai rate la bancă pe treizeci de ani şi casa ipotecată, se poate spune că eşti vândut. în sistemul american multi tineri ies înglobaţi în datorii încă de pe băncile şcolii, au contracte semnate pe jumătate din viaţa lor cu firma care le-a plătit studiile şi le dă casă, maşină, job. unde mai este libertatea?
    cam astea despre bani, fericirea în numărul următor :)…
    mă gândeam dacă nu ar fi cazul să încercăm crearea unor comunităţi care să permită funcţionarea adiacentă sistemului, supravieţuirea unor modele autonome banului, părintele Stăniloae avea câteva idei în acest sens.

  4. da, tot sistemul asta este ca roata aia in care alearga soarecii… asta si trebuie sa fie, pentru ca este doar o etapa pregatitoare. si o sa vina o vreme cand o sa apara un „salvator”, care o sa propuna un sistem rational de gestionare a bunurilor si resurselor… o lume umana, dreapta, fara bani, un rai pe pamant… 😀 si ca sa intrii in acest rai va trebui DOAR sa i te inchini. si atunci o sa fim o mare comunitate… ce pacaleala, nene!!! hehehe

    lumea asta este atat de plina de minciuni… uluitor de plina. totul, inafara de Evanghelie, este minciuna.

    dracu are o oferta pentru orice. de fapt, pentru orice are mai multe oferte. si a mai inventat si relativismul, si toleranta, libertatea, eliberarea, alternativele. totul pentru o lume mai buna. isi da cu parerea in toate problemele, vine cu rezolvari, cu strategii de marcheting, cu noi concepte, este neobosit, inepuizabil.

    tot ce putem face ( si singurul lucru pe care trebuie sa il facem ) este sa il urmam pe Hristos, care cum si cat poate. orice altceva este inutil, sau mai rau decat inutil.

  5. corectie: cred ca este prea mult spus sa il urmam pe Hristos… sa ii urmam poruncile, cat si cum ne tin puterile.

  6. asa este, pentru fiecare lucru bun exista si o „contraoferta” la care firea noastra cazuta rezoneaza. cum spui, urmand cuvintele lui Hristos si cunoscand lucrarile harului incepem sa mergem mai in adanc.
    pana la urma banii in sine sunt un ustensil comod si util, un progres judecat tehnologic, problema ramane gestionarea sa.
    iti inteleg rezerva fata de ultima idee, cea referitoare la modele mai autonome banului dar chiar exista in lume unele manastiri la a caror comunitate unii mireni s-au raliat, se gospodaresc, se intrajutoreaza reciproc.
    in parohii, mai ales cele de oras, la nivel comunitar ceva s-a fracturat.

  7. chiar si in state(le unite) s-au constituit comunitati care au o moneda proprie (adica un sistem de gestiune a schimburilor, ceea ce este cam acelasi lucru, functional vorbind). in fine, exista cel putin una, pana a „demolat-o” guvernoiu, sub un pretext oarecare. parerea mea fata de asta este ca un asfel de sistem nu este nici necesar si nici suficient pentru a ne scoate din „problema”. ceea ce conteaza este despatimirea de pofta de „a avea” si de tot restul (invidie, de ex., care este un alt motor in fuga dupa avutie). sistemul traieste, se hraneste din patimile noastre… daca nu ar mai avea din ce se hranii…
    bineinteles, una este un sistem de gestiune al schimburilor independent de cel oficital, si cu totul altceva o comunitate ai carei membri se ajuta reciproc. dar si aici se pot strecura vicii…

    sunt doua idei diametral opuse:

    cea crestina, care zice sa dai fara a spera sa primesti inapoi. intr-o asfel de situatie nu ar mai fi nevoie sa tinem evidenta schimburilor.

    si cea lumeasca, care zice ca este drept sa primesti inapoi ce ai dat, ba chiar si cu dobanda, daca se poate. tocmai de aici reiese necesitatea de a folosi bani, din necesitatea de a sti exact cat ai dat. dreptatea asta omeneasca vine din natura noastra cazuta, deci bani in estenta lor, sunt ceva ceva rau. sunt un instrument al raului. spun asta pentru ca sunt multe lucruri utile care pot fi utilizate in scopuri rele (un cutit, de exemplu), insa sunt unele care nu pot fi utilizate decat in scopuri rele ( armele, de ex.). banii sunt printre acestea, cred eu. acum, daca ar fi utilizati DOAR pentru tine evidenta schimburilor inca ar fi bine, insa se mai si dau cu imprumut cu dobanda. imi amintesc ca prima data cand am intalnit in Biblie interdictia cu privire la camata am fost destul de surprins, alaturi de pacate evidente ca omuciderea, curvia, si celelalte… ei, si uite ca, de fapt, este si asta un rau fundamental.

    uite hal de mecanism diabolic: dai credite, care alimenteaza puterea de cumparare, care duc la inflatie, care duc la o nevoie si mai mare de a apela la credite, si tot asa… transformi oamenii in sclavi. misto, nu?

  8. apropo de camata ce parere ai de depozitele cu dobanda pe care crestinul le face la banca, uneori chiar parohia sau manastirea primind pe contul sau dobanda? dam banii cu camata? sau camata tine doar de o relatie interpersonala?
    de exemplu bursa de valori, cumpar actiunile unei firme, merg pe bursa, cumpar un pachet de 1000 de lei sa zicem, girez practic firma cu increderea mea, firma creste, se dezvolta pe baza increderii mele financiare si peste cinci ani vand actiunile la pret dublu. toata lumea pare sa castige (?)… daca firma esuează, ea pierde şi eu împreună cu ea.
    este rau banul in sine? sau este bun? eu nu sunt asa de sigur de nici una din variante, as spune ca este ceva care tine de lumea, un pogoramant cumva (altfel ar fi pacat) la fel cu este mancarea carnii si la care cei care vor sa mearga in adanc trebuie sa renunte (vezi votul saraciei la monahi)…

  9. de obicei varianta care nu convine este cea adevarata… in cazul asta, inclin sa cred (99%) ca da, dam bani cu camata daca tinem bani in banca. 😦

    banii, da, acum imi dau seama ca ar putea fi un fel de pogoramant… insa buni nu cred ca au cum sa fie.

    hmm, da, este o problema interesanta… poate ca bani in sine nu sunt un rau chiar atat de mare, poate ca problema este doar camata.

    este o diferenta intre dobanda si actiuni:
    -actiunile semnifica o cota-parte din ceva, adica au acelasi regim ca orice alt bun, care se poate vinde sau cumpara, adica pretul va fi dictat de masa monetara existenta si de dorinta de a cumpara a jucatorilor de pe piata; asadar, este vorba doar de niste bani si niste bunuri care isi schimba proprietarii, suma de bani existenta ramane constanta.
    -pe de alta parte, dobanda inseamna bani din nimic. de exemplu, daca pe piata ar exista doar un leu, care ar fi imprumutat cu 10% dobanda. dar, de unde scoti cei 0.1 lei ca sa platesti dobanda?, pentru ca exista doar 1 leu…

    va trebui ca institutia care emite bani sa emita 0.1 lei, cu care sa cumpere bunuri produse de cei creditati, astfel incat ei sa isi poata platii datoria.

    eventual, datornicii ar putea munci in schimbul datoriei, daca banca accepta…

    si mai este un aspect: bancile acorda credite in valoare totala mai mare decat au in trezorerie (asa am citit undeva, si altcineva mi-a confirmat)… produc bani din nimic, bani care exista doar in registrele lor contabile; iar acesti bani (inexistenti) le aduc profit…

  10. OSANDA CAMETEI – Canonul 32 al lui Nichifor Marturisitorul.
    „Cei ce iau camata nu se cuvine sa se impartaseasca sau sa manance impreuna daca staruiesc in nelegiuire”.

    Vorbeam cu un bade despre un teren si ii ziceam eu evreul: oricum sta parloaga si mata esti singur, bagi banii la banca si vine 8/9% pe an la care el: lasa bancile in pace ca ele numai pe ale lor le stiu. Pastrase niste cecuri de 5.000 de lei dupa revolutie care pierdusera aproape toata valoarea.
    Deci intervine devalorizarea, inflatia, etc in jocul dintre puterile din sistem. Iar noi primim pentru munca noastra acesti bani a caror valoare se poate volatiliza peste noapte. Ce facem, incercam o strategie sa ne protejam economiile sau ii tinem sub perna? Nu ne lasam batjocoriti trezindu-ne peste noapte cu un teanc de hartii, plata muncii care nu mai valoreaza nimic? Si totusi daca intram in hora peste tot ruleaza principiul cametei, da-mi banii acum si ti-i dau inmultiti… nu obligatoriu si ca valoare…
    De asemenea pensiile private, toate presupun un plan de investitii, in parte in fonduri monetare, in parte de actiuni, care aduc plus valoare/dobanda pentru cei care le gestioneaza si pentru pensionar.
    Oare am putea considera toate acestea nu literalmente ci mergand la nivel personal, sa judecam lucrurile particular, in functie de cum si in ce context se produce actiunea?
    Daca duci banii la o banca romaneasca ajutand-o cu lichiditati pentru piata financiara, participand la succesul si supravietuirea ei?

  11. Uite şi un articol despre bănci şi camătă în România secolului al XIX-lea.

    Rolul bancilor in combaterea cametei
    Lect.univ.dr. Eugeniu Merce

    Cu toate neajunsurile lor, patentele imperiale din anii 1853 si 1854 cereau reglementarea raporturilor dintre marii proprietari de pamânt si taranii emancipati din iobagie in vara anului 1848. Mai mult decât atât, se creau conditii pentru dezvoltarea unei proprietati taranesti a carei libertate depindea de posibilitatea obtinerii banilor necesari procurarii de animale, unelte si seminte. Acesti bani puteau fi obtinusi din doua surse principale: de la institutiile de credit existente (maghiare, sasesti, svabesti si austriece – n.n.) sau de la camatari.
    Institutele de credit maghiare si sasesti erau situate in orasele mai mari, ceea ce crea probleme de deplasare pentru cei ce aveau nevoie de credite. Aceste banci promovau o politica discriminatorie fata de români, nu erau interesate in incurajarea ridicarii materiale a taranimii si tinerei burghezii românesti, chiar daca mai faceau anumite operatii financiare cu acestia.
    Prezentând situatia românilor din Orastie inainte de infiintarea Bancii Ardeleana, Ioan I. Lapedatu arata ca acestia „Erau dati pe mâna a câtorva camatari straini, ale caror nume au ramas si azi proverbiale. Cametele ce le plateau acestor uzurari erau foarte ingreunatoare, caci ne spun batrânii, ca pentru fiecare 10 florini luati imprumut trebuie sa dea ca camata o ferdela veche de grâu sau opt cupe de must.” Acelasi autor mentioneaza ca ce-i drept erau doua banci in Orastie (una saseasca infiintata in anul 1869 si alta maghiara infiintata in 1872) care mai usurau intru câtva conditiile de credit, dar numai pentru populatia cu o stare materiala buna, cei mai saraci ramânând multa vreme „clientii bancherilor privati” (camatarilor – n.n.).
    Dupa datele furnizate de contemporanii timpului, camatarii pretindeau dobânzi foarte mari pentru imprumuturile acordate. George Baritiu scrie despre dobânzi ruinatoare de 50%, 100% si chiar 200%.
    Publicatiile românesti din Transilvania au prezentat, in repetate rânduri, dobânzile mari care erau percepute de camatari. Intr-un numar al Gazetei Transilvaniei din anul 1872 se arata ca pentru un imprumut de 10 florini, taranul trebuie sa dea camatarului 500 kg. cereale sau sa presteze cinci zile de lucru cu palmele si o zi de claca cu mâncarea proprie, sau sa plateasca o dobânda de 25%. Aceiasi publicatie arata, in anul 1876, ca in cercul Lapusului erau practicate de catre camatari dobânzi de 60-240% si chiar de 300%.
    In 1878, Observatorul arata intr-un articol ca nu numai la sate ci si in orasele mai insemnate, speculatiile de camatari jucau rolul principal si „o clasa de oameni cad victime acestei nefericite despoieri”. Este dat exemplul unui camatar, care practicând rate ale dobânzi de 60%-80%, a reusit sa agoniseasca peste 300.000 florini. Asemenea rate inalte ale dobânzilor erau percepute pentru o perioada de 6 luni, la nivelul unui an dublându-se, atingând nivelul de 160%. In mediul rural, imprumuturile se faceau adesea in produse. Factorii naturali, cum au fost seceta din anul 1863 si inundatiile din 1864, au favorizat urcarea dobânzilor camataresti la 200% si chiar mai mult. Economul prezenta situatia din vara anului 1878 de pe piata Blajului când, in urma recoltei slabe de porumb din 1877 ca urmare a ploilor, speculantii dadeau porumbul pe asteptare pâna in toamna cu 11 florini hectolitrul. Daca avem in vedere ca asteptarea era de circa 6 luni, iar in primavara pretul porumbului a fost de 6 florini si 50 creitari hectolitrul rezulta un câstig de 4 florini si 50 creitari pentru fiecare hectolitru si o rata anuala a dobânzii de 138,5%.
    Au existat preocupari legislative pentru frânarea camatariei, dar prin articolul de Lege XXI din 1868 a fost desfiintata Legea usurariei (camatariei – n.n.) si orice pedeapsa care putea fi aplicata camatarilor. In urma acestei masuri dobânzile camataresti au crescut enorm, atingând nivele de 50% pâna la 150% si 200%. In virtutea legii din 1868, tribunalele erau obligate sa emita sentinte favorabile creditorilor adjudecând acestora, in unele situatii, dobânzi de 1.000% sau chiar de 3.360%, cum a fost cazul Tribunalului din Cluj. Ulterior, prin anul 1883, s-a discutat in Dieta din Budapesta un proiect de lege contra camatariei, dar asa cum arata Ioan Roman „boala de care sufera poporatiunea e cu mult mai mare si mai periculoasa, decât sa se poata sana prin legi contra usurariei … Usuraria nu este cauza adevarata a saraciei poporului, ci numai efectul saraciei … Adevarata cauza a saraciei, prin urmare a scumpetei de capital, este lipsa de industrie si comert national, exploatarea noastra prin industria straina, scoaterea banilor din tara.”
    Românii transilvaneni au vazut in banci – printre altele – si un mijloc de combatere a cametei. Chiar in Rugamintea pentru aprobarea statutului institutului de credit si economii Albina, adresata ministrului Szlavy in 3 noiembrie 1870 se arata ca: „locuitorul de la sate, care pe lânga puterea bratelor unei familii intregi, mai are de proprietate a sa casa, curte, mosie, animale si proviziuni, când vine lipsa de bani, este supus fara de nici un ajutor explotatiunii camatarilor.”
    Din Apelul pentru subscrierea actiunilor la Banca Albina, publicat in anul 1871 in Gazeta Transilvaniei, reiese bucuria nemarginita a celor care au depus eforturi deosebite pentru infiintarea primei banci românesti, aratându-se ca: „Am intrat in opt fericiri de mai bunastare a poporului”, iar prima din aceste fericiri era nominalizata cea de „a scapa pe popor de camatariile cele nimicitoare.” Se preciza ca Albina va acorda imprumuturi cu dobânzi de 6-8% si va acorda facilitati debitorilor, dându-le posibilitatea sa-si achite datoriile fata de banca in rate.
    Rolul bancilor in combaterea cametei este foarte sintetic prezentata de George Baritiu care afirma: „Incât pentru propriul popor cultivator de pamânt, daca s-a facut vreodata ceva spre usurarea lui, apoi aceasta s-a intâmplat numai de când câtiva barbati alesi in frunte cu familia Mocioni au infiintat Institutul de credit si economii Albina in 1872. Cutezam a sustine, dupa experienta ce avem, ca de atunci incoace in mijlocul atâtor asupriri si spoliatiuni, pâna in cincizeci mii de familii române au scapat de o ruina sigura cauzata prin usurarii.”
    Referindu-se la Banca Ardeleana din Orastie, Ioan I. Lapedatu aprecia ca aceasta, prin activitatea ei, a contribuit la reglarea dobânzilor la imprumuturi din tinutul in care a lucrat. Contributia a fost atât directa pentru ca a practicat dobânzi reduse la imprumuturi, cât si indirecta prin faptul ca si celelalte banci din zona au fost determinate sa-si reduca dobânzile. „Reducerea dobânzilor si special acordarea de credite tuturor celor cinstiti, harnici si acreditabili – considera Ioan I. Lapedatu – a avut de urmare si stârpirea in mare masura a uzurarilor care storceau pe cei lipsiti si nacajiti, luându-le astfel posibilitatea oricarui progres economic.” La combaterea cametei Banca Ardeleana a contribuit si prin intermediul „sistemului barbatilor sai de incredere”, care aveau posibilitatea sa urmareasca si sa „nimiceasca” camataria care se practica in localitatile din cercul ei de activitate.
    Dupa instaurarea dualismului in 1867 si schimbarile produse pe plan politic si economic, Constantin Popp considera ca a fost timpul sa se faca ceva pentru ridicarea bunastarii materiale a poporului si in special a taranului român, mai ales ca taranul scapat din lanturile iobagiei era in pericol sa fie ferecat „cu alte catuse din partea camatarilor fara suflet, la a caror discretiune era pus in caz de nevoie si care storceau de pe el nu arareori camete neomenoase de 50%, 100%, ba chiar 200%, ducându-l in modul acesta la ruina sigura.” Deci bancile au contribuit la ridicarea bunastarii materiale a poporului si la combaterea cametei.
    Nu poate fi absolutizata conceptia lui Pompil Cioban conform careia infiintarea caselor de pastrare si de imprumut s-a facut mai ales cu doua scopuri: primul de a aduna si fructifica capitalurile existente asupra populatiei, si de a trezi in public spiritul de economisire, iar pe de alta parte de a „impiedeca prin imprumuturi solide uzura si a promova infiintarea diferitelor intreprinderi industriale si comerciale.” Nici afirmatia exprimata intr-un numar al Telegrafului Român din anul 1894 dupa care bancile au fost infiintate „din necesitatea de a pune capat uzurii ce o exercitau speculantii in cadrul poporului românesc” nu poate fi absolutizata. Românii au vazut in banci un sprijin multilateral asa cum vom vedea in continuare.
    Romul Simu pe baza informatiilor despre numarul mare al camatariilor in partile Maramuresului, scria ca: „suntem siguri, ca daca in 2-3 locuri ale acelui comitat s-ar fi infiintat institute financiare românesti, multe dezastre ar fi fost inlaturate”. Scuturarea de camatari – dupa opinia sa – s-ar fi putut realiza prin infiintarea de banci românesti.
    Analizând activitatea bancilor românesti in perioada 1890-1918, Ioan I. Lapedatu a ajuns la concluzia ca ele au facut servicii reale si incontestabile creditului privat, prin politica lor de afaceri au salvat averile taranilor nostri din mâinile camatarilor si uzurarilor. Alt specialist facea, in anul 1903, in paginile Gazetei Transilvania urmatoarea apreciere: „Neaparat ca bancile noastre românesti au adus si aduc servicii necontestabile poporului nostru de la sate si orase pe terenul economic, social si chiar moral. In primul rând ele au combatut usura si au scapat pe satean din ghearele camatarilor”.
    De netagaduit, bancile românesti au avut un rol important in combaterea cametei. Prin practicarea unor dobânzi rezonabile la imprumuturile acordate, functie de situatia pietei, bancile au salvat populatia de impovaratoarele credite camataresti.

  12. nu am citit posturile, o sa le citesc maine si o sa va raspund. acum mi-a venit o idee pe care nu vreau sa o pierd, asa ca o postez.

    am impresia ca banii sunt un rau in sine din cauza ca ofera posibilitateaa manifestarii desavarsite si nelimitate a patimii de proprietate.
    iata de ce: orice bun, in timp, se degradeaza, se devalorizeaza, in diverse feluri. plus ca posesia lui poate presupune si unele costuri, unele eforturi… insa banii sunt (sau produc impresia ca ar fi) eterni, universali ( pot fi schimbati oricand cu orice)… banii sunt o scula dedicata patimii de proprietate, de aici vin si asta fac.

    mai este si un cerc vicios: orice patima in exercitiu se intareste, devine si ma posesiva cu cel patimas (cel posedat de patima). ideea asta asta se poate extrapola de la nivel individual la nivelul natiunilor, sau al intregii omeniri…

  13. ce inteleg din articol este ca se sustine ideea ca un capital autohnton, manipulat cu buna-credinta, este benefic…

    dar, ce te faci daca pe piata interna a statului intervine un jucator cu putere foarte mare, mai mare decat a statului… sau, care corupe demnitarii statului… sau, si una si alta.
    si, sa zicem ca acest jucator cumpara toate casele, la un pret. apoi, nu le mai vinde decat la un pret de 10 ori mai mare… cei mai multi oameni nu isi permit, insa acest jucator este foarte darnic… iti ofera posibilitatea sa imprumuti suma de care ai nevoie… suna familiar? 😀

    o societate care foloseste bani cultiva mecanismele propriei sale inrobiri. si asta se vede din ce in ce mai clar. este ca un bou cu belciug in nas…

    situatia este intrucatva similara si in cazul puterii politice centralizate: conducatorii pot fi corupti, santajati, amenintat, sau o putere ostila isi poate plasa propriul om in fruntea structurii de putere. pericolul era mai putin pregnant in cazul monarhiilor, in care monarhul este proprietarul statului si este interesat de continuitatea acestuia. insa, in cazul democratiilor, conducatorii sunt niste neica-nimeni cam din toate punctele de vedere (mai ales la noi, in Romania)… ii cumperi cu doi lei.
    in vechime, evreii nu aveau nici o forma de stat centralizat, si o duceau foarte bine… tot ce trebuiau sa faca era sa nu se abata de la Lege. nu scrie nicaieri in Biblie ca trebuie sa institui o structura de putere… mi se pare o chestie foarte interesanta.

    apropos canon, sa zicem ca exista mai multe forme de camatarie. as zice ca a depune bani la banca cu dobanda este o forma „soft” de camatarie… nu vreau sa elaborez, nu am competenta sa vb de aspecte canonice.

    din cate imi amintesc, in Noul Testament nu se face nici o referire la faptul ca Mantuitorul ar fi manipulat bani. ba chiar dimpotriva. imi amintesc de intamplarea cu plata impozitului. citez din memorie:

    „ce zici, un imparat cere dijma de la fii lui, sau de la straini?”
    „de la straini”
    „dar, ca sa nu le facem sminteala, du-te si pescuieste, si in gura pestelui pe care il vei prinde, vei gasi un ban. da-l, pentru mine si pentru tine.”

    nu i-a DAT/INMANAT (nu a manimpulat bani, cu toate ca situatia o cerea) un ban, ci l-a trimis sa pescuiasca.

    ideea la care raman este ca banii sunt produsul starii noastre cazute, si reprezinta un rau in sine, pavandu-ne calea catre iad, facand-o mai alunecoasa. acum, daca si cat de repede ne ducem la vale, depinde numai si numai de noi.

  14. legat de posibilitatea de manifestare absoluta a posesiunii prin bani: si iubirea pervertita poate fi distrugatoare pentru fiinta umana, viciu. erotica ar trebui sa fie daruire totala spre celalalt dar pentru firea cazuta inseamna egoism al placerii si moarte.
    cu ce este rau banul vaduvei? dimpotriva el comensureaza distanta dintre a fi si a numara, dintre om si hraparet, cel care traieste fiintial valoarea monetara. banul ramana un mijloc, o unealta, o scula cum zici tu, improprie paradisului dar generatoare de ordine şi valoare in lumea de după cadere, cel care a permis diviziunea muncii şi recompensa muncitorului.
    patima de proprietate nu se masoara in bani…

    bani cred ca primeau apostolii si ii dadeau la saraci, faceau chete pentru bisericile sarace iar in imperiul bizantin crestin s-au batut monede cu Maica Domnului sau sfinţi pe ei. aceşti bani nu au fost atacaţi în scrierile lor de Sfântul Vasile sau alţi sfinţi, cel puţin eu nu am ştire.

    ma intereseaza in ce masura/când a pune banii intr-o banca devine un păcat.

  15. in cazul in care inexistenta banilor ne-ar impiedica sa ne manifestam pietatea, as fi de acord cu ceea ce sustineti dand exemplul cu banul vaduvei.

    nu am zis ca banii ar masura ceva, ci ca sunt o unealta rezultata din patima de proprietate si dedicata patimii de proprietate. in lipsa banilor, posesia ar deveni mult, mult mai anevoioasa…
    oare, in lipsa acestei patimi, banii ar mai exista? eu cred ca nu… banii exista pentru ca TOTI suntem afectati de aceasta patima, mai mult sau mai putin (exceptie facand cei cativa sfinti in viata care or fi). pe de alta parte, observati ca daca am renunta la bani, nu inseamna ca patima de proprietate ar disparea… :d cred ca d’aia nici nu ni se cere asta. opusul patimi de proprietate nu este desfiintarea banilor, ci milostenia.

    un om poate ucide si cu mana goala, insa cu cat este mai usor si cu cat este mai „indemnat” sa o faca atunci cand are o arma… asa si cu banii: sunt pentru patima avutiei ceea ce este arma pentru crima. in asta consta raul banilor, dupa parerea mea; si in faptul ca structureaza societatea (prin programarea mintilor oamenilor) intr-un mod care ii accelereaza decaderea si o face usor de controlat.

    nu inseamna ca cine are bani, chiar foarte multi, este in mod necesar pacatos ( adica,atat de pacatos incat sa nu se mantuiasca, pentru ca pacatosi suntem cu totii…). sunt sfinti care au fost imparati, sau mari dregatori, dar care nu si-au lipit sufletul de bogatie.
    dupa cum nu inseamna ca un sarac se va mantui… asa am citit in cartile parintelui Paisie.

    nu mi se pare deloc in regula faza cu banii batuti de bizantini, este prima data cand aud de asta… mi se pare chiar foarte in neregula. sa nu uitam ca au cazut, si nu din cauza prea multei lor virtuti… 😦 chiar daca Sf. Vasile nu i-a combatut, nu inseamna ca era de acord cu ei…

    discutati problema banilor din banca cu duhovnicul dumneavoastra. eu nu am calificarea sa va dau un raspuns atat de transant cum il cereti… in lumea noastra este practic inevitabil sa folosesti bani. cred ca principiul este asta: sa faci milostenie si sa nu iti lipesti sufletul de bani. asta este ce CRED eu!… repet, vorbiti cu duhovnicul dumneavoastra.

  16. da, stiu ca duhovnicul ne va da raspunsul personal mediind spre noi voia Domnului. era acolo o invitatie la discutie despre problema dobanzii in viata noastra si in extensie raspunsul tau este cel care se poate da: dincolo de pozitia canonica exista iconomia prin care suntem calauziti si prin care lucrurile nu sunt judecate dupa litera ci dupa duh.
    in acest sens poate capitalizarea banilor in ardeal (articolul anterior) si eliberarea romanilor de sistemul camatarilor este un lucru bun. poate.

    legat de banii bizantini cateva detalii aici:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Byzantine_coinage

    si daca vorbim de depozite si dobanzi, sa ne referim la credite. cred ca ar trebui sa existe o etica interioara in acest sens, un credit inseamna arvunirea muncii noastre pe ani de zile, licitarea viitorului, sanatatii noastre. ne luam cumva stapan si pariem pe un viitor prosper cand vom returna suma imprumutata. cand, in ce masura este pentru mine ca ortodox si crestin un gest binecuvantat? stiu, sistemul in care traim ne obliga la aceasta arvunire. dar tot el ne diversifica nevoile, ne creste intr-o cultura a consumului si relaxarii (delasarii) spirituale…

    banii ca mijloc de corupere, nu stiu ce sa zic. eu zic ca nu este de vina ochiul ca inima ta curveste, nu scoatem ochiul.
    dar si banul asta nu au fost la fel in toate timpurile, el a fost al cezarului si adeseori cezarul te vrea pe tine cu tot cu bani. eu aici mai mult as medita, cum in diferite societati in istorie esti mai mult sau mai putin prins in chingile sistemului, ce modalitati de libertate sunt.

    de exemplu acum, vii in bucuresti ca aici gasesti un job bun, sa zicem 600 euro si trebuie sa platesti 300 euro chirie. atunci te bagi la un credit de 40.000 euro si gata libertatea ta pe 10 ani. muncesti o viata pentru casa. este normal si exagerez?
    in sat era mai usor, toti erau mesteri, mai primeai casele batranesti, mai o claca si se ridica intr-un an casa, nu stateai o viata cu frica in san ca iti ia banca casa daca i se pune pata sefului la servici sa desfiinteze postul…

  17. „cautati Imparatia cerurilor, si restul vi se va adauga”. recapitalizarile astea sunt paleative. iar camatarii le-au venit pe cap din cauza pacatelor lor, ca orice alta calamintate. sa zici ca nu a fost asa inseamna sa zici ca Dumnezeu este nedrept.

    societatea este un sistem masiv, cu o mare inertie, in continua schimbare. in acest sistem, banii sunt ca un catalizator al raului. asa vad lucrurile.

    omul este un amagit, un inselat. si, mai mult decat atat, are o capacitate extraordinara de a se insela el pe sine insusi. pentru toate pacatele pe care le comite, omul gaseste o scuza, o circumstanta atenuanta, sau chiar un scop nobil.

    un citat (filocalia, vol. 12, Cuv. viii, cap. 4): de dai ceva cuiva si i-o ierti, imiti firea lui Iisus; de i-o ceri, imiti firea lui Adam; iar de ceri si dobanda, te arati mai jos si de firea lui Adam.

  18. da , asa este, un cuvant plin de viata

    filocalia, vol. 12, Cuv. viii, cap. 4: de dai ceva cuiva si i-o ierti, imiti firea lui Iisus; de i-o ceri, imiti firea lui Adam; iar de ceri si dobanda, te arati mai jos si de firea lui Adam.

    legat de credit insa eu eu tot ma gandesc.

  19. credit? adica, sa te imprumuti? pai, mi se pare ca este interzis doar sa ceri dobanda, nu si sa platesti… :))

  20. da, ii dai cezarului ce este al lui, dar sa te bagi rob la el? exact ce vrea. si cum spuneam, pare fara iesire in anumite situatii.
    cum ti se pare sa te bagi pe 30 de ani debitor cu aproape jumatate din salariul pe care deocamdata il primesti de la multinationala? sau mai nou pe 40? in cel mai fericit caz ajungi pensionar si finalizezi creditul dar pana atunci nu ai voie sa misti altfel familia iti ajunge in strada. asta nu este libertate.
    si atunci lumea emigreaza sau un membru al familiei ajunge sa munceasca in spania sau italia…

  21. cunosc persoane care au facut asta ca sa isi cumpere casa. sau, mai grav, ca sa isi cumpere masina… hai, casa este casa, dar masina?!!

    pai, mi se pare o dovada crasa (da’ crasa rau de tot…) de nerealism (sa nu zic prostie…), o imprudenta majora, sa mizezi ca lucrurile or sa mearga bine atat de multa vreme. un soi de „manelism intelectual”…
    plus, impresia mea este ca a fost o capcana… am citit un interviu dat de un roman care a trait in america vreo 20 de ani ca acolo se intampla in mod curent chestii d’astea: „baietii destepti” cumpara actiuni intr-un oarecare domeniu, dupa care prin diverse metode cresc preturile actiunilor pe care le-au cumparat, dupa care vand fraierilor, dolar la cent… apropos, vi se pare ca piata este libera?

    d.p.d.v. duhovnicesc, o astfel de trauma financiara ar putea fi un mod de a platii pacate…
    in crestinism, primul si singurul subiect pe ordinea de zi este mantuirea. orice altceva, nu conteaza. si totul este bun sau rau, important sau nu doar din aceasta perspectiva. sclav sau liber, tot ce conteaza este sa te mantuiesti. asa am citit.

  22. Kuweitul va înfiinţa o nouă bancă islamică

    Consiliul de miniştri kuweitian a decis să înfiinţeze o nouă bancă islamică, unde trei-sferturi din acţiuni vor fi gratuite pentru clienţii kuweitieni, a raportat marţi agenţia oficială de ştiri Kuna.

    Warba Bank, care va deveni a patra bancă islamică în Emirate, va avea un capital de 100 de milioane de dinari (350 milioane dolari), deţinut până la 24% de către Autoritatea de Investiţii Kuweit, fondurile suverane kuweitiene.

    Restul de 76% din acţiuni, echivalentul a 265 milioane de dolari plătite de către Stat, vor fi distribuite în mod egal între cei 1.1 milioane kuweitieni.
    Aceasta donaţie hotărâtă luni, 14 septembrie 2009, de către Consiliul de Miniştri, are loc cu câteva zile înainte de EL Eid al-Fitr, sărbătoarea care marchează sfârşitul Ramadanului, luna de post a musulmanilor.

    Sistemul bancar islamic diferă de la sistem convenţional, în sensul că împrumutul nu este supus unei rate a dobânzii la nivel de speculă – interzisă de Islam.

    Băncile islamice nu plătesc o dobândă fixă deponenţilor, ci ele oferă o plată indexată în funcţie de performanţa (profiturile sau pierderile) investiţiilor.

    Kuweitul are deja trei bănci islamice, printre care Kuwait Finance House, una dintre cele mai mari din lume. În plus, o bancă comercială a obţinut, de asemenea, permisiunea de a se transforma într-o bancă islamică.

    În total, Emiratele deţin şapte bănci convenţionale şi sucursalele locale a şase bănci internaţionale şi din Golf.

    Emiratele s-au deschis către băncile străine în ianuarie 2004.

  23. am inteles ca suferinta este de folos pentru mantuire, astazi citeam la parintele Sofronie cum fara suferinta adeseori omul se indeparteaza de Dumnezeu, vorbesc de omul care inca nu este despatimit si nu il cunoaste pe Dumnezeu, „dupa curatirea de patimi, desi inca nedesavarsita, in mod firesc si nu fortat, i se vor infatisa lui orizonturi duhovnicesti scaldate de Lumina, pana atunci nebanuite, si mintea si inima se vor extazia de Iubirea Dumnezeiasca”.

    vorbeai de traume financiare. in vremea apostolilor, toti puneau impreuna tot, citez din Faptele Apostolilor

    44. Iar toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte.
    45.Şi îşi vindeau bunurile şi averile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare.
    46. Şi în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii.
    47. Lăudând pe Dumnezeu şi având har la tot poporul. Iar Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau.

    nu s-ar putea crea comunitati de acest fel, folosind si modelul manastirilor, o biserica si familii in jurul ei, problemele unei familii sa fie probleme tuturor, cred ca si economic ar iesi mai bine pentru caunele probleme ar putea fi rezolvate mai usor, de exemplu problema unor alimente (lapte, oua) printr-o micro ferma comuna, a apei (put de mare adancime), a transportului de marfa (camion)/copii (microbuz), etc

    cred ca s-ar gasi si rezolvari pentru problema capitala a zilelor noastre, spatiul locativ pentru tinerele familii .poate chiar si locuri de munca…

    si apropo de banca din emirate, un fond comun prin care sa se poata executa investitiile, cu participatii si adunare a actionarilor. poate. sau alt sistem mai optim de interactiune cu lumea la nivel financiar.

  24. bancile astea musulmane imi par mai mult niste fonduri de investitii…

    m-am gandit si eu foarte mult la modul in care s-ar putea rezolva problemele astea… o comunitate de genul ala risca sa se tranforme intr-o intreprindere pur lumeasca, sa degenereze in diverse moduri… lucrurile sunt foarte delicate, si exista foarte multe moduri in care poate sa iasa nasol. concluzia la care am ajuns este ca trebuie ca fiecare sa se lipeasca cat poate de mult de Dumnezeu; asta sa fie obiectivul primar. daca din asta se formeaza in mod spontan o comunitate, o forma de colaborare care sa shunteze sistemul oficial, foarte bine. daca nu, nici o problema. cum zice si parintele Papacioc: „nu suntem aici sa ne aranjam in lumea asta”.
    pe vremea apostolilor, comunitatea respectiva a fost rezultatul spontan al unei situatii exceptionale.

    inainte, ma simteam sufocat si speriat de tot raul si jegul care este in lume, ma gandeam la diverse solutii… acum, cred ca atitudinea pe care trebuie sa o avem este asta:
    „Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti. ” (ps. 22)
    daca stai sa citesti toata literatura apocaliptica de pe internet, ai impresia ca in lumea asta satan si slugile lui fac legea (poate ca toate „deconspirarile” astea au taman scopul asta: sa de impresia unei puteri de neoprit) … de fapt, nu fac nimic, isi lucraza doar propria cadere, toata puterea lor este o iluzie, o minciuna.

  25. da, poate sa degenereze sau poate sa fie o sansa la normalitate. suntem foarte atomizaţi noi românii, daca doi oameni se hotarasc la unison să facă ceva pare aproape ciudat.
    poate pe lângă un părinte care să fie liant să se concretizeze o asemenea comunitate.

  26. da, da, suntem atomizati… cred ca din cauza orgoliului. de pilda, ai impresia ca toata lumea se pricepe la orice, nimeni nu este in stare sa zica „nu stiu”. si cred ca tot orgoliul ii impinge sa isi ia tot soiul de masini si masinute… nu o sa elaborez.

    dupa cum am zis, m-am gandit foarte mult la chestia asta.pai, in mod curent sunt ajutati saraci din bani stransi la biserica. pe de alta parte, sa faci un sistem de intrajutorare „oficial” condus de un parinte care sa se bucure de increderea enoriasilor comporta niste riscuri majore, pentru ca inevitabil se va trezi cineva sa arunce diverse acuzatii… si atunci, s-a dus sistemul, dar si munca duhovniceasca a parintelui va avea de suferit, si poate chiar si imaginea bisericii… parca vad titlurile in ziare si la pro(s)tv „caritas sub patronajul bisericii”… 😀
    cum am zis, mi se pare ca treaba este foarte delicata. dracu’ nu sta degeaba, si are o imaginatie si o obraznicie extraordinare…

  27. Pai treaba asta se intampla in manastire mai abrupt. La fel ca acolo, nimeni nu este bagat cu forta intr-un asemenea sistem dar daca intra trebuie sa respecte regulile (si mai mult decat atat, sa ii fie spre viata si libertate). Evident trebui sa fie rostuita si iesirea dintr-o asemenea comunitate, voluntara sau fortuita.
    Nu de media sa ne fie teama ci de uraciunile din inima noastra. De aceea ma gandeam la necesitatea unui parinte in ecuatie.
    Din cate stiu la Petru Voda sunt mutati mai multi ucenici pe langa manastire, exista si initiative de gospodarire comuna.
    Ar fi o provocare insa realizarea pe langa Bucuresti a unui asemenea proiect…

  28. ar fi interesant.
    buba vietii noastre de zi cu zi este ca concentrarile de capital se afla in mainile unor indivizi nu prea binevoitori, din orice punct de vedere… as zice ca sunt chiar inamici, ai ortodoxiei, de pilda. cu astfel de concentrari, poti sa manipulezi piata cum vrei… o solutie ar fi refuzul de a vinde oricui, indiferent de suma oferita… dar asta presupune existenta a ceva numit coloana vertebrala…
    concret, care ar fi obiectivul unui astfel de proiect?

    un alt aspect: o arma in mainile noastre este comportamentul de cumparare. nu stiu daca ati sesizat, insa vanzatori formeaza o unitate, in timp ce cumparatorii sunt dispersati, nu pot formula o politica, un plan de lupta cu care sa contracareze politicile vanzatorilor.

    de fapt, asta este tara noastra, bai nene… ne lasam aburiti de toti neterminatii, toate jigodiile. ne baga pe gat toate nenorocirile, toate „regulamentele”, „toleranta”, cretinismele lor occidentale, cat de normali sunt homosexualii si alte mizerii. cata abureala este in politichie… de fapt, ce legitimitate au leprele astea? adica, asa-zisii nostri conducatori… cum se face ca vin toti rahatii sa ne zica cum trebuie sa traim la noi acasa? scarnavii ordinare… hai, ca m-am si enervat…
    situatia in care ne aflam nu este una normala, si cineva este vinovat pentru asta. nu doar iliescu, sau roman, ci TOTI! toti sunt exponentii unor interese ostile, adica niste tradatori.

  29. Problema nu sunt banii, ai partial dreptate, cunosc oameni din biserica avocati, bancheri, patroni care au posibilitati. Si mai tineri care le calca pe urme financiar. Dar problema nu sunt banii, eu asa cred, ar trebui depasita ideea aceasta.
    Concret miza este miza unei vieti intr-o comunitate reala. Sa ma gandesc doar la trei aspecte pozitive…
    Unul ar fi copilaria celor mici, ar avea cu cine sa se joace, prieteni educati crestin, nu ar fi necesar decat un adult sa ii supravegheze.
    Al doilea. Mai multe bucurii, greutatile mai usor de depasit.
    Al treilea, o viata de parohie autentica, unul dintre cele mai importante aspecte. Cel putin in Bucuresti suntem ca in pustia Egiptului, ne adunam doar la slujba si apoi ne risipim prin cartiere. Si nu este rodnica pentru toti departarea aceasta.

    Deja cumparatorul crestin dicteaza. Exista raioane de post in supermarket, ciocolata „de post”, cozonac, marketing care ia in calcul acest aspect local din Romania. Mi se pare important. Ar trebui pornit de aici si mers mai departe, dictate conditiile de acceptare a principalelor marfuri cel putin, paine, carne, peste, etc.
    In Israel ce nu este „cuşer” nu are ce căuta în coşul evreului ce respectă tradiţia sa iar piata este reglementata in functie de aceste aspecte.

    Nu te enerva. Eu nu ştiu dar e ceva putred pe la noi şi nu cred ca este întamplator. E putred şi sus şi jos. Şi în mine, rabufneşte, uneori mă surprind nesimţit, egoist, încercând să obţin rezolvarea unei probleme indiferent la problemele celorlalţi. Dacă pe ceilalţi îi consider indivizi egoişti ca mine şi nu persoane cu drumul lor spre mântuire, pare mai aproape rezolvarea problemei, pe tavă. Iar gândirea simplifică şi acţionează, inima iese din calcul. Cred că din şcoală suntem formataţi un pic în acest sens, poate şi prin educaţia primită de la acasă şi din anturaj, din media.
    Nu mai avem bun simţ, cuviinţă, cumpătare, sensibilitate aşa cum le ştiu de la ce am mai prins din vechile generaţii.

  30. ma refer la bani adevarati… de la sute de milioane de euro in sus. apropos, doar nu credeti ca bill gates este cel mai bogat om din lume…? cele mai mari averi se exprima in numere cu 14 zerouri… sute de mii de miliarde…

    exista indivizi dedicati slujirii raului. acestia lucreaza prin minciuna totala. un astfel de individ este capabil sa sustina cu toata convingerea ca albul este negru si negrul este alb; am inteles multe despre natura diavolului citind postarile de pe forumuri ale ateilor militanti… ce pot sa scoata indivizii astia din ei, ti se face parul cretz in cap.
    am vazut o faza mai demult, prin anii ’90, niste imagini din parlamentul european; operatorul insista pe mainile unui parlamentar… din cauza ca pe unul din degete era un inel cu o piatra neagra pe care era sapata pentagrama satanica. mainile alea dolofane debordau de o aroganta incredibila pentru niste simple maini…. 😀

    eu am convingerea ca multi din cei foarte bogati (daca nu chiar toti) lucreaza prin magie neagra. individa aia de la fni povestea despre vantu (sov) ca exercita o putere de fascinatie irezistibila.
    mai stiu ca in mediile rurale exista un soi de legende cu privire la un soi de „spirit” de care poti sa faci rost prin diverse manopere, si care te ajuta sa atingi o mare bunastare materiala, dar care trebuie „platit”… si daca uiti sa il platesti, ie de rau… stiu despre chestia asta de la rude apropiate, si am citit si intr-un ziar (formula as) , un articol in care diversi cititori descria niste intamplari in acest sens.
    este incredibil succesul de care se bucura productiile care contin blasfemii ( gen codul lui davinci) sau cele de natura satanica ( gen harry potter). nu vi se pare suspect?

    ah, stiti ca becali a avut niste probleme cu justitia… dupa ce a fost lasat in pace, l-am vazut facand semnul acela satanic din mana la televizor… ce ziceti de asta?

    da, scoala este o mare buba… din multe motive. iar unii dintre parinti sunt alta buba.

    ce vad inafara bisericii este destul de inspaimantator, dar si in biserica vad lucruri destul de nelinistitoare: muieri cu fustele pana la fund (expresia dedicata este alta… ) sau cu pantaloni mulati, fardate, parfumate… cea mai tare mi s-a parut o vajnica luptatoare ortodoxa care posteaza din greu pe un site pe care nu o sa il numesc, si care, la un articol anti-fard, se declara ca nu ie de acord, si ca „…nu vad nimic rau intr-un fard discret…etc”… astia sunt parintii, astia sunt copii… femeile au o mare piatra de moara de gat… mi se pare ca ele sunt principalul factor care ne taraste in prapastie… si barbatii sunt vinovati ca se lasa tarati… se reediteaza caderea adamica: „Iar lui Adam i-a zis: „Pentru că ai ascultat vorba femeii tale …” (fac. 3,17)

    eu sunt destul de reticent in a ma amesteca foarte tare cu oamenii, chiar si cu cei din biserica la care ma duc… nu stiu, da’ parca ma simt mai bine asa, mai instrainat. recunosc, nu am o parere prea buna despre ei, ii judec, asta ie… dar mai este si un alt aspect: daca ma insotesc cu multi, inevitabil fac o gramada de vorba desarta; mai mult decat atat, da pot si ii smintesc pe diversi, sau sa ma smintesc eu insumi. in plus, pur si simplu mi se pare obositor… cand vorbesti aiurea, parca ti se scurge sufletul pe gura… d’aia, eu prefer sa ma izolez. am cativa mai apropiati, cu care imi dau buna ziua, dar in rest…. sa ma lase in pace…

  31. Bani multi, sintagma asta este un mobil care a facut istorie probabil, ea nu pune limite si cum cel care acopera nevoi si incepe rafinarea lor are nevoie de un raspuns, inepuizabila necesitate de a dispune de bani, „fara numar”, bani adevarati cum le spui tu.
    Ma gandesc in istorie, tara asta nu a vehiculat averile dogilor venetieni, cezarului sau a marilor colonialisti Spania/Franta/Anglia. Ei si? Marile averi atrag si nenorociri mari…

    Dar pe plan local si micile averi pot schimba destine. Si de aceea spuneam ca sunt romani din biserica care dispun de averi de milioane de euro, avem si noi boierii nostri :), as spune ca sistemul a permis acest lucru deci nu ar trebui sa fim chiar asa de negativisti.

    Vorbeam cu un parinte care ridica o manastire, 180.000 de euro la costat biserica si corpul de chilii. Cat un Maserati si jumatate. Cata inechitate si pe de alta parte ce usor se poate reconfigura un spatiu urban, printr-o manastire/asezare ecleziala vie.

    Nu cred ca este esential ca vin fardate sau nu, cu fusta sau nu, fetele la biserica. Sau este , dar as pune accentul pe demersul lor, de ce vin. Daca ele il cauta il cauta pe Domnul atunci se vor schimba in timp, numai sa fie cu adevarat Liturghie acolo unde merg.

    Si eu apreciez singuratatea dar ma bucura si apropierea oamenilor. acum fiecare cu timpul lor, intr-adevar mai bine stai deoparte uneori ca te risipesti in zadar. Alteori poate se cuvine sa dai marturie, sa nu ii lasi tu in pace.
    Simpla ta prezenta poate este dorita.

  32. povestea cuviosul Paisie Aghioritul intr-una din cartile sale ca sfantul Arsenie capadocianul a avertizat-o pe o femeie sa renunte la basmaua pestrita pe care o purta, altfel i se vor face copii ingerasi (vor muri)… in contextul asta zice cuviosul Paisie ca totul incepe cu o fusta mai scurta, un batic mai pestrit…

    de ce vin la biserica…? poate ca vin ca sa aiba noroc la agatat… 😀 se roaga lui Dumnezeu sa agate un tip cu bani multi… 😀 ah, iar spun ticalosii, sa o crestez pe raboj, sa o marturisesc la spovedanie… 😦

    este curios ca pana si idolatrii (hindusii) au sesizat consecintele sociale ale depravarii femeilor: in bhagavad gitta (scrierea de capatai a hindusilor), scrie ca „atunci cand femeile se depraveaza, societatea intra in disolutie”. dar nu vreau sa fac reclama acestei scrieri satanice.

    de fapt, nu este vorba de a face bani… pe marii bogatasi ai lumii nu ii mai intereseaza sa faca bani. pentru ei, banii sunt doar un instrument pentru controlul oamenilor

  33. Da, cu tinuta fetelor cred ca tine de context, daca produc tulburare in mod voit trebuie sa fie atentionate cu grija, cu atentie, cumva ca pe o oaie pierduta care nu trebuie speriata.
    Altfel ma refeream la necunoasterea unor norme, daca nu au inca acces la ortodoxie, nu le cunosc nici pe acestea.
    Cred ca tine de context.
    La manastiri este cineva la poarta care triaza cumva persoanele, le ofera uneori chiar haine adecvate. Uneori este binevenita initiativa alteori se face exces de zel si pe un ton nepotrivit. Daca mergem doar pe regula nu cred ca este …

    Este delicat cu aprecierea rugaciunilor, este treaba de duhovnic cred. Poate se roaga chiar pentru bani mai multi dar cu gandul sa scape de sistem, sa stea mai mult cu copilul, sa scape de presiunile sefilor, dar poate in timp dincolo necesitatile materiale vor incepe sa guste din adierile duhului, sa vina altcumva in fata Domnului.

    Este o carte despre etica protestanta si spiritul capitalismului si un neamt acolo spune ca pe asceza meseriasilor protestanti s-a cumulat capitalul iar plecand de la felul lor de a il administra s-au pus bazele capitalismului. Tot el spune ca societatea moderna a inlocuit atitudinea aceea cu una de tip sportiv, capitalul se jongleaza astazi dupa principiile unei competitii sportive. Dupa mine capitalul cred ca stimuleaza lacomia si increderea in el, cum era in Caragiale, il cam visezi si noaptea.
    Poti sa te impaci cu el? Camila poate trece (greu) prin urechile acului?

  34. pai, asta am tot zis si io, ca banul serveste patima avutiei, si o si exacerbeaza.

    capitalul este un(ul dintre) substitut(ele) pentru Dumnezeu pe care (si) l(e)-a inventat omul. omul isi pune nadejdea in capital, i se inchina, ii sacrifica propria viata, se defineste prin el. este o fetisizare cap-coada, de proportii monstruoase. acum, ca stau sa ma gandesc, mi se pare ca este un mecanism interesant, care ar merita mai multa atentie.
    unii isi gasesc alti dumnezei, ca piata este mare… dar fetisul de capetenie este banul. omul care l-a parasit pe Dumnezeu s-a intors catre sine insusi, si a vazut un gol infinit, acolo unde era Dumnezeu, si a cautat sa umple cu ceva acest gol… ceva lipseste, dar cei mai multi raspund gresit la intrebarea „ce anume lipseste?”. iar dintre cei care raspund corect la intrebare, mai au de raspuns la intrebarea „cum anume sa reumpli acest gol?”… ei, si aici oferta este mare de tot… o gramada de religii, de „cai spirituale”, de denominatii… dracu’ se distreaza inventand alternative, 1-2 milioane de alternative pe zi.

    despre bani si mantuire, deja problema a fost epuizata de catre Mantuitorul: greu se va mantui un bogat, dar la Dumnezeu totul este cu putinta.

    cand aud de protestantism (si de catolicism, si de celelalte erezii), oscilez intre scarba si mila. tot occidentul s-a transformat intr-o hazna, cu „etica” lui cu tot… lucrul asta ne spune inca o data ceea ce stim deja: ca sunt eretici. iar acum, haznaua a inceput sa fermenteze si sa dea p-afara…
    apropos de etica protestanta, uite ca dracu isi da cu parerea si in probleme de etica (cum spuneam, isi da cu parerea in TOATE problemele)… ne spune el ce este bine si ce este rau, argumenteaza, asculta, contra-argumenteaza, pozeaza mine ganditoare si preocupate, in timp ce de-abia isi stapaneste rasul… si unii il asculta. nu il asculta pe Hristos, dar il asculta pe diavol.
    o gaselninta naucitoare a dracului sunt „drepturile reproducatoare (sau de reproducere, sau sexuale)”… m-a lasat cu gura cascata. si asta este tot la capitolul etica. si se pare ca, mai nou, si copii au drepturi de soiul asta. adica, au „dreptul” sa fie violati… cei mai multi oameni traiesc cu impresia (gresita), mai mult sau mai putin constienta, a existentei unui „normal”, a unei limite inviolabile… e zi ce trece vedem cat de gresita este aceasta impresie: normal este ceea ce acceptam NOI ca normal. si vedem ca normalul de azi este un pic mai anormal decat normalul de ieri. nu trebuie sa fi prea ager ca sa vezi unde duce drumul asta.

  35. Exista posibilitatea sa renunti la cele materiale si sa mergi in manastire. Sau chiar sa ramai in lume.
    Dar multi dintre noi nu mergem pana la acest punct, intemeiem o familie, capatam experienta intr-un domeniu. Bun, de criticat am criticat banul si capitalul, am vazut ca este primejdios pentru mantuire, hai sa vorbim despre cum poate si daca poate deveni lucrator un capital ortodox. Adica o suma mare care, fara a fi diminuata, sa slujeasca si dragostea aproapelului dar sa isi conserve si integritatea cresterii sale. Este o utopie?
    De exemplu un broker care prin buna stapanire a modelelor matematice sa stie sa aprecieze la valoare reala actiunile unor companii, sa sprijine dezvoltarea acestora prin directionarea capitalurilor si sa creeze portofolii valoroase.
    Sau sa anticipeze piata si sa creeze o firma de succes intr-un domeniu financiar complementar, cunosc un asemenea om care merge duminica de duminica la biserica si duce o viata normala, fara fite, desi este milionar in euro.

    Legat de protestanti, am intalnit in occident oameni care m-au ajutat cum nu stiu daca m-ar fi ajutat cineva din parohie. Si nu atat ajutorul efectiv cat felul lor de a fi, simtior, atent, m-a impresionat. Ce parere ai?

    Mai jos un articol din „Capital”, cam tendentios dar interesant pentru informatii:

    Afacerile Bisericii: cu Biblia într-o mână şi facturierul în cealaltă

    Autor: Răzvan Amariei
    Publicat: 21 Septembrie 2009

    În plină criză, cultele din România par să fi prins gustul profitului. În ultimul an şi jumătate, numărul firmelor înfiinţate de reprezentanţii lui Dumnezeu pe Pământ a crescut cu peste 30%.

    Probabil că nu v-aţi gândit niciodată că benzinăria unde v-aţi oprit este proprietatea unei bi­se­rici. Sau că hotelul în care v-aţi petrecut noaptea are ca ac­ţionar majoritar o episcopie. Mai mult, e foarte posibil ca laptele pe care îl beţi la micul dejun să provină din ferma unei mănăstiri, lemnul din care este făcut biroul la care lucraţi să fi fost produs în fabrica de cherestea a unei parohii, ba chiar şi hai­nele pe care le purtaţi în momentul citirii acestui articol să fi ieşit din fabrica de îmbrăcăminte controlată de o protoierie.

    Cu nume precum Pax Domini, Ora et Labora, Pro Ortodoxia, Diaconia sau Terra Crucis, există, în acest moment, peste o sută de firme româneşti ce au printre asociaţi diverse entităţi religioase (în marea majoritate a cazurilor, acestea sunt acţionari majoritari sau unici). Dacă aproape o treime din ele au fost fondate în ultimele 18 luni, altele au strâns deja până la 17-18 ani de experienţă în businessul românesc. Primele companii de acest gen au fost înfiinţate prin 1991-1992 şi, în general, erau destinate desfăşurării unor activităţi deja tradiţionale, cum ar fi editarea de cărţi şi periodice, fabricarea de lumânări ori furnizarea de servicii de pompe funebre.

    În anii ce au urmat, multe biserici s-au trezit că cererile de retrocedare a proprietăţilor confiscate de regimul comunist le-au fost acceptate de autorităţi. Mănăstirea Rohia din Maramureş, de exemplu, a primit înapoi 70 de hectare de teren forestier. „Pentru a exploata cum trebuie pădurea, a fost înfiinţată, în 2004, firma Pireas SRL“, explică părintele Pantelimon, egumenul mănăstirii, apariţia companiei ce a înregistrat, în 2008, venituri de 4,34 de milioane de lei şi un profit net de 36.000 de lei. „Facem totul, de la tăiere la prelucrare şi comercializare, însă, din păcate, faţă de 2008, activitatea a scăzut. Câştigurile le folosim pentru nevoile mănăstirii“, mai dezvăluie părintele Pantelimon.

    Leasing cu binecuvântare

    Şi complexul Agape din Cluj-Napoca, cuprinzând un hotel de patru stele cu 62 de camere, un restaurant şi o autoservire şi administrat de firma Ergon SRL, deţinută în totalitate de Parohia romano-catolică Sfântul Mihail, a apărut ca urmare a retrocedării unei clădiri cu mai multe nivele în centrul oraşului. „Afacerea a demarat în 2002, la început cu o simplă cantină, şi toţi banii câştigaţi au fost investiţi în renovarea imobilului. 2008, când am avut o cifră de afaceri de 7,87 milioane de lei şi un profit net de 623.000 de lei, a fost cel mai bun an de până acum. În 2009, însă, se înregistrează scăderi şi pe partea de alimentaţie publică, şi pe cea de cazare“, arată Kovacs Zsolt, directorul firmei.

    Tot un teren a fost cheia intrării Parohiei ortodoxe din Auşeu, judeţul Bihor, în acţionariatul lanţului de benzinării Axon Serv. „Deţinea un teren într-o locaţie potrivită pentru o staţie de carburanţi şi a fost de acord să-l pună la dispoziţie, bineînţeles, în schimbul unei cote din părţile sociale ale companiei“, explică Dorel Ioan Creţu, administratorul firmei. Astfel, pa­rohia din satul cu puţin peste 1.000 de locuitori are azi 4% dintr-o firmă cu o cifră de afaceri de peste şase milioane de euro.

    În afacerile cu carburanţi s-a implicat şi Biserica penticostală Elim din Timişoara, care deţine în totalitate Elim Oil (venituri de şase milioane de lei şi profit net de 114.000 de lei în 2008). „Biserica a dorit să fie independentă financiar. Din profit sunt susţinute diverse acţiuni religioase, dar şi activităţile de asistenţă socială pe care le desfăşoară biserica“, explică Daniel Enache, directorul firmei.

    Dar domeniile în care încearcă să facă bani cultele sunt mult mai numeroase, de la turism la activităţi financiare (funcţionează, în Arad, Lutheran Leasing) şi de la ferme agrozootehnice la construcţii rezidenţiale (Biserica Ortodoxă a decis recent să-şi constituie propriile firme de construcţii, pentru a scăpa de lucrările de slabă calitate).

    Cultele minoritare în România se dovedesc mai deschise spre lumea businessului decât reprezentanţii religiei dominante.

    sursa aici

  36. cum s-a raspandit crestinismul in primii ani? aveau, cumva, apostolii vreun trust media? sau miliarde de dolari fonduri de campanie?
    Dumnezeu ne va judeca pe toti, deci si pe cei care detin si/sau manipuleaza sume mari de bani, mireni, ierarhi, ce or fi ei.

    nevoile unei familii nu sunt chiar atat de mari. ba chiar am impresia ca prea multa bunastare strica… pe copii, sigur ii strica.

    acum, un pic mai specific despre marile averi: cate vieti omenesti costa un milion de euro?, cata mizerie si suferinta? cate vieti omenesti costa succesul unei companii? ma refer aici la resursele jefuite din tarile lumii a treia (este un exemplu facil… se pot gasi si altele, mai putin evidente ) . se zice ca banii nu au miros… nu prea cred, ba chiar mi se pare ca put destul de nasol…

    treaba cu bunatatea heterodocsilor este simpla… nu mai stiu cine a spus, parintele Cleopa, parintele Arsenie Papacioc, chiar nu mai stiu, dar a zis asa: unde lucreaza un drac mare, ceilalti draci mai mici se retrag. si este si logic: de ce sa ii mai munceasca cu chestii „marunte” ( meschinarie, manie, betie, hotie, etc, etc), cand sunt cazuti in erezie? stiti vorba aia, langa carciuma sunt doi draci, langa manastire, o legiune. doar nu credeti ca romanii sunt de o ticalosie innascuta? doar ca aici dracul trage din toate pozitiile, doar-doar o mai sminti pe cineva.
    dincolo este bunastare (materiala), „toleranta” (doi neni se pot casatorii fara ca niste extremisti religiosi sa strambe din nas bazandu-se pe niste norme morale desuete – precizez ca aici sunt ironic!), (o asa-zisa) fericire, zambet, curatenie (adica, igiena), civism, echitate (daca nu ii pui la socoteala pe cei din tarile lumii a treia…), toti sunt buni (in ochii lor … noi, ortodocsii, stim de la Sfintii Parinti ca toti suntem pacatosi, dar ca, in ciuda pacatoseniei noastre, putem fi mantuiti prin mila lui Dumnezeu… eu asa am inteles…), toti sunt productivi (fac foarte multe caramizi, care de care mai sclipitoare si mai frumoasa) ,samd, samd…. dar mantuire, este? Hristos, este?

    pe de alta parte, bineinteles, un heterodox poate sa vina la credinta adevarata si sa se mantuiasca, iar un ortodox din nastere sa nu se mantuiasca…

  37. La Judecata nu mergem toti, sunt oameni care se sfintesc si trec prin moarte direct la Viata, eu asa am inteles. De fapt aceasta este calea spre care suntem chemati toti crestinii, de a trai in Imparatia Domnului inca de aici.
    Am spus „se sfintesc” in sensul atitudinii lor de pocainta, deschise spre lucrarea Celui cu adevarat Sfant, nu exista virtute fara lucrarea Duhului Sfant.

    Ai spus „prea multa bunastare strica”. Cred ca si saracia poate sa dauneze la fel, sa stimuleze patimile pana la ucidere, de exemplu Raskolnikov sau alte personaje ale lui Dostoievski.
    Au existat caractere puternice care au avut bogatii la discretie, din Biblie amintesc pe Iov sau David, din Bizant pe Sfintii Imparati Constantin si Elena sau pe Sfantul Imparat Iustinian, la noi pe voda Neagoe Basarab, Petru Rares inchinoviat la Sfantul Munte cu numele Pahomie, si altii.

    Un minim de bunastare poate sa determine pe tanar sa intemeieze o familie, ofera o copilarie senina, nu as merge pe condamnarea bunastarii ci pe condamnarea „lipirii inimii” de ea. „Toate imi sunt ingaduite dar nu toate imi sunt de folos, toate lucrurile îmi sunt îngãduite, dar nimic nu trebuie sã punã stãpînire pe mine”.
    „Mîncãrile sunt pentru pîntece, şi pîntecele este pentru mîncãri. şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celãlalt. Dar trupul nu este pentru curvie: el este pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup”.

    Legat de occidentali, apreciez cand un mester iti face treaba ca si cum ar face-o pentru el, responsabil si atent, si refuza orice banut in plus. Este o dovada de integritate.
    Parintele Serafim Rose spunea despre grupul protestant Gospel Outreach:
    „Protestanţii aceştia“, spunea el, „au o credinţă creştină simplă şi caldă, fără prea mult din îngustimea sectară ce caracterizează multe grupări protestante. Ei nu cred, la fel ca unii protestanţi, că sunt «mântuiţi» şi că nu mai au nevoie să facă nimic; ei cred în ideea de nevoinţă duhovnicească şi de desăvârşire a sufletului. Se silesc să se ierte unii pe alţii şi să nu poarte ranchiună. Ei adună de pe străzi vagabonzi şi hippy şi au un centru special pentru reabilitarea lor şi învăţarea simtului responsabilităţii. Cu alte cuvinte, iau în serios creştinismul ca fiind cel mai însemnat lucru din viaţă; nu este plinătatea creştinismului, pe care o avem noi, ortodocşii, dar este bun măcar şi atâta, iar aceşti oameni sunt calzi şi iubitori, cu vădită dragoste de Hristos. Prin aceasta, ei sunt un exemplu a ceea ce ar trebui să fim noi, şi încă mult mai mult. […]”
    Sa nu ma intelegi gresit, nu sunt ecumenist in sens adogmatic. Dar cred ca cele bune facute din inima si dupa fire au valoare vesnica cumva.

    Si ca sa raman in registrul economic iata un articol de astazi despre economia Frantei, mult mai vanduta decat a noastra. Cred ca Germania ramane etalon economic, Franta si Anglia au crescut in istorie prin puterea coloniilor lor, Japonia este un „alt fel” pe care nu il apropii de Europa iar Statele Unite sunt in perfuzie cu petrol si arme.

  38. de acord.

    am spus „prea multa bunastare”… asta nu inseamna ca sunt fanul saraciei lucii… 🙂

    atata timp cat mesterul ramane in erezie, pe diavol nu il deranjeaza putina integritate… si dumneavoastra sunteti multumit… 🙂 toata lumea castiga… 🙂

    si ce daca faceau protestantii aceia ceea ce faceau? pe Preasfanta o cinsteau? aveau preotie? faptele lor bune sunt zero in lipsa dreptei credinte. adica, nu mantuiesc. chiar si in ortodoxie, nevointa facuta cu mandrie nu duce la mantuire… pentru faptele lor bune, poate Dumnezeu o sa le deschida ochii, dar asta este altceva.

    nu cred ca vocatia romaniei este sa devina o putere economica, nici macar una mica… cred ca am citit pe undeva ca cineva (cineva cu un cuvant de spus) a zis ca vocatia romanilor este ortodoxia. sunt de acord cu asta. cred ca bunastarea nu o sa vina decat din alipirea noastra de Dumnezeu, din intoarcerea la credinta, ca un revers al faptului ca nenorocirile pe care le induram sunt incercarea lui Dumnezeu de a ne trezi din pacatele noastre. de fapt, la 20 de milioane de avorturi (cifre oficiala… numarul real probabil este mult mai mare), ar trebui sa zicem si mersi ca inca ne mai rabda… 😦

    ah, nu ma simt prea bine… cand cineva se apuca sa predice dreapta credinta dupa puterile si mintea sa proasta, se expune sa cada in tot soiul de ispite… ma tem sa nu ma pasca si pe mine asa ceva; 😦 plus ca deja ma cam repet. cam tot ce am avut de spus, am spus deja.
    poate ca ar trebui sa punem capat discutiei noastre. ce credeti?

  39. Bine, hai să nu „punem capăt”, să o lăsăm în sertar, în aşteptarea unor lucruri de folos.
    Cele 40 de comentarii au fost solicitante de amble părţi, eu îţi mulţumesc, m-au ajutat să văd aspecte care nu le aveam înainte în vedere. Poate era mai bine să nu deviem dar a fost bine şi aşa.
    Am înţeles poziţia ta legată de bani, mai prudentă, eu am încercat să pun în discuţie posibilităţile de apropiere a capitalului, „banii mulţi” cum i-am numit. Rămân la ideea că depinde de caz, poate războaiele de altă dată se duc acum pe pieţe, cât de rob vei fi mâine depinde de indici, cotaţii, cursuri. O metaforă concretă, uită-te la dobânzi comparativ cu Europa, cei mai scumpi bani îi împrumută românul…
    La revedere!

  40. si eu va multumesc.
    la revedere!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: