Brancardierul român

brancardier

"...duiosii materne..."

Un articol de Andrei Pleșu

Cînd intri într-un spital occidental, intri
într-o maşinărie. Iar cînd ieşi, mort sau viu, porţi
toate însemnele procedurilor standard prin care ai trecut.
Nici o surpriză, nici o aproximaţie, nici un mister. Cînd
intri într-un spital românesc, intri într-o pagină de
literatură. Lucrurile se desfăşoară imprevizibil, ezită
între moţăială şi perplexitate, între precipitări
palpitante şi lentori turceşti, între reguli aspre şi
relativism balcanic. Ai parte şi de duioşii materne
(capeţi pastiluţe şi păpică, eşti invitat să ridici
mînuţele şi să-ţi scoţi pijămăluţa), dar şi de
bruftuluială pedagogică sau de plictisite răceli
funcţionale. E aventuros, e omeneşte, e „plin de
viaţă”.Precaritatea stimulează imaginaţia. Toţi,
medici, infirmiere şi pacienţi, caută soluţii ingenioase
pentru probleme care, în mod normal, se rezolvă rutinier.
Bunăvoinţa alternează cu exasperarea, organizarea lasă
mereu spaţiu de joc pentru manevre arbitrare, ghinioane sau
noroace. E aventuros. E provocator. Nu te plictiseşti.
Adică e ca şi în afara zidurilor spitalului. Nu eşti în
altă lume: eşti acasă! Şi fiecare se descurcă cum
poate.

În ultima vreme, am avut parte şi de
eficienţa apuseană şi de lirica proză autohtonă. Am
amintiri de neşters. De pildă întîlnirea cu un
brancardier din cutare spital (local), unde trebuia să fiu
cercetat cardiologic. Cercetarea cu pricina implica, după
încheierea ei, mai multe ore de imobilitate. În banalele
spitale capitaliste, eşti dus la locul faptei cu patul (pe
rotile) din salon şi eşti adus înapoi cu acelaşi pat. La
noi, patul din salon e un pat stabil, matrimonial, greu de
mutat din loc. Aşa că te duci pe jos şi te întorci pe o
targă ambulantă. Problema e că trebuie să ajungi de pe
targă în pat fără să te mişti. Problema e şi că
targa nu încape în rezerva în care se află patul. E
momentul în care intră în scenă brancardierul: un băiat
mărunţel şi binevoitor, obligat să rezolve lucrurile
prin mijloace proprii. „Trebuie să vă pun în
pat”, mă anunţă, tehnic, amicul. „Şi cum
facem?”, întreb eu, oarecum încurcat. „Vă iau
în braţe!” „Matale nu ştii ce spui!” –
zic, surîzînd zburdalnic. „Am peste o sută de
kile!” „Nu-i nimic, sînt obişnuit!”,
răspunde bonom preopinentul, aducînd un candid omagiu
bunăstării dîmboviţene, cu efectele ei radicale asupra
siluetei. Pînă să fac o listă de argumente descurajante,
omul se pune pe treabă.

Scoate dintr-o geantă un brîu de piele, o
chingă, o cingătoare din cele pe care şi le pun hamalii
de mobile şi piane, ca să ridice greutatea mai uşor,
fără risc de hernie. Se înhămează rapid, cu mişcări
experte şi, pînă să perorez compătimitor, mă ia în
braţe, ca pe un prunc hipertrofic, lovit de dambla. Mă
pomenesc cu nasul în gîtlejul lui şi văd o mică
apocalipsă organică: vene care se dilată, gata să
pocnească, şi o parcelă de piele care se învineţeşte
ameninţător. Brancardierul e, poate, salvarea mea, dar eu
sînt, cu siguranţă, apoplexia lui. Am ajuns în pat cu o
conştiinţă vinovată şi cu un durabil amor frăţesc
pentru binefăcătorul meu. Aşa ceva nu poţi trăi
într-un „stabilament” civilizat. Orice contact
uman, orice emoţie, orice frison psihanalitic sînt
excluse. Şi, în vreme ce spitalul apusean e un loc fără
memorie, spitalul nostru strămoşesc e o interminabilă
sursă de amintiri, ca aceea pe care tocmai am povestit-o.
Apropo: există şcoli care să formeze brancardieri? Sau
trebuie să umplem spitalele cu filozofi reciclaţi,
capabili să ia în braţe, prin puterea gîndului,
pacienţi de mare tonaj? Dar asta e o problemă de reformă
a învăţămîntului, pe care guvernul şi preşedinţia o
vor tranşa ferm, dacă nu acum, măcar în mandatul
următor.

Etichete: ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: