Filmul „Angels and Demons”, prea puţin

Filmul "Angels and Demons"

Filmul "Angels and Demons"

Da, în seara aceasta l-am văzut şi mai bine nu o făceam. Nu încerc acum o recenzie a filmului, doar câteva comentarii din perspectiva unui spectator care nu este fan al cărţilor lui Dan Brown.

Ecranizare este realizată în cel mai clasic stil comercial, a unui film de acţiune cu efecte speciale şi urmăriri, un Vatican sub asediu, urmărit de răzbunarea unor aşa-zişi Illuminatti. Operatorul s-a străduit cât a putut, cel de la butoane a pus şi el efecte pe măsură dar scenariul subţire , mult mai subţire decât în „Codul lui DaVinci”, nu poate fi salvat. Secret după secret, toate se decompilează în faţa profului de la Harvard, Robert Langdon, care îi vin idei şi informaţii la timp, cu precizie de secundă (cea mai tare este descoperirea unei nişe dintr-o biserică, după o coloană, rămasă secretă patru secole deşi nu are nici măcar o uşă).

Foarte interesant agnosticul Robert Langdon cel aparent captivat de descifrarea unor semnificaţii oculte în artefacte creştine, la fel ca în Codul lui DaVinci. Dan Brown construieşte personajul şi el însuşi este în spatele lui. Spun aparent pentru că în esenţă eu cred că de fapt Dan Brown aka Langdon este atras de lumea acestora şi încearcă să o impropieze. Nu setea de adevăr este motorul acţiunii ci dorinţa de a segrega această lume de simboluri şi forme de realitatea la care crede că nu are acces, realitatea religioasă.

Agnosticii pot afirma fie că nu este posibil să existe cunoaştere spirituală, fie că ei, personal, nu dispun de o asemenea cunoaştere, ceea ce face şi Langdon în discuţia sa cu Il Camerlengo. De aici mă gândesc la exerciţiul intelectual al multor sceptici, atei sau agnostici, care nu poate să funcţioneze/strălucească decât în această vecinătate, te-ai gândi că ei sunt agresaţi de ea dar de fapt demersul violent le aparţine, sens invers şi origine intolerantă, o încercarea de a  desfiinţa ceea ce nu acced. Faţă de indiferentul religioas, ateul şi scepticul parazitează proximitatea religiosului, sunt fondatori de antireligie ca formă culturală de apropiere a religiosului.

De fapt şarmul pe care mizează autorul este toată această moştenire medievală a Vaticanului, statui, catedrale, morminte, cărţi ale căror simboluri încearcă să le lege într-o conspiraţie modernă. Cartea nu ştiu cum este dar scenariul se balansează amenţitor între răsturnări (prea)forţate de situaţie şi puerile stereotipuri hollywoodiene.

Ca totul să fie şi mai abarcadabrant, în ecuaţie apare şi „particula lui Dumnezeu” furată de la acceleratorul de hadroni din Elveţia.

Păcat de Tom Hanks care deşi este în rol principal nu prea se vede  deloc pentru că nu îi permite textul să construiscă ceva. Apropo de Tom Hanks, în urma căsătoriei sale cu  Rita Wilson el s-a declarat ortodox .

Concluzia: prea puţin îţi rămâne după un asemenea film.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: