Petre Mamonov – actorul şi creştinul

Petre Mamonov

Petre Mamonov

Petre Mamonov este actorul principal al filmelor „Ostrov” şi „Ţarul”, ambele în regia lui Pavel Lungin. Pentru unii dintre noi a fost prea mult să vedem monahul ascuns din „Ostrov”, interiorizat, smerit, nebun pentru Hristos, să îl vedem metamorfozat peste un scenariu într-un despot crud, nebun, sălbatic. Mai ales că după „Ostrov” Mamonov am impresia că declarase chiar că acesta a fost ultimul său film. Ceva l-a determinat însă să revină, să nu refuze oferta lui Lungin, un cineast format la şcoala lui Tarkovski.

Cred că tocmai scenariul, rolul în sine a fost de vină… Părerea mea este că Mamonov face şi în „Ţarul” un rol de zile mari, din toate punctele de vedere. Chiar şi rolul Mitropolitului Filip se construieşte pe delirul lui Ivan. Nu adevărul istoric îl caută Mamonov şi Lungin, cred că este o încercare de a surprinde cumva adevărul duhovnicesc al istoriei – câtă nevoie este de această istorie. Ivan, între patimi şi credinţă, nebunie şi înţelepciune, grandomanie şi realism, tocmai prin ceea ce este Mamonov reuşeste să construiască rolul. Şi asta deorece, zic eu, nu este doar actor bun ci este şi un creştin ortodox trăitor.

Am încercat să văd cine este Mamonov. A fost un celebru star rock în Rusia sovietică. Din câte mi-am dat seama a cântat ceva înspre punk de fapt. Dar s-a convertit la ortodoxie la 49 de ani, a părăsit Moscova şi trăieşte izolat într-un sătuc, aproape de mai multe mănăstiri ortodoxe. În fiecare interviu mărturiseşte şi predică tinerilor şi ceea ce este foarte important, este o prezenţă vie în mijlocul tinerilor (la sfârşitul articolului veţi găsi unul dintre cuvintele adresate lor).

Mai jos am postat un interviu luat la căsuţa lui din pădure, din păcate nu este titrat. M-am tot uitat la căsuţa lui, acest om putea să stea într-un cartier select din Moscova, să îşi plimbe limuzina la zi de sărbătoare dar preferă adâncul pădurii, trăind simplu asemenea sfântului Serghei de Radonej. Ii doresc să se apropie de măsurile acestuia.

În continuare postez câteva fragmente din cartea sa „Zakoriuciki” – „Croşetări”, traducerea apartine lui Vladimir Bulat:

Lumea lui Dumnezeu

Există o astfel de expresie. Dar ce semnifică ea? Pentru mine ea însemnează chiar lumea creată de Dumnezeu. Tot ce arată frumuseţea şi măreţia Lui. Uneori acesta e sufletul meu, uneori – maşina, alteori – copacii sau iarba. Atunci se poate afirma, că Dumnezeu e peste tot? În afara acelor locuri din care noi l’am alungat. Mă înspăimânt, bunaoară, când văd o casă hidoasă sau când aud sudalme.

La un moment dat mi-a venit asta, sau mi-a zis-o cineva, nu mai ţin minte, că Dumnezeu nu doar a creat lumea şi a plecat, ci o „ţine” în palmele Sale. Iată de ce, acest colţ respingător sau un balconaş mai stângaci, reverberează în întregul Univers, şi chiar peste hotarele acestuia. Tot astfel se întâmplă şi cu faptele noastre. Pe mine o astfel de explicaţie mă prinde imediat. Devin solidar cu toată fiinţa. Şi ce cuvânt – Universul!
Se poate merge şi mai departe. Chiar şi frumuseţea minunatului nostru Pământ poate prisosi. Trăia odată pe muntele Athos un bătrânel. Şedea într’o mică peşteră, se ruga pentru toată lumea, dar şi pentru sine. Iar Dumnezeu îi şi dădea câte ceva. Prin deschizătura cavernei se arată o privelişte încântătoare spre mare, spre cerul azuriu, spre insule, iar bătrânelul acoperea fereastra cu o scândurică. Era întrebat: „Avva, de ce acoperi toate astea? Asta e lumea lui Dumnezeu, lumina Dumnezeiască”. Iar el dădea răspuns: „Dacă aţi şti ce lumină e înlăuntrul meu!”.
Fireşte, aceste înălţimi sunt de neatins pentru noi. Dar, cum spunea Sfântul Grigorie Teologul la anul 325, „Mai bine să zbori mai jos decât uliul din înalturi, decât de-asupra larvelor ce se târăsc pe faţa pământului”.

"Bezna este lipsa Luminii"

"Bezna este lipsa Luminii"

Duhul Sfânt

The Italian Job. Filmul în care totul este impecabil, şi funcţionează atât de minunat. Veselie, simplitate, ritm – high-tech dominant.
Dar Dumnezeu? Apostolul Filip s’a deplasat într’o clipită la o distanţă uriaşă. Prin Duhul Sfânt Maria Egipteanca păşea pe ape. Dumnezeu însuşi a înviat un mort după patru zile. Şi toate astea sunt adevărate. În lumea veşnică vom avea trupuri noi.
Nu vorbesc aici despre iubire, bucurie duhovnicească şi alte lucruri nelumeşti. Vrei un Ferrari? Agoniseşte-ţi Duh Sfânt, şi vei afla că nu mai ai nevoie de Ferrari. Pentru că pentru o singură clipă a vieţii trăită în Duhul Sfânt, după mărturia Sfântului Serafim de Sarov, orice om se va lăsa ronţăit de viermi o mie de ani. Mă încred mai mult în afirmaţia Sfântului Serafim, decât în mecanicii italieni. Deşi, închinăciunile mele le adresez tuturor.

Fumatul

Străduiţi-vă să faceţi rost de mere cât mai proaspete, şi anume din soiul preferat.

Când îţi vine pofta de fumat, ia un măr, aşează-te exact în locul în care fumezi, şi începe să-l mănânci. Fiecare muşcătură – precum un fum. Nu te grăbi să înghiţi, rumegă îndelung mărul, plimbă cu limba acel pireu către cerul gurii, gingii, glande. Absoarbe cu întreaga ta fiinţă acel fruct minunat. Imaginează-ţi – cum creşte mărul, cum seva pământului urcă şi se scurge prin trunchiul copacului, şi cum se preface în acea mingiucă; cum soarele încălzeşte fructul ba pe o parte, ba pe cealaltă, făcând să fiarbă acel nectar.
E o patimă şi asta, fii pe pace. Se numeşte înrobirea burţii (гортанобесие). După legităţile duhovniceşti – o patimă o înlocuieşte rapid pe alta. Dar pe aceasta din urmă îţi va fi mai lesne să o stăpâneşti, decât obişnuinţa îmbătrânită şi cu gust rău a fumatului.
Doar am scris acest cuvânt, şi mi s’a şi făcut silă, atât de mult îmi plac merele!
P.S. Mi se pare că e cazul să o lăsăm mai moale.

Icoane

Nici nu prea am de spus mare lucru, voi repeta doar ceea ce am auzit de la altii, „mai batrani”.
In primul rand, de ce le pupam? Dar de ce pupam fotografiile copiilor, ale nevestei sau ale iubitei? Uite, copii tai se uita fix de pe fotografiile lucioase, – sa le rupem, sa le aruncam si sa scuipam pe ele. Iar pe aceste scandurici e zugravit Dumnezeu, Maica Lui cea Prea-Curata, sfinti diferiti, oameni buni si minunati. Imi place sa ma inchin in fata lor, sa le sarut chipul, sa le cer ajutorul.
Mai demult, nu reuseam sa ma las nicidecum de fumat, fie si pentru o singura zi. Dar iata ce mi-a venit in minte: daca Dumnezeu e peste tot, atunci si chipului Sau il afum. Hai sa ma infatisez in fata icoanei si spre chipul lui Hristos sa pufai. Doar m-am gandit – si m-a si cuprins groaza.
In al doilea rand, perspectiva inversa. Pe vechile icoane vedem mereu perspectiva inversa: „ecartamentul” nu fuge spre orizont, ci se rasfira catre noi. De unde reiese limpede, ca omul se afla in centru: in fata ochilor lui e icoana, care ii propune calea spre Vesnicia cea nemarginita; iar in spatele sau – o cale la fel de larga spre dulceturile acestei lumi. „Bombonelele” au intotdeauna un ambalaj ispititor. Dar cand le desfaci, ce sa vezi – streangul!..

+++

Sursa traducerii este aici de unde am preluat şi o predică pe care a ţinut-o în 2006 într-o tabără de tineret de la Soci, imediat după lansarea filmului „Ostrov”:

„– Cât de pervertite sunt toate în ziua de astăzi! Criticii de film au discutat recent despre „Ostrovul” lui Pavel Lunghin, despre biserică vorbeau ca despre ceva mitic, imemorial, ca despre un Ilya Murometz (personaj din folklorul străvechi rusesc, n.mea). Dar cum să trăieşti, dacă nu crezi în nimic? Te agiţi în dreapta-stânga. Iar când ai credinţă, oricât de obosit ai fi tot vei ceda locul tău unei bătrânele în transportul public. Ăsta e întregul creştinism. Sari să speli vesela, fără să ţi se ceară. E o faptă creştinească? Fireşte că e. Scoate gunoiul din casă. Şi nu insista pe propria dreptate. Nu perora: „Mâncarea e rece!”. Mai rabdă două minute, să ţi se reîncălzească. Nevastă-ta, sărmana, o va face repede. E şi ea obosită. Fiecare cu ritmul şi grijile sale. De ce tot insişti, „nevasta e obligată”, „soţul trebuie” etc? Dragostea nu e floare-verde pe câmpii. Este efortul de a-l duce şi suporta pe cel de lângă tine. Iata vedem un om cu mutra’n zăpadă. De ce gândim mintenaş că e un beţiv, poate că l-a luat inima!? Şi dacă e beat? Ajută-l să se ridice, aşează-l pe un parapet, să nu îngheţe. Dar nu. Fugim în drumul nostru. Fugim de noi. Dar când faci o faptă bună…stai întins, şi simţi o căldură benefică’n suflet. De ce oare ţi-este bine? Parcă nici n’ai băut. Aha…ai ajutat o bătrânică să-şi ducă povara zilei, fie şi doar trei trepte… Îmi spunea aici o tinerică: „Nu-mi iubesc părinţii”. Hop aşa! Nu te grăbi. Dar îi ajuţi în toate cele? Mergi la cumpărături? „Da – îmi răspunde fata, – fac cum se cuvine, cele necesare”. Atunci îi iubeşti, de ce să răscolim sentimentele? Scuipă pe ele, nu se poate trăi după simţiri. Azi e soare, mâine – plouă. Ai căzut, ţi-a fracturat piciorul – al treilea simţ ţi se deschide. Trebuie să trăim după această lege: nu „Dă-mi”, ci „Ia de la mine”. Mulţi nu înţeleg cum e să-ţi dai cămaşa de pe tine. Ne-am obişnuit să trăim de-a îndoaselea. Pe capetele noastre, dacă e să luăm aminte, s-a format un loc plat, pe care se poate şedea confortabil. De aceea, trăim cu capu’n jos. Toate cele bineplăcute lui Dumnezeu respingem. Cel mai tare, nu ezita să-l ajuţi pe cel mai slab. Iar între noi e invers – sugrumă-l. Cel bogat îi ia şi puţinul celui sărac. Fură cât mai mult, şi asunde în spatele gardurilor, să nu te prade alţii. Avem o viziune stricată despre creştinism. Dar lucrurile sunt simple. Cât sânge poţi da altuia? Căci scris este: „ce ai făcut unora dintre cei mici, mie mi-ai făcut”. Să poţi sta cât mai mult la căpătâiul mamei tale, care şi-a pierdut minţile de atâta bătrâneţe şi boli. Iată unde şi cum trebuie să murim în fiece zi! Precum copiii trimişi în Cecenia. Un cretin aruncă o grenadă, iar un colonel-locotenent, înainte ca aceasta să explodeze, o acoperă cu trupul său. N’a ezitat, s-au ales pulberile de el. Alţi opt ortaci rămân în viaţă. Era comunist, nebotezat, n’a mers niciodată la biserică, la Dumnezeu nu se gândea, dar e un adevărat creştin. În Rai – ca o rachetă! Căci ce folos e să vii la biserică, să baţi mătănii, să pui lumânări multe, dacă inima îţi este goală? O faptă creştinească, ceva? N’ai să vezi. Chiar dacă vei bătători toate Athosurile, şi ai săruta toate moaştele, tot degeaba e. Priveşti p’un amărât, şi te gândeşti: „Aha, e din cei pe care îi arată la TV, mafioţi, escroci…” Dă’i 50 de copeici. Nu vei sărăci. Acceptă să greşeşti. Ce, crezi mai mult cutiei catodice? Adevărata mafie sunt cei care, puţini fiind, vreo 5 să fie, manipulează massele cu televizorul. Să se lingă pe bot! Nu le va reuşi numărul…

Eu de 11 ani trăiesc în provincie. Lumea munceşte p’aici. Se scoală cu noaptea în cap. Ca şi domnişoara-taxatoare, care pe gerurile cele mai mari nu pridideşte: „Biletele d-stră, biletele la control”. Pentru doar 5000 de ruble pe lună (cam 1300 lei RO, nota mea). Sunt deputatul lor! Pentru ei muncesc şi eu. Deşi e greu, mă trăduiesc să trăiesc după lege. Din zece situaţii, două sunt cu reuşită, mulţumitoare. Îmi ţin gura, ca să nu scape vreun cuvânt spurcat. Nu vorbesc peste alţii, îi ascult. Căci aşa ne învaţă Sfinţii Părinţi: să stăm unii în faţa celorlaţi, precum în faţa unei vechi icoane. Ce înseamnă să nu judeci? Să nu formulezi sentinţe. Dar păreri suntem obligaţi să avem. Domnul nostru a încercat să-i lămurească pe farisei, iar mânia lui era mânie dreaptă. Ai dreptate atunci când te înfurii pe tine, că te-ai îmbătat, ca nebunul, aseară. Atunci când urăşti păcatul din tine, obişnuinţa păcătoasă – care te macină, şi căreia nu-i găseşti leacul. Numai ajungând să o urăşti profund, vei gusta din parfumul biruinţei. Încerc să învăţ în fiece zi, deşi am ani destui. Iată, merg cu autobizul din or. Verei…la Moscova. Două ore fără oprire. Locurile sunt numerotate, nu ai cum să te aşezi aleatoriu. Privesc în faţa mea, cu groază, cum se prăbuşesc pe scaune doi tineri demobilizaţi, beţi criţă. Înjură copios, despre muieri…La scară mare. Gândul îmi dă fiori, pentru două ore sunt un om mort. Apoi îmi zic: „Păi, să vedem, să cugetăm, cu atenţie…liniştit. Cine sunt aceşti flăcăi? Au crescut la ţară. Într-o vreme în care nu se simţeau semnele emancipării de azi. Ce au văzut atunci? Tata beţiv, mama le dădea scatoalce, înjurăturile erau o normă. Televizorul urla ca un descreierat. Ăştia sunt „noua generaţie”. Ce să le ceri? Eu personal i-am învăţat ceva? Le-am păşit pragul casei? Le-am citit vreo carte?” Ies din reveria gândului, şi constat că am şi ajuns… Toate sunt în mâinile noastre: cum ascultăm, dacă nu ne sunt mânjiţi ochii, dacă urechile nu sunt înfundate, sufletul să ne fie descuiat, conştiinţa curată. Iată lucrurile de care trebuie să ne ocupăm. Sfinţii ne învaţă: mântuieşte-te, şi e destul pentru o viaţă. Mod de acţiune? Construieşte-te pe sine. Un minuscul punct. Dar acest punctişor va aduce lumină mai multă. Dar dacă e să ne limităm numai la indicaţii: că asta nu e aşa, că pensiile sunt mici, guvernul e de vină, că americanii sunt capul răutăţilor, că Bin Laden, să-i fie de haram…nu se va schimba nimic. Doar răul se va înmulţi, care şi aşa e destul. Să împuţinăm răutatea. Despre asta este umila noastră încercare, prin filmul „Ostrovul”. Da, sunt de acord cu anumite critici ale filmului. Are acolo destule bîlbe faptice. M’am străduit să le explic. Eram într’o derută, o neputinţă din care ne-am opintit din toate puterile să ieşim. Precum copii, nu căutam să înţelegem, ci să reţinem ce se întâmplă cu omul care a început să creadă, şi s-a avântat către Dumnezeu, cum era eroul meu… cât de responsabil şi greoi este păcatul. Deoarece uităm mereu că păcatul – e lipsa luminii. Nu are substanţă. Răul ca atare nu există. Noi îl materializăm, îl facem palpabil. Prin iritările noastre. Prin lipsa de respect faţă de celălalt…Ce este raiul, dar iadul? Părinţii ne învaţă că preste tot e doar un ocean de iubire dumnezeiască. Pe cei greşiţi îi pedepseşte cu biciul iubirii. Imaginaţi-vă doar – un ocean al dragostei, unde toată lumea se iubeşte. În viaţa acesta nu am învăţat să iubim. O ţineţi una şi bună – ce să facem acolo? Iată iadul. Chinuri neîncetate. Şi dacă întunericul e lipsa luminii, sufletul cel tenebros, când iese la lumină, se topeşte.

(…)

Nu transmit nimic, doar împărtăşesc din experienţa proprie. Sunt ca toţi ceilaţi –slab, neputincios. La fel de oarecare. Dar mi-a apărut o nevoie. Simt urgenţa Adevărului, ca un nod în gât. Unul din numele lui Hristos este Soarele Adevărului. Către acest soare mă şi îndrept, cu toate puterile mele ţânţăreşti. Citesc: „Nu trăim niciodată în această clipă. Chiar şi atunci când stăm la masă gândurile ne zboară, ba la castraveţi, ba la bragă (kvas), ba la supă. Încercaţi măcar un minut pe zi, când nu aveţi nimic de făcut…să vă adunaţi sunt propria piele, spre a trăi acum. În acest minut. Este deosebit de greu. Urmarea acestui efort exterior va fi că veţi resimţi prezenţa lui Dumnezeu”. Mă simt un actor? Eu sunt – Mamonov Petru Nikolaevici. În munca mea toate le fac pe bune, pentru asta mă respect. Merg până la capăt. În fiecare clipă din toate puterile, all the best. Preste vreo 5 ani priveşti, şi te gândeşti: „Cum ai putut să joci în halul ăsta?”. Dar inima mea e împăcată, pentru că în acel moment am făcut totul cum a trebuit. Aşa a fost şi cu filmul „Ostrovul”. Ne-a reuşit – nu? Va impresiona? M’am strădut să’i ajut pe cei din jur, implicit pe mine. Când Mântuitorul intra în Ierusalim ne mânzul asinei, i se aruncau flori în cale, crengi de palmier, precum şi cuvinte de întâmpinare. Animalul credea că lui i se adresează urările de bun venit. Astfel suntem şi noi – mânjii asinei, pe care merge Domnul. Talentele mele sunt nenumărate, dar care e meritul meu? O mână generoasă le-a semnănat…Trăiesc cu astea. Fac efortul să nu le dezmint, să nu le trădez. Să nu mă prostituez. Nu am orgasme de la propriul „eu”. Înţeleg prea bine că eu, Petru Mamonov, nu am vreun merit. Mi-am băut minţile, şi vreo 500 de cântece ar fi ajutat nişte oameni, dar nu le-am scris…Le-am diluat în vodkă, amestecat în noroi. Am cu ce mă mîndri? Cică se spune că noi, poeţii, putem vesti adevărul şi din glodul cel mai de jos. Prostii. Taman celor care li se dă, li se cere. Trebuie să trăim cât mai curat, în curăţie supremă. Căci totul e aşa fragil, lipsit de apărare. Vedeţi cum buruienile podidesc răzoarele cu flori…”

7 Responses to “Petre Mamonov – actorul şi creştinul”

  1. Uimitor omul asta. Multumim ptr efortul tau fantana. Ai adus pace in disputa noastra cu filmul:). Poate se entuziasmeaza cineva si traduce mai mult.

    „Sfinţii ne învaţă: mântuieşte-te, şi e destul pentru o viaţă. Mod de acţiune? Construieşte-te pe sine. ”

    “Nu trăim niciodată în această clipă. Chiar şi atunci când stăm la masă gândurile ne zboară, ba la castraveţi, ba la bragă (kvas), ba la supă. Încercaţi măcar un minut pe zi, când nu aveţi nimic de făcut…să vă adunaţi sub propria piele, spre a trăi acum. În acest minut. Este deosebit de greu.

    Urmarea acestui efort exterior va fi că veţi resimţi prezenţa lui Dumnezeu”.

    Doamne ajuta

  2. Mi-ar fi plăcut să fi indicat măcar numele celui care a trudit la tălmăcirea acestui text al fratelui Mamonov, căci nu e dela sine înşeles!

    Oricum, mulţumesc pentru mediatizare…

    Şi e adevărat, “Croşetări” îmi place mai mult decît vocabula găsită de mine, încă o dată plecăciuni…

    vladimir

  3. Iti multumim pentru traducere, o sa mentionez in text, atunci am crezut ca este mai bine sa dau sursa de unde am citit si citat textul. Cele bune!

  4. Voi încerca să fac rost de cărţulie, căci o cărţulie este, de vreo cîteva zeci de file, şi să o traduc integral! Probabil, o voi propune unei edituri ortodoxe, spre a avea cît mai multă lume acces la mica înţelepciune a lui Mamonov…
    Postul de vine să vă fie cu folos!

    vladimir

  5. Frumoase!! Mulţumim din nou şi sperăm să reuşeşti să o traduci!

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: