Desenele animate şi prichindeii noştri

Ce desene animate îi mai bucură pe prichindeii de 4-5 ani, poate şi mai măricei? Am încercat să fac o listă de eroi frumoşi împreună cu mai mulţi părinţi prieteni. Este doar o selecţie şi o sugestie, rămâne deschisă  şi departe de a fi completă …

Important este că am aflat cu ocazia asta că vrăjitoarea din „Alba ca Zăpada şi cei şapte pitici” sau „Frumoasa adormită” îi sperie la culme pe copilaşi sau desene animate frumos realizate grafic precum  „Noddy” se raportează cam des în anumite filmuleţe la magie.

Se pare că anumite stări de nervozitate, irascibilitate sau chiar depresie la copii sunt rodul prea multor ore de televizor, ei fiind ca un burete pentru tot ce este lumină, mişcare, zgomot. Să încercăm să avem discernământ pentru ei referitor la cantitate, calitate şi frecvenţă, desenele animate pot dăuna grav creşterii lor sănătoase.

1.Pocoyo şi prietenii săi – deşi desenul minimalist în decoruri şi efecte sonore, Pocoyo este cel mai iubit erou pentru copiii din Spania, un prichindel care reuşeşte să rezolve frumos orice situaţie împreună cu  prietenii săi nedespărţiţi Elly, Pato, Loula şi Sleepy Bird. Mai multe episoade cu el găsiţi aici .

2.Tchoupi şi Dodo – lumea lui Tchoupi este asemănătoare cu a noastră, dar personajele par toate nişte jucării de pluş asemenea ursuleţului său, este lumea unui copil de cinci ani şi a ursuleţului său Dodo. La grădiniţă sau la bunici, la mare sau descoperind iarna, cu copiii la joacă, Tchoupi descoperă şi se miră cuminte de toate. Un playlist de 35 de episoade aici .

3.Pingu – aventuri într-o familie de pinguini.

4.Fifi şi floricelele – lumea floricelelor cu personaje frumos modelate din plastilină cred. Un episod găsiţi aici . Ca şi desenele animate cu Noddy (alias Oui-Oui unde personajele sunt mici jucărioare din lemn), scenografia este minunată dar scenariile episoadelor sunt uneori mai puţin folositoare de aceea recomand discernămînt părinţilor.

5.Vechile desene animate Disney – sunt multe desene animate echilibrate produse de Disney prin anii ’40, poate şi mai târziu, capodopere vizuale. Mai îmi vine „Bambi” acum în minte…

6.Lolek şi Bolek 🙂 , aventurile celor doi fraţi din Polonia, verificate de părinţi şi chiar bunici.

7.Miaunel şi Bălănel ,  modeste în realizare dar frumoase.

8.Maria Mirabela , îl ştim toţi pe Oachi, un film romînesc în care avem şi personaje animate…

9.Mihaela, fetiţa aşteptată de toţi copiii la ora 7 în era comunistă.

10.Elefănţelul Dumbo

One Comment to “Desenele animate şi prichindeii noştri”

  1. Multumim frumos am revazut cu mamaica filmuletele si m-am induiosat.Sfantul necanonizat inca Vichentie Malau spunea ca cel ce stie sa induioseze stie tot…Doamne ajuta,Florin

Lasă un comentariu