Poveste de la capătul lumii

Lacrimi fără răspuns

Lacrimi fără răspuns

Nu mai este loc de literatură.

Undeva într-o ţărişoară de la capătul lumii într-o casă înaltă fără umbră au fost strânşi mai mulţi, mulţi copii. Singurei, ei şi doamnele în alb.

Plângeau, întindeau mânuţele după o mângiere, mama însă nu mai venea.

La o vreme nişte domni au adus tot felul de cadouri. Colorate şi frumoase. Printre ele şi vaccinuri, nedorite vaccinuri ale lumii. Mulţi dintre prunci s-au îmbolnăvit, în parte au mers la Domnul. Pe sicriele lor din coji de nucă scria mărunt SIDA şi un număr. Au fost risipiţi peste toată curtea.

Peste o altă vreme o parte din copiii noi veniţi au fost ceruţi peste mări şi ţări. Au plecat la aeroport implorând mătuşicile în alb să nu îi lase. Cineva însă îi aştepta peste mări şi ţări. Au rămas să rascoleasca visele mătuşicilor care le-au strâns ultima dată mânuţele. Nici o poză nu mai rămas în urma lor pe acest tărâm, nici o însemnare.

Astăzi mămici fără copii ar veni să mângie copiii fără mămici. Dar fiecare mângâiere costă şi puţine mămici ajung să strângă bănuţi pentru câte mângieri ar dori să împartă.

Este povestea pe care am auzit-o la ceas de seară de la o doamnă în alb poposită la noi. A fugit de acolo dar sufletul său s-a rupt cumva între zăbrele şi mângieri. O poveste de aproape și de foarte departe.

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: