Povesti de prispa. Cavalerul bizantin, strabunica si prevestirile

Povesti de prispa. Cavalerul bizantin, strabunica si prevestirile

Povesti de prispa. Cavalerul bizantin, strabunica si prevestirile

Un articol frumos care mi-a mers la inima, despre oameni si o lume care nu a disparut, doar a trecut la Dincolo. Nu cred intr-o asemenea Romanie, am cunoscut-o, o asemenea strabunica am avut si eu, a murit la 97 de ani, Domnul sa ii odihneasca sufletul sau! Articolul apartine Cavalerului bizantin  (aripa Paleologilor) si a fost preluat de aici.

Bunica mea… era de fapt strabunica. Ii spuneam ca toata lumea, “bunica”. Avea 100 de ani, mintea agera, imi verifica tema la franceza si la matematica. Fusese “boieroaica” – asa-mi spusese o vecina, lasandu-ma mut de uimire. Stiam de la scoala ca asta trebuie sa fie tare rau, mai rau decat atat nu se putea decat daca ar fi fost industriasa! Si nu pricepeam cum puteam sa fiu eu stranepot de boier… mi-era o frica teribila sa nu se afle la scoala.

In fine. Vreau sa va spun ca strabunica mea era un fel de vrajitoare buna. Vedea lucruri pe care ceilalti oameni nu le vad. Se prefacea ca se uita in cafea, dar nici vorba, mie, stranepotului ei preferat, imi spunea ca nu e asta, e altceva. Si ca voi intelege cand voi fi mare. Spunea lucruri de neinteles. Imi amintesc ca intr-o zi a venit la noi in vizita un unchi, un ticalos de unchi, se daduse cu comunistii si ajunsese seful unui mare magazin. Un Iuda de familie. Strabunica mea nu-l suporta si toata casa stia asta. In ziua aceea insa, cand l-a vazut, strabunica s-a facut alba la fata. Toata ziua s-a comportat exemplar cu unchiul, care nu-si revenea din uimire. Iar la plecare…l-a îmbratisat, consternandu-ne pe toti. Trei zile dupa aceea am fost sunati ca unchiul facuse o comotie cerebrala si murise!

Pe mine ma iubea ciudat. Era vara si ma tara cu ea la biserica. Incercam sa ma ascund, aveam pofta de fugit la plaja cu verisorii si surorile mele, dar nu, ea ma chema si ma lua de mana, “cavalere bizantin, vino, mergem la biserica”. “Lasa-ma, mamaie, la plaja…” “Nu. Tu vei deveni preot!” “Eu, preot? Mai bine mor decat sa trebuiasca sa ingrop oameni!” Zambea si ma ducea la biserica. Preotul care ma botezase, cand o vedea, il lua cu frigurile, se temea de ea mai tare decat de episcop…

Într-o zi a venit de la biserica – in ziua aceea eu nu stiu cum, nu fusesem, scapasem cumva – cu o farfurie cu coliva. Toti copiii din curte au sarit la coliva, dar ea mi-a dat-o mie. Cand nepotii au protestat (“cum, mamaie, de o dai cavalerului, nu spuneai mata ca o sa se faca popa? O sa se sature de coliva!”), ea s-a justificat: “se va face preot, dar nu va manca niciodata coliva!” Pe loc, toata familia a hotarat ca strabunica innebunise… Intr-o dimineata am incercat sa scap de biserica…”mamaie, lasa-ma, sunt in pantaloni scurti”…parca o aud…”nu-i nimic, cavalere, tu si cand te vei casatori, tot cu picioarele goale vei fi!”

Apoi a murit. Mi-a spus ceva, inainte de moarte, ce nu va pot spune. A murit usor, anuntandu-i pe toti ca va dormi. Avea 104 ani. Doar eu ştiam că pleacă… Au trecut anii, eram student… mergeam prin munti cu colegii, cautand pesteri… si intr-o zi… intr-un sat din Transilvania, cu rucsacul in spate, am vazut o fata iesind pe o poarta si am incremenit… Am stiut ca fata aceea era sotia mea. Ea a trecut pe langa mine, mi-a zambit… am mai facut doi pasi si brusc mi-am privit picioarele. Eram cu rucsacul in spate si… cu pantaloni scurti. Acum…sunt preot in Transilvania, intr-un mic orasel… nu mananc niciodata coliva, aici nu se face coliva… sotia mea, fata de odinioara, e la televizor, dincolo… baiatul nostru e plecat in vacanta… si mie, mie mi-e atat de dor de strabunica mea… Doamne…

Cavalerul bizantin  (aripa Paleologilor)

2 comentarii to “Povesti de prispa. Cavalerul bizantin, strabunica si prevestirile”

  1. Foarte frumos articolul, din pacate generatia aceia minunata s-a stins, iar acum cand ei nu mai sant am ramas numai cu amintirile.
    Articolul imi aduce aminte de o intamplare petrecuta prin 94 intru-un sat din Bucovina, Liteni aflat chiar la granita dintre fostul imperiu si vechiul nostru regat. Sotia mea intreba o matusa , parca aidoma celei din poza, la o poarta,”cum ai putut matusa sa te intorci in tara (in 1940) din America, nu puteai sa ramai acolo, de ce te-ai intors?” Raspunsul ei ma nauceste si in ziua de azi ‘nu puteam mama ne chema tara, avea nevoie de noi”
    Ce generatie. cata putere de sacrificiu. cat devotament si dragoste fata de tara. Avea sa infrunte un razboi in tara, iar azi pe timp de pace tara s-a depopulat de tot.Eminescu este mai contemporan ca oricand, cat de luminoase sant figurile inaintasilor, pe atat de mult sant mai ticaloase ale noii generatiei de manelisti.

  2. Foarte frumos! Da, s-au dus intr-un loc mai bun nadajduiesc…
    Daca incerc sa fiu optimist, mai sunt totusi in tara aceasta oameni care traiesc si simt romaneste. Am putea in doua trei generatii sa crestem?
    Tara avea la 1919 16.250.000 milioane de locuitori, dintre care 30% nu erau etnici romani: Maghiari 19,3%, Evrei 5,3%, Ucraineni 4,7%, Germani 4,3% deci cam 30% nu erau romani. Romanii erau in jur de 10 milioane. De calitate, aproape de Dumnezeu, aproape de pamant, de natura si lucruri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: