S-A STINS FLORIN CONSTANTINIU. ISTORICUL SINCER RĂMÂNE

Florin Constantiniu

Florin Constantiniu

O veste foarte tristă în Sâmbăta Mare: s-a stins Florin Constantiniu, la 79 de ani. Abia ce a fost înmormântat trupul lui Gabriel Ţepelea la Cernica şi s-a dus alt tezaur viu de care n-am ştiut să profităm. Era un mare istoric, cu vocaţie ardentă. După căderea comunismului se bucura extraordinar pentru accesul la documente până atunci inaccesibile. A citit tot ceea ce s-a declasificat cu privire la istoria recentă şi care avea tangenţă cu ţara noastră. Era o încântare să-l urmăreşti în expuneri şi mai ales, în dezbateri. Avea o participare implicată pasional. Spiritul critic şi pasiunea se împăcau de minune în personalitatea regretatului istoric şi patriot.

Îmi amintesc o masă rotundă la care au participat şi surorile Coposu, în 1997, tocmai revenise M.S. Regele în ţară şi Florin Constantiniu a rostit cuvintele cuviosului Simeon, la venirea lui Iisus în templu: slobozeşte, Doamne, pe robul tău … Din fericire, Dumnezeu ni l-a mai lăsat printre noi încă 15 ani.

Era un adevărat patriot, adică un om deopotrivă critic privitor la carenţele naţionale şi devotat intereselor României. De aceea, nu mistifica niciodată propagandistic istoria. Doar o interpreta, sincer, pe baza faptelor, a documentelor şi a culturii proprii.

Chiar şi când nu erai de acord cu dumnealui, nu puteai să nu-l respecţi, să nu-l admiri, să nu-l iubeşti. Era un istoric şi un om care mi-a fost foarte drag. România pierde asemenea oameni şi nici nu ne dăm seama. Mai cu seamă nu ne dăm seama când încă sunt printre noi.

Dumnezeu să-l odihnească!

Redau, în continuare, un fragment dintr-un articol al istoricului, publicat pe blogul său, duminică, 26 septembrie 2010, articol intitulat “Henric al II-lea şi Traian Băsescu”:

Domnul Traian Băsescu s-a voit preşedinte-jucător, dar Domnia Sa nu a ştiut, iar consilierii săi nu i-au spus (sau n-au îndrăznit să-i spună) ce riscuri îşi asumă în această ipostază. Într-o republică parlamentară, preşedintele este un arbitru şi un simbol. El reprezintă naţiunea în ansamblul ei, rămâne echidistant în plan politic (indiferent de partidul din care provine) şi veghează la respectarea Constituţiei. Preşedintele nu devine parte în luptele politice; el este preşedintele tuturor românilor. E surprinzător, aşadar, să-l auzi pe domnul Traian Băsescu, adresând invective liderilor partidelor de opoziţie. Dacă în Franţa, Nicolas Sarkozy ar fi folosit la adresa doamnelor Segolène Royal sau Martine Aubry – lidere ale Partidului Socialist, de opoziţie – termeni ca „maimuţă” şi „obraznică” ar fi fost un scandal public. Aşa cum îl văd eu pe domnul Traian Băsescu – conflictual şi vindicativ – cred că după ce i-a insultat pe domnii Victor Ponta şi Crin Antonescu, s-a „răcorit” şi a încercat o stare de satisfacţie: „Le-am zis-o!”.

Aici intervine analogia istorică. Regele Carol al II-lea nu s-a mulţumit să fie un monarh-arbitru, ci s-a dorit un monarh-jucător (în 1938-1940, şi-a făcut chiar partid, Frontul Renaşterii Naţionale, devenit Partidul Naţiunii!). S-a amestecat în competiţia dintre partide, le-a divizat şi a recrutat din rândurile celor nemulţumiţi şi ambiţioşi din PNL şi PNŢ, adevăraţi „oameni de casă” şi, din 1938, a instituit o dictatură personală.

Mareşalul Alexandru Averescu i-a atras atenţia, într-un articol, apărut în ziarul „Îndreptarea” (organul Partidului Poporului), sub semnătura XXX, asupra primejdiei la care se expune prin astfel de practici. Articolul evoca sfârşitul lui Henric al II-lea, regele Franţei. Asistând din tribună la un turnir (luptă între cavaleri), suveranul a vrut, în cele din urmă, să participe şi el la luptă. A coborât în arenă şi a întrebat cine voia să rupă o lance cu el. Gabriel de Lorges, conte de Montgomery (a nu se confunda cu Montmorency!) a acceptat provocarea, dar – accident nefericit! – l-a rănit mortal pe rege (1559). Concluzia lui Averescu era clară şi suna ca un avertisment: când regele coboară în arenă – în arena politică, se subînţelege – urmările pot fi fatale“.

+++

Sursa:

S-A STINS FLORIN CONSTANTINIU. ISTORICUL SINCER RĂMÂNE « Welcome to Roxania.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: