Evanghelia după Luca, Capitolul 18, Versetele 35-43

„Şi când S-a apropiat Iisus de Ierihon, un orb şedea lângă drum, cerşind.
Şi, auzind el mulţimea care trecea, întreba ce e aceasta.
Şi i-au spus că trece Iisus Nazarineanul.
Şi el a strigat, zicând: Iisuse, Fiul lui David, fie-Ţi milă de mine!
Şi cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ţi milă de mine!
Şi oprindu-Se, Iisus a poruncit să-l aducă la El; şi apropiindu-se, l-a întrebat:
Ce voieşti să-ţi fac? Iar el a zis: Doamne, să văd!
Şi Iisus i-a zis: Vezi! Credinţa ta te-a mântuit.
Şi îndată a văzut şi mergea după El, slăvind pe Dumnezeu. Şi tot poporul, care văzuse, a dat laudă lui Dumnezeu.”

+++

Credința nu este produsul creierului nostru, produsul minții noastre, nu este inițiativa noastră. Prin credință nu înțegem un efort psihic, psihologic, niște grimase de ”evlavie” pe care le fac unii oameni in biserici. Noi prin credință înțelegem conținutul adevărului descoperit de Dumnezeu, acea sumă, acea descoperire dată de Dumnezeu ca noi să putem să îl cunoștem pre Dumnezeu precum este, să ne cunoaștem pe noi înșine pe de o parte cum ne-a gândit Dumnezeu iar pe de altă parte în ce stare am ajuns și să cunoaștem creația așa cum Dumnezeu a făcut-o ca să fie cunoscută de om. Acele adevăruri descoperite despre Sine, despre noi și despre lumea creată.

Toată lumea se îmbulzea să îl vadă pe Iisus și îl numea Nazarineanul, Iisus din Nazaret. Numindu-l astfel nu aveau o conștiință duhovnicească. Orbul din evanghelie nu putea să vadă însă auzise de Iisus că dă vedere orbilor, schiopilor le dă posibilitatea să meargă și toate celelalte fapte de care auzise probabil și mulțimea.

Și atunci orbul a început să strige ca un nebun, atât de tare încât mulțimea era deranjată de strigătul său disperat. El striga cu totul altceva, îl striga pe Iisus cu apelativul Fiul lui David. Aceasta însemna recunoașterea lui Iisus ca Mesia, toate prorociile îl numeau pe Mesia ca Fiul lui David.

Iisus se oprește, îl cheamă și îl întreabă : Ce voiești să îți fac? Întrebarea pare retorică, era evident că un orb cere vindecare, vedere. Însă cererea sa se referă nu doar la vederea legată de nervul optic. Primind putința de a vedea cerșetorul nu a plecat să vadă lumea pe care până atunci nu o putuse vedea. Orbul care începe să vadă îl urmează de îndată pe Iisus Hristos. Nu a privit nici în stânga, nici în dreapta, la copacii, florile, culorile și formele lumii pe care până atunci nu le putuse vedea, nu a avut o asemenea reacție.  El vedea cele cu neputință de văzut pentru cei fără credință și dobândind vedere a urmat Domnului Iisus Hristos. Interesul orbului era spre veșnicie, nu spre această lume.

Aici este înțelesul evangheliei, orbul are același interes cu interesul lui Dumnezeu, acest orb nu avea un interes trecător, el dorea în adâncul sufletului său rămânerea în veșnicie cu Dumnezeu.

Fericirea și mântuirea noastră țin de a avea același interes cu al lui Dumnezeu pentru noi înșine. Și ce vrea Dumnezeu pentru noi? Să fim dumnezei după har.

(Rândurile de mai sus sunt schița unei predici ascultate duminica trecută.)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: