30 de zile cu Sfântul Matei – Ziua a doua – Împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur

Sfântul Apostol Matei

Sfântul Apostol Matei

În continuare mă gândesc care este cea mai bună metodă de apropiere de evanghelia Sfântul Matei. Cu siguranță aceasta trebuie însoțită cu rugăciune.

După ce am citit începutul capitolului V în care Hristos predică pe munte  rostind cele 9 fericiri, am deschis cartea de omilii (texte explicative) scrisă de Sfântul Ioan Hrisostom la sfârșitul secolului al IV-lea.

Mai întâi mă refer la omilia XV din colectia PSB, nr.23, pag.173.

”Fericiți cei săraci cu duhul, ca a lor este Împărăția Cerurilor”, versetul 5.

Sfântul Ioan remarcă faptul că predica și vindecările lui Hristos nu se făceau de obicei în cetăți ci pe munți, în locuri nepopulate, departe de ochii lumii. Multimile priveau la minunile Domnului insa apostolii deja crescusera in credinta, cautau mai in adanc si intrebau despre acestea. Astfel Hristos le vorbeste acestora in predica de pe munte, ei urmau să plece să ducă Evanghelia și să vindece bolile. Cuvântul său însă se adresează în egală măsură umanității întregi.

Cei săraci sunt ”cei smeriți și cu inima zdrobită”. Nu doar smeriți, micșorați de condițiile existențiale: cu inima zdrobită adică sensibilizată. Sufletul în mișcarea sa liberă conform voinței este numit ”duh”.

Sărăcia în această accepțiune apare în literatura spirituală ortodoxă sub numele de virtute a smereniei. Este calitatea umana care îl face pe creștin să nu caute pricină de mărire în cele bune sau pricină de cârtire în cele rele. Smerenia este opusul mândriei. Smerenia include semantic modestia și o depășește. Dacă modestia pare ușor legată  de o etică, smerenia presupune dinamica interioară a creștinului care slujind lui Dumnezeu și îmbrățișând creația asemenea Lui, o slujește și în iubire se așează în urma ei. În chip desăvârșit, este exercițiu al dragostei, viețuire și articulare vie în firea umanității.

”Cel dintâi om, fiind ispitit de diavol cu nădejdea că va ajunge Dumnezeu, s-a mândrit…”

Pe smerenie poate să clădească omul, fără ea totul se prăbușește. Vedem deci aceasta în istorie, de la începutul ei.

Cuvintele părintelui Daniel Sâsoev pot fi considerate o completare : ”Smerenia are o a doua parte – îndrăzneala– , atunci când o persoană își dă seama de talentele de care va răspunde mai târziu. Blândețea este legată în același timp cu curajul, pentru că blândețea fără Dumnezeu este lașitate, iar cu Dumnezeu aceasta este curaj”.

Sfântul Ioan remarcă faptul că Hristos își începe predica nu prin porunci sau sfaturi ci prin aceste fericiri care fixează învățăturile sale, așezăminte prin realizarea cărora oricine poate dobândi fericirea în Dumnezeu.

”Fericiți cei ce plâng”, versetul 4.

Părintele Ioan ne spune că plânsul la care se referă Hristos este plânsul omului pentru păcatul propriu sau al aproapelui. Nu doar iertare ci și mângâiere promite Domnul în acest cuvânt, acum și în Ceruri.

”Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul”, versetul 5.

Nu este vorba despre un pământ spiritual, de moșteniri în altă realitate. Este vorba chiar de cele de pe acest Pământ. Conform înțelepciunii acestei Lumi omul trebuie să fie combativ, îndrăzneț, pentru siguranța averii sale iar cel blând pierde cele materiale. Hristos așează prin acest cuvânt un paradox. Îl întâlnim de exemplu în episodul biblic al vieții lui Iosif, aruncat de frații săi în fântână și peste ani ajuns în Egipt mâna dreaptă a faraonului. Calea blândeții este cea pe care merge fiul lui Iacov și binecuvântările Domnului îl însoțesc peste tot.

”Şi şi-a scos Faraon inelul din degetul său şi l-a pus în degetul lui Iosif, l-a îmbrăcat cu haină de vison şi i-a pus lanţ de aur împrejurul gâtului lui. Apoi a poruncit să fie purtat în a doua trăsură a sa şi să strige înaintea lui: „Cădeţi în genunchi!” Şi aşa a fost Iosif pus peste tot pământul Egiptului.  Şi a zis iarăşi Faraon către Iosif: „Eu sunt Faraon! Dar fără ştirea ta, nimeni nu are să-şi mişte nici mâna sa, nici piciorul său, în tot pământul Egiptului!” (Cartea Facerii, 41, 42-44)

Celui ce caută Împărăția lui Dumnezeu, ”acestea toate se vor adăuga”. (Matei 6, 33).

”Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura”, verset 6.

Hristos răstoarnă ordinea lumească a  lucrurilor: nu prin lăcomie va ajunge omul să afle belșug ci prin dreptate.

”Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui”, verset 7.

Sfântul Ioan include aici atât milostenia materială cât și cea cu faptele. Răsplata nu este pe măsură deorece dacă milostenia este omenească, răsplata este cu măsură dumnezeiască, după mila lui Dumnezeu.

”Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”, verset 8.

Cei curați sunt ”cei care săvârșesc toată virtutea și nu au în cugetul lor nici un pic de răutate, sau pe cei care trăiesc în curățenie trupească și sufletească.” Milostenia și faptele bune trebuie completate cu curățenia inimii.

”Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”, verset 9.

Este răsplata celui care dorește împăcarea semenilor, se roagă și lucrează pentru ea, lucrare prin care devine fiu al lui Dumnezeu după harul înfierii. Cuvântul și fapta împotriva dezbinării oamenilor sunt  .

”Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor”, verset 10.

Așadar pacea nu este întotdeaun criteriu, pentru apărarea credinței, a virtuțiilor sau a aproapelui creștinul va fi întoarce lumea împotriva sa. Prin dreptate se înțelege ”întreaga filosofie a sufletului”, adică mișcarea noastră înspre lucrarea Cuvântului lui Hristos.

”Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea,

Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.”, verset 11-12.

Creștinii au fost etichetați adeseori ca vrăjitori, șarlatani, reduși intelectual, prin alte cuvinte grele. Scrieți ”creștinii sunt” pe google și veți vedea urmarea. Între primele formule sunt ”creștinii sunt proști” și ”creștinii sunt nebuni”. Profesorul Iurii Maximov spune din experiența sa misionară că omul când aude cuvântul lui Dumnezeu, în interior îi reacționează conștiința. Și sunt doua căi: omul poate să meargă după îndemnul conștiinței care recunoaște Adevărul și să încerce să schimbe în el omul vechi, tot ce se opune acestui Adevăr. Sau v-a spune: rămân cu opiniile mele, cu păcatele mele. Conștiința îi va fi precum  focul iar indiferența de la început se va schimba în ură. Creștinul va fi iubit sau urât.

One Trackback to “30 de zile cu Sfântul Matei – Ziua a doua – Împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: