«   |   »

Sfântul Valeriu şi comunismul. Comentariu la campania anticomunistă a părintelui Savatie

Sfântul Gafencu

Sfântul Valeriu

Gafencu a avut grijă de cel bolnav când el însuşi era bolnav, a avut grijă de cel flămând când el flămânzea, a mângâiat pe cel lovit când era plin de răni, L-a mărturisit pe Hristos Cel din inima sa când prigonitorii cereau lepădare, a murit în final pentru ca cel de lângă el să traiască.

Este şi va fi sfânt al Bisericii. Dar nu pentru că a fost legionar, nu pentru că a fost anticomunist, nu pentru că a luptat în clandestinitate împotriva sistemului torţionar. Toata viata sa a fost un luptător si un iubitor de neam. In ultima perioada a vietii sale lupta s-a dus pe un alt plan…

Ştiam de cruciada împotriva comunismului lui Vladimir Voronin pornită pe blog de părintele Savatie şi sunt alături de el ca român. Pe de altă parte articolul de aici , cel mai dur probabil, are câteva aspecte care m-au pus pe gânduri.

Mă gândesc că indiferent dacă trăieşte în imperiul lui Cezar, în statul burghez descifrat de Max Weber sau într-o utopie comunistă un creştin lasă cezarului cele netrebuincioase mânturii însă nu va da o centimă din cele ale sufletului. Atunci însă când se oferă posibilitatea de a vota pe cezar sau împotriva lui, a alege liber pe cel care ţi-a măcelărit fratele creştin şi care a întinat cele sfinte este un păcat şi sunt de acord cu părintele.

Ce te faci însă când acest comunist merge la biserică, stângaci şi populist, dar merge? Primeşte binecuvântări, participă la Sfânta Liturghie, se întâlneşte cu vladica, ii asculta cuvantul, poate chiar se marturiseste? Cu alte cuvinte un regim comunist care sa nu fie opresiv fata de crestinism?

Părintele spune că Biserica Ortodoxă şi în special Biserica Ortodoxă Rusă a canonizat ca sfinţi pe cei care au mărturisit împotriva comunismului. Aş spune că este corect „a canonizat ca sfinţi pe cei care au mărturisit pe Hristos în perioada comunistă. Icoanele acestora nu preamăresc lupta împotriva comunismului ca sistem politic aşa cum icoana Sfântului Mucenic Gheorghe nu preamăreşte lupta împotriva Imperiului Roman. Icoanele mucencilor mărturisesc viaţa veşnică în Hristos. Daca greşesc vă rog sincer să mă corectaţi.

O altă afirmaţie din introducere este aceasta: comunismul nu este o doctrină politică, ci un regim demonic care a propovăduit şi a practicat uciderea tuturor celor care i se opun. Orice regim absolutist din istorie a avut această trăsătură, de exemplu Republica franceză sau statul social-naţionalist al lui Hitler.

De asemenea părintele Savatie spune că a vorbi împotriva comunismului nu este un gest politic, ci o mărturisire de credinţă pe care orice creştin este dator să o facă. Împotriva cărui comunism? Marx îşî începe tratatul subliniind părţile bune al statului burghez şi apoi îşi adaugă critica. Ulterior au apărut o multitudine de orientări de stânga. De ce ar fi o necesitate mărturisirea de credinţă împotriva comunismului? Încă o utopie a omului. De exemplu în Germania burgheză au adoptat prerogativele lui Marx însă au văzut că teoriile nu se verifică, o parte din clasa muncitoare s-a îmbogăţit prin muncă formând pătura mijlocie, o clasă socială care a constituit motorul naţiunii. Din fericire realitatea istorică nu a fost introdusă  în patul procustian al teoriei politice extremiste cum au făcut Lenin şi Stalin.

De ce în politică extrema dreaptă ar fi mai bună decât cea stângă? De ce liberalii români care au secularizat averile bisericii nu ar trebui înfieraţi? Ce punem sau recomandam in locul comunismului (din Basarabia de exemplu)?

Cred în Dumnezeu, deci sînt anticomunist! depăşeşte dialectica împotriva comunismului în care şi eu mă înscriu şi naşte un extremism pe care nu îl mai înţeleg… daca gresesc (ceea ce mi se intampla des) sa ma indreptati…

Posted on 30/06/2009 at 21:29 in Gânduri   |  Flux RSS |   Răspunde   |   Trackback URL

24 comentarii to “Sfântul Valeriu şi comunismul. Comentariu la campania anticomunistă a părintelui Savatie”

    
  1. fantana
    01/07/2009 la 14:16

    Răspunsul părintelui Savatie:
    iulie 1, 2009 la 10:28 am

    fantana,

    spui drept ceea ce spui. Însă nu te lăsa furat de feţele ba roşii, ba negre, ba albe ale comunismului. Republica Franceză este debutul comunismului, Hitler este forma lui pentru nemţi, iar liberalismul secularizat este comunismul pentru “post-comunişti”. Da, trebuie înfieraţi toţi, de fiecare dată cînd merg împotriva Omului, împotriva lui Dumnezeu.

    Referitor l-a sensul icoanelor mucenicilor, că nu reprezintă simbolul luptei împotriva unui sistem. Cred că te înşeli. Erminia (canonul iconografic) i-ar fi permis iconarului să nu-i îmbrace pe chinuitori în haine specifice epocii, aşa cum, de pildă, îi avem pe cuvioşii de la Optina (sfîrşit de veac 19) reprezentaţi în haine egiptene de veac 4. Dar iconarul, care era unul foarte cult, a preferat să fie cît se poate de concret, pentru a scoate din minţile afumate de minciună abstracţionismul acesta pe care îl auzim de peste tot “biserica nu se luptă cu nimeni!” Ba se luptă biserica, pentru că nu am avea prorocii care mustrau abaterile politice ale conducătorilor lui Israel, nu l-am avea pe Ioan Botezătorul mustrîndu-l pe regele Irod, cu preţul morţii (apropo, cea mai răspîndită icoană cu Înaintemergătorul este cea care ilustrează confruntarea sa cu Irod, adică cu răutatea tiranului politic: Sfîntul îşi ţine cu seninătate propriul cap pe tavă). Mai apoi, îl avem pe Ioan Gură de Aur care s-a aflat într-un conflict deschis cu împărăteasa Bizanţului Eudoxia, tot pe motive strict politice – Gură de Aur îi poruncea să se lepede de obiceiurile păgîne ale vechilor împăraţi, altfel nu o primeşte în biserică). În cele din urmă, Eudoxia a convocat un sinod “apolitic” şi l-au depus din treaptă pe marele Ioan, exilîndu-l pe un drum de unde avea să nu se mai întoarcă.

    În sfîrşit, Patericul şi Proloagele noastre sînt pline de cazuri în care sfinţii, episcopi, preoţi sau monahi mergeau la împărat, la eghemon sau la primar să-l mustre pentru politica sa inumană, fiind de cele mai multe ori omorîţi. Aşa a făcut, de pildă mitropolitul Filip al Moscovei cu Ioan cel Groaznic.

    Prin neamestec în politică, un termen fabricat de masonii făuritori ai revoluţiei franceze şi ai noii lumi, adică ai comunismului cu toate faţetele lui pe care le-ai pomenit mai sus (deşi mărturiseşti că le consideri a fi fiecare altceva, găsind nuanţe pînă şi în nebunia lui Marx), se înţelege neamestec în viaţă, adică dispariţia de bunăvoie din cetate. Ori nicăieri şi nimeni nu a învăţat, pînă la această perioadă sinistră pentru creştini, că biserica şi slujitorii ei “nu au voie” (auzi ce vorbă, pe care chiar ortodocşii o zic cu convingere) nu au voie să se “amestece” în politică. Noi nu facem politică, adică nu ne încredem în izbînda prin parlamente (deoarece avem Sinod!). Dar asta nu înseamnă că putem asista pasiv atunci cînd tiranii asemenea Eudoxiei şi a lui Neron (pe care, apropo, textele vechi creştine şi chiar cele liturgice, îl numesc “nebun”), şerpii şi năpîrcile pe care i-a mustrat Hristos sug sîngele văduvelor şi a orfanilor, ne vînd mamele şi surorile spre curvie, iar pe băieţi îi transformă în homosexuali, noi, în numele “imparţialităţii” Ortodoxiei să tăcem şi să mai punem şi căluşi în gură celor ce vorbesc?

    Întrebaţi-vă dacă e drept aşa şi ce altceva înseamnă a-L mărturisi pe Dumnezeu în adunare mare s-au a vesti lucrurile Lui, precum spunea David? Oare credeţi că asta înseamnă a povesti sfătos Sinaxarul, cenzurîndu-l acolo unde nu este “politic corect”? Sau asta înseamnă a-L aduce pe Dumnezeu în mijlocul cetăţii, în viaţa noastră, strigînd că Dumnezeu nu e nedreptate, nu e minciună, că Dumnezeu este părintele orfanilor şi al săracilor, că nimeni nu trebuie să omoare, să asuprească, să răpească şi aşa mai departe.

    Frate iubit, să nu ne rătăcim, neştiind Scripturile. Am avut bucurie să vorbesc cu tine, pentru că nu eşti îndărătnic, ci ai încercat să mă înţelegi. Căci nu pe mine încerci să mă înţelegi, ci un adevăr care răsună şi din pieptul tău, dar pe care încă îl desluşeşti în parte. Roagă-te pentru mine.

    Răspunde
  2. Andrei
    02/07/2009 la 06:41

    Daca imi permiteti as spune ca intr-adevar, crestinul trebuie sa se implice in istorie dar armele lui sunt tot sfintenia si dragostea. Parintele Staniloae spunea ca nu de o biserica luptatoare cu arma avem nevoie, ci de o biserica luptatoare prin sfintenie. „Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii”.

    Răspunde
  3. fantana
    02/07/2009 la 07:55

    De acord Andrei. În lumina celor spuse de părintele Savatie cred că există o iconomie a intervenţiei creştinului în istorie, mă gândesc la Sfântul Ştefan sau la basileii romani care s-au ţinut aproape de Biserică, la războaiele de apărare ale răzăşilor când toată ţara postea şi se ruga pentru cei care luptau.
    Dar ca orice iconomie este pe muche de cuţit în înţelegerea ei ca voinţă a Domnului. Şi trebuie urmată ca atare, este înţelegerea profetică din ultimul cuvânt postat cu părintele Rafail Noica.
    Cred că părintele Savatie fiind implicat direct, nu atât afectiv cât fiinţial şi în rugăciune, în ceea ce se întâmplă în Basarabia, cunoaşte mai bine situaţia, decât să vorbesc ipotetic despre comunism mai bine îi urmez sfatul şi mă rog pentru noi.
    Ce părere ai totuşi de înfierarea comunismului în general având în vedere partide de stînga cum sunt PRM sau PSD la noi, ce construiesc/folosesc un parteneriat cu institutia BOR?

    Răspunde
  4. Andrei
    02/07/2009 la 11:11

    Eu nu prea ma pricep la politica. Dar cred asa: comunismul este un pacat deoarece propovaduieste ura de clasa, la fel cum fascismul sau nazismul au propovaduit ura de rasa. Iar ura fata de semeni, pe motiv ca apartin unei alte rase sau clase sociale este un pacat. In acelasi timp insa, biserica ne invata sa uram pacatul si sa iubim pe pacatos. Asta nu inseamna, desigur , ca trebuie sa fim de acord cu ideologia comunista, care s-a dovedit o ideologie criminala, intrucat aproape 200 de milioane de oameni si-au pierdut viata din cauza acestei ideologii.
    Cred ca aveti dreptate cand dati exemplul lui Stefan cel mare, exista si o iconomie a interventiei crestinului in istorie. Si pentru mine este o problema foarte grea aceasta.
    Imi cer scuze ca nu pot raspunde la intrebarea legata de parteneriat intre BOR si anumite partide sau oameni politici, pentru ca efectiv nu cunosc situatia mai deloc. In general la noi sunt cam numai partide de stanga : PSD, PRM, chiar PDL care e desprins din fostul FSN, toate acestea sunt de stanga, chiar daca unii pretind a fi de dreapta.
    Dar comunism propriu-zis nu mai e. Sau cel putin nu in forma in care era inainte. Pentru ca de bine, de rau, azi nu te mai tortureaza si persecuta nimeni daca iti exprimi dezacordul fata de puterea politica. Imi aduc aminte ca un mare roman, e vorba de Corneliu Coposu, spunea prin 90, cand eu eram un copil, ca a fost incredintat ca nu va muri pana ce nu va vedea prabusirea comunismului. Si adauga: comunismul pe jumatate s-a prabusit. Sper sa apuc sa vad prabusirea lui totala.
    Mi-a placut foarte mult ce ati spus despre Valeriu Gafencu. Si eu cred ca a fost un sfant, dar intr-adevar, nu pentru ca ar fi fost legionar sau revolutionar, sau mai stiu eu ce. Ci pentru ca a iubit pe Hristos si pe aproapele lui pana la jertfa propriei vieti. Legat insa de miscarea legionara, personal cred ca multi dintre legionari, desi aveau poate intentii bune, au fost putin utopici si cred ca de aceea au facut si anumite greseli. Chiar parintele Staniloae care la inceput ii simpatiza, s-a despartit ireversibil de ei la primele semne de violenta. Orice incercare de a realiza sacrul prin intermediul politicului este, in opinia mea, sortita esecului si nu poate duce decat la catastrofe. Din pacate, asa s-a intamplat in cele din urma si cu miscarea legionara si, la o proportie mult mai infioratoare, cu dictatura comunista.
    Astept sa-mi spuneti acolo unde vi se pare ca gresesc.
    Cu dragoste, Andrei.

    Răspunde
  5. fantana
    02/07/2009 la 19:20

    O abordare concisă a comunismului am găsit aici: http://ro.wikipedia.org/wiki/Partid_comunist .
    Uite ce gândesc: de la teorie la faptă comunismul a căpătat multe avataruri. Mă gândesc la Iugoslavia şi la comportarea lui Slobodan Miloşevici, preşedinte al partidului, exemplară în timpul conflictului cu Statele Unite (ce figură politică de la noi sau din Europa şi-ar fi apărat ţara în asemenea condiţii). Din câte ştiu patriarhul a fost alături de el.
    Şi la feluri şi feluri de comunism , tot în Iugoslavia: http://www.geocities.com/cortodox/arhiva/2001/08/iugoslav.htm
    Mă gândesc şi la revoluţia cubaneză care putea da cubanezilor o ţară liberă şi s-a terminat într-o dictatură.
    Cred că răul se manifestă în istorie în funcţie de cum îi îngăduie Domnul. Iar aceasta depinde capital de ce este în inima noastră, câtă iubire şi rugăciune mai poate ea să ducă.
    Că se foloseşte de politică, de ura de clasă, ura dintre neamuri sau religie , la bază tot stă lipsa iubirii.
    Până la urmă, mă gândesc, contează omul nu comunismul care este doar o teorie .
    Comuniştii care ucid în pivniţele NKVD mii de oameni zilnic în ’30, japonezii care ucid în 1937 la Nankin sute de mii de chinezi, progromul turcilor împotriva armenilor, miile de crime şi violuri din Bastilia, naziştii şi lagărele de concentrare, bomba atomică aruncată de americani asupra unor civili, mame, copii, – toate astea au ceva în comun, reprezintă icoana Lumii în care trăim.

    Răspunde
  6. Andrei
    03/07/2009 la 09:06

    Da, asa este. Toate ideologiile se articuleaza pe oameni. Depinde de ce este in inima noastra, daca lasam loc raului in ea sau nu.
    Multumesc.

    Răspunde
  7. nume
    08/07/2009 la 06:13

    am o nedumerire:
    mi se pare ca sfintii si profetii au avut clarviziunea necesara sa se „integreze” in planurile lui Dumnezeu, adica sa faca voia lui Dumnezeu (asta in cazul in care nu au primit „ordin” direct sa actioneze intr-un anume fel). in ce masura poate (sau este indicat) sa actioneze o persoana care nu are aceasta clarviziune? o sa raspundeti, poate, ca crestinii sunt datori sa marturiseasca, chiar cu pretul muceniciei. insa am citit despre un calugar care voia sa devina mucenic (marturisind in fata puterii pagane), si s-a rugat sa fie luminat daca sa faca lucrul asta sau nu. raspunsul la rugaciunile lui a fost sa NU faca lucrul asta, pentru ca ar fi cazut, nu ar fi putut primii mucenicia. puteti sa comentati?

    pe de alta parte, tot ce se intampla se intampla pentru ca asta meritam, caci Dumnezeu nu este nedrept. cand ai pe cap 20 de milioane de avorturi, ce mai conteaza nu stiu ce probleme de doctrina politica?

    Răspunde
  8. fantana
    08/07/2009 la 09:46

    „Orice credincios se cuvine să caute un povăţuitor adevărat şi iubitor de Dumnezeu, care să aibe pe Hristos înlăuntrul său şi care să cunoască sfânta Lui voie şi taină” (Sfântul Simeon Noul Teolog). În ascultare de duhovnic şi, după cuvântul părintelui Rafail, rugându-mă cu încredinţare ca să primesc cuvânt prin el de la Domnul, ne articulăm în trupul Bisericii. Dacă Domnul nu ar iubi biserica sa şi Duhul Sfânt nu ar lucra în tainele ei, toate ar fi vorbe goale. Dar viu este Domnul în Biserică şi putem afla voia Sa care este întotdeauna spre binele nostru fiinţial.
    Să fim cu grijă, cred că în istorie au fost şi erori, creştini care nu au înţeles momentul. Cel mai la îndemână îmi este cel care l-am mai amintit, din păcate nu ştiu să îl localizez în sinaxare: s-a întâmplat în timpul bisericii primare, un grup de creştini au refuzat să jertfească la idolii romani şi au fost condamnaţi la moarte; pe drumul spre locul execuţiei unul dintre ei a rupt revoltat un afiş imperial. Sinaxarele nu îl mai pomenesc împreună cu ceata mucenicilor, socotind jertfa sa împotriva unui sistem politic, nu pentru Hristos.
    Toţi aşteptăm vremea când „unicul Împărat al tuturor şi Domnul se va face văzut tuturor din toate părţile şi va înceep să sălăşluiască în fiecare drept, strălucind cu multă lumină în el” dar tot Sfântul Simeon spune că Împărăţia trebuie trăită încă din această viaţă, a trăi în ea este singura raţiune a creştinului, nu vreo morală sau alt substitut, orice virtute a nostră nu este posibilă deplin decât în harul ce sălăşluieşte în ea.
    Şi nu este ceva nesesizabil, este vieţuire cu Domnul, „cel ce are pe Hristos format în el cunoaşte mişcările Lui în inima sa, iluminările Lui, şi-şi dă seama desăvârşit de transformarea ce se produce în sufletul lui”.
    „Pentru trup, Dumnezeu a făgăduit că abia după moarte şi după înviere vom primi în întregime Împărăţia. Dar pentru suflet încă de aici primim nestricăciunea şi nemurirea pe care trupurile le vor cunoaşte doar după înviere”.

    Nu cred că mai are rost să teoretizez, totuşi, intervenţia creştinului în istorie ţine de o iconomie în care trebuie să creştem zi de zi. Cred că toate ideologiile politice sunt mincinoase şi încearcă să te formateze după minciuna lor dar există posibilitatea prin iconomia amintită să te implici cu folos până la un punct, chiar şi în comunism. Cu referire la prezent, mă gândesc la Adrian Lemeni, care a făcut treabă bună în Ministerul Cultelor, sau la Theodor Bakonsky.

    Răspunde
  9. nume
    08/07/2009 la 14:30

    am citit pe undeva ca tot ce se intampla este spre binele nostru. chiar si cei care ne fac rau, ne fac bine fara voia lor si fara sa castige vreun merit pentru asta.
    asadar, actiunea noastra buna nu are o valoare reala, in sensul ca ar putea foarte bine sa lipseasca, nu se prabuseste lumea daca noi nu facem bine. ea are valoare doar prin faptul ca ne incununam prin aceste fapte bune. si, de fapt, nici nu ne apartin, caci „tot binele de la Tine este” (nu stiu daca am citat corect)

    Răspunde
  10. fantana
    08/07/2009 la 15:02

    Răul este îngăduit de Dumnezeu, el în sine nu are putere asupra creştinului/omului. De aceea în faţa martirilor fiarele îşi pleacau capul, torturile cele mai îndrăcite nu smulgeau un scâncet din glasul lor, focul nu îi ardea iar apa îi ţinea la suprafaţă, călăii se coverteau devenind şi ei mucenici. În final Domnul îngăduia şi primea la El sufletele lor încununate.
    Manifestarea răului în lume ţine şi de libertatea omului, răul se propagă prin om. Dacă vei căuta să loveşti în rău, vei lovi în oameni, cum spune Călăuza lui Tarkovsky. Atunci lupta cu răul se duce pe teritoriul răbdării, rugăciunii şi iubirii, desăvârşite în Domnul. Dobândind sfinţenia noi luptăm şi învingem răul din lume, prin Hristos cel din noi.
    Eu cred că acţiunea noastră are valoare. În cetatea Sodomei mai era un drept şi cetatea era ţinută pentru asta, poate lumea aceasta mai este îngăduită pentru că încă se duce o luptă între bine şi rău, încă există posibilitate de sfinţire şi rugăciune în duh de adevăr.
    Cei care fac rău îşi fac lor rău în primul rând şi sunt vrednici de milă. Pentru ceilalţi care vieţuiesc întru dreptate Domnul a rostit fericirile şi dacă am înţelege spre ce ne cheamă răul nu ar mai avea spor în faţa omului.

    Răspunde
  11. nume
    08/07/2009 la 15:19

    in calauza lui tarkovsky sunt si citate din tao te king…

    am impresia ca subiectul este destul de insondabil.

    da chiar, uite o problema interesanta: de ce ar fi crutat Dumnezeu cetatatea sodomei pentru 10 (?) drepti? de ce nu le-ar fi spus sa se mute de acolo? sa fie o parabola (pe langa un fapt istoric real)? de exemplu, atat timp cat intr-un om mai sunt 10 ganduri bune, el este crutat.

    Răspunde
  12. fantana
    08/07/2009 la 15:46

    Într-un om nu pot fi zece gânduri bune şi nouă rele, există o realitate, el se uneşte cu un gând şi dacă acela este de desfrânare duhul desfrânării îşi face sălaş în el, spurcă tot şi nu va mai ieşi decât prin pocăinţă, când Duhul Sfânt va pune în ordine inima sa. O stare amestecată nu ne poate duce decât la Judecată pe când ce i care dobândesc vieţuirea în gândul lui Dumnezeu, dobândesc Împărăţia şi prin moarte se mută la ea.
    Sodoma ar fi fost o cetate înfloritoare astăzi dacă locuitorii săi s-ar fi înnoit în Domnul, ar fi cerut ajutor să reziste în faţa patimilor. Fără Hristos nu există virtute aşa că nu ne putem scuza că suntem slabi.

    Răspunde
  13. nume
    08/07/2009 la 19:07

    nu ati comentat nimic despre faptul ca in calauza sunt date citate din tao te king…

    Răspunde
  14. fantana
    08/07/2009 la 21:02

    Ai dreptate.
    „Călăuza” nu este un film ortodox declarat, nici tematic în sensul în care este „Anderi Rubliov” sau cum Lungin tratează nebunia pentru Hristos în ” Ostrov”. Textul este un amestec de referinţe scripturistice, poezie, parabole, reflecţii asupra ştiinţei, etc. Nu am remarcat citatele acelea dar filmul pe ansamblu l-am perceput ca folositor, stimulativ. Evident, nu sunt lucruri concrete vis-a-vis de viaţa în Biserică dar sunt personaje care ne ajută să desluşim blocaje şi atitudini, să le problematizăm.

    Răspunde
  15. nume
    09/07/2009 la 05:23

    nu numai ca aceste citate exista, dar sunt plasate inainte sau dupa niste citate din apocalipsa. o sa va indic minutul din film. aceste alaturari (blasfemiatoare, as zice) mi se par periculoase, in sensul ca ar putea valida in ochii unor crestini „toleranti” niste idei total straine de crestinism. pericolul este cu atat mai mare in vremurile noastre, in care se fac eforturi foarte mari si vadite pentru promovarea relativismului moral si religios. sa nu uitam ca pe ideile din lucrari ca tao te king se bazeaza diverse practici „energetice” (tai chi quan, qi gong, etc… de aceiasi natura, insa provenind din alte cultura este yoga. ), care nu sunt decat magie si retete de demonizare, si care au o putere de seductie extraordinara…
    nici filmele „ortodoxe declarare” nu mi se par foarte utile, si in nici un caz necesare. este posibil sa ma insel, insa am auzit astfel de opinii si din partea unor persoane competente (duhovnici).

    Răspunde
  16. Mihaï
    09/07/2009 la 07:40

    Asa cum criticam fapta, si nu omul;
    condamnam omul, si nu sistemul.

    Doctrinele fara oameni sunt formalisme.
    Litera e moarta, duhul e viu.

    Răspunde
  17. Andrei
    09/07/2009 la 08:52

    Am vazut si eu Calauza. Intr-adevar, nu este un film declarat crestin ortodox. Si intr-adevar exista acele citate din nu stiu ce ganditor chinez.
    Mie personal mi s-a parut un film ciudat, cu multe simboluri si un pic prea greoi pentru mine.
    Dar as vrea sa va recomand sa vedeti La Strada lui Federico Fellini, un film extraordinar de frumos si foarte profund. Si chiar daca nici acesta nu e explicit declarat crestin, implicatiile lui sunt profund crestine. Asa mi se pare. Cred ca e cel mai frumos film al lui Fellini, altminteri si el un regizor destul de ciudat.

    Răspunde
  18. nume
    09/07/2009 la 09:59

    citatele incep pe la 1:09:37
    incepe asa:
    „When a man is just born,
    he is weak and flexible,…” (subtitrarea in engleza). nu dau mai mult, ca nu vreau sa popularizez. uitandu-ma acum mai atent, am vazut si alte chestii destul de ciudate…

    @Andrei

    chiar m-ai facut curios. o sa caut filmul asta.

    Răspunde
  19. fantana
    13/07/2009 la 23:14

    Am luat aminte. „Călăuza” a fost când l-am văzut prima dată prin 1996 ca o rugăciune, am ieşit impresionat. Dar vreau să îl revăd şi să vorbim concret.

    Răspunde
    • Liliana
      16/07/2009 la 14:38

      Eu am gasit pe Google Video o versiune subtitrata in engleza unde la minutul precizat de Nume nu se afla acel citat. Poate ar fi util ca Nume sa posteze adresa versiunii la care se refera.

      Răspunde
  20. nume
    16/07/2009 la 19:36

    @Liniana

    da-mi adresa versiunii pe care ai gasit-o pe video google, si o sa iti indic minutul din aceea versiune.

    Răspunde
  21. Liliana
    16/07/2009 la 20:58

    Sper sa apara chiar caseta video cu filmul.

    Răspunde
  22. Liliana
    16/07/2009 la 21:03

    Am incercat sa postez chiar caseta, dar vad ca nu am reusit. Iata link-ul:

    http://video.google.com/videoplay?docid=4947870279914964017&ei=N5VfSvaPL435-Ab1wo0Q&q=stalker

    Răspunde
    

Lasă un răspuns către nume Anulează răspunsul