Articolul este o scrisoare a părintelui Dionisie, duhovnicul mănăstirii Albac, trimisă redacţiei Radio Reîntregirea. Mâhnirea părintelui este îndreptăţită, articolul din “Formula AS” fiind romanţarea unor frânturi de informaţii care în final lasă un gust amar celor care cunosc duhovnicia părintelui Rafail.
25 noiembrie 2005
Voi scrie următoarele rânduri, nu cu revoltă dar cu adâncă mâhnire care nu este doar a mea personală, dar şi a tuturor celor ce-l cunosc pe părintele Rafail Noica şi a multor cititori ai revistei Formula „AS”, în legătură cu articolul publicat în nr. 43 din 13-20 noiembrie 2009, fără acordul părintelui Rafail, articol total eronat care nu face decât să dezinformeze şi să creeze un duh legendar-păgânesc, cu iz vrăjitoresc.
Poţi găsi în această revistă-magazin tot ce vrei, de la politică la bârfele din Hollywood, de la mituri şi vrăji la rugăciuni „tămăduitoare “, de la reţete culinare la tratamente medicale, reclame, muzică, OZN-uri, orice pentru a umple “rafturile”. Foarte mulţi iubesc şi citesc această revistă, însă oamenii nu sunt „mărfuri” de aşezat în raft şi de vândut cu doi bani. Poate unora le face plăcere, ba chiar doresc să li se facă publicitate într-o astfel de revistă, dar unora nu le place. Şi dacă nu le place cum îndrăzneşti să pui în raft o „marfă furată”, căci asta aţi făcut punându-l pe părintele Rafail în această revistă şi încercând să-i schimbaţi “ambalajul”, dându-i o imagine de basm ieftin, aproape fachirică, fără acordul părintelui. Continuă →
Dirijorul care pare ca danseaza sirtaki in aceste clipuri este Mikis Theodorakis intr-un concert dedicat revolutiei studentilor politehnisti din 1973. Toata viata lui Theodorakis a pendulat intre partituri si inchisoare, tortura, exil. Muzica sa este marcata de folclorul grecesc insular, la 17 ani a sustinut primul sau concert . A compus simfonii, oratorii (premiul Nobel pentru oratoriul Axion Esti), opere dar si cicluri de melodii ce se identifica astazi cu melodiile traditionale (printre altele este si autorul coloanei sonore a filmului Zorba Grecul ). In vara aceasta a implinit 84 de ani.
Pe 4 noiembrie în Rusia dar şi în Europa a avut loc lansarea publică a filmului rusesc “Ţarul”, premiat încă din primăvară la Cannes. Acum, când am văzut şi trailerul, entuziasmul meu s-a mai temperat, cel puţin imaginea şi luminile din selecţie, ritmul, montajul sunt străine de ce cunoşteam despre filmele lui Pavel Lungin, pare mai mult un epic hollywoodian, în genul lui “1612“. S-au poate aşteptam prea mult de la el…
Un alt articol despre acest film îl găsiţi pe blog aici.
Dacă tot a venit vorba despre studiourile americane, mi-a plăcut ultimul film cu Bruce Willis (sic!), “Surrogates“, o parabolă despre virtualitate şi viaţa reală. Lumea noastră în care interfaţa electronică în comunicare a devenit indispensabilă nu îmi pare departe de viitorul 2054 ecranizat în film, o replică de acolo m-a pus pe gânduri: “Nu suntem destinaţi sã experimentãm lumea prin ochii nici unei maşinãrii!”.
“Au trecut 20 de ani de la căderea comunismului…!”. Stau şi mă tot uit la propoziţia asta minunată, câte implică ea politic sau social, economic, personal. Urăsc comunismul, în sinea mea cred că este responsabil de distrugerea/dispariţia românului (zilele astea m-am încrâncenat din nou privind fotografiile comentate de aici , aici sau aici). Poate nu a României, tânărul stat care promitea atât de mult viitor la un moment dat sub căpăstrul regalităţii de import, cât a comuntăţilor de oameni de pe aici, aşa cum au ştiut ei să se chivernisească de-a lungul veacurilor. Cred că mai exista o şansă în 89 de a învia . Nu s-a întâmplat.
Am îmbătrânit cu sintagma asta, “căderea comunismului” şi după 20 de ani văd o Românie de care mă simt aproape străin. Răul care era înainte a vegetat bine mersi şi după, în ciuda violenţei cu care ne-am dorit să îl lovim. Am murit pentru a fi siguri că scăpăm de el, să fim siguri de înviere, dar nu a fost suficent. Nu ştiu cum ar fi un sfârşit frumos în povestea noastră, un început, poate nu am murit destul, poate trebuia să punem mai multă rugăciune în lucrarea noastră. Acum însă mi se pare ireversibil, cred într-o Românie pe care nu o mai găsesc aici, care s-a mutat cu tot adâncul ei la Domnul.
“…74 de instrumentisti, 60 de coristi alaturi de o trupa rock vor evolua sub bagheta orchestratorului si dirijorului Marius Hristescu intr-o reprezentatie originala, un spectacol diferit de cele cu care v-a obisnuit maestrul Tudor Gheorghe.” Un concert şi o interogaţie, “Degeaba…?!”, sper să aducă bucurie şi o rază de lumină adevărată în preajma Crăciunului trucat cu beculeţe, falşi colindători şi coroane din flori de plastic.
Klauss Kenneth este un neamţ care a cunoscut în parte marile şi micile religii ale lumii, de la hinduism şi budism până la unele culte neoprotestante şi ocultismul lui Castaneda. Mărturia sa este vie, captivantă, zguduitoare, plină de revelaţii.
Cele două filmuleţe postate sunt din cadrul conferinţei susţinute la Cluj în 27 octombrie. Următoarele conferinţe vor avea loc la Sibiu – Luni, 2 noiembrie, 2009, Aula Facultăţii de Teologie Andrei Şaguna, ora: 18:00, Braşov – Marţi, 3 noiembrie, Centrul Cultural Reduta (Piaţa Sfatului), ora: 18:00, Constanţa – Sâmbătă, 7 noiembrie, Casa de Cultură, sala mică, ora: 17:00.
La Bucureşti conferinţele sunt pe 4 noiembrie ora 18.00 în Facultatea de Teologie Ortodoxă şi pe 5 noiembrie ora 18.00 în Aula Magna, Facultatea de Drept.
Filmul a fost realizat în anul 2008 şi este o coproducţie Canal 1 Rusia cu studiourile Twentieth Century Fox. Pe scurt, scenariul urmăreşte destinul unui general rus în timpul revoluţiei comuniste. Alexandr Vasilievici Kolceak (1874 – 7 februarie 1920) a fost comandant al forţelor navale ruseşti, explorator polar şi mai târziu unul dintre liderii anti-bolşevici în timpul războiului civil dintre “armata albă” fidelă ţarului şi “armata roşie” comunistă. Continuă →
Este vorba despre filmul “Pridel Anghela”, “Angel Side” sau “Angel’s Aisle” în versiune engleză, “Faţa îngerului” în traducere (eu am tradus Paraclisul îngerului sau Capela îngerului), realizat de regizorul Nikolai Dreiden în 2007. Filmul a luat mai multe premii în Rusia, amintesc doar premiul întâi la festivalul “Luchezarnyy angel” în 2008 şi tot în 2008 premiul întâi la Festivalul Filmului Istoric.
Acţiunea se petrece în mănăstirea ruseasca Valaam de pe lacul Ladoga din regiunea Karelia în preajma celui de-al II-lea război mondial. Pentru a înţelege contextul istoric am postat mai jos câteva referinţe legate de această insulă. Insula Valaam este considerată astăzi Athosul Nordului adăpostind mănăstirea Schimbarea la Faţă şi mai multe schituri.
Filmul subtitrat în engleză se poate vedea aici . Un comentariu folositor găsiţi şi pe acest blog. Continuă →
“Dumnezeu nu cere de la noi oamenii altceva, decît numai să nu păcătuim. Iar acesta nu este lucrul legii, ci paza neslăbită a Chipului şi a cinstei noastre de sus. Stînd în acestea potrivit cu firea, şi purtînd haina strălucită a Duhului, rămânem în Dumnezeu şi Dumnezeu în noi, fiind dumnezei şi fii ai lui Dumnezeu prin înfiere, însemnaţi cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu”.
Cuvântul este din Simeon Noul Teolog şi l-am reţinut ca pe o lumină în tulburarea gândurilor şi a inboxului meu răvăşit de sute de mailuri-spam ce anunţă de dimineaţa până seara catastrofa iminentă a cipării şi apostaziei noastre. Tulburat, da, pentru că NU vreau să apostaziez, să îmi trădez Dumnezeul meu, chiar dacă o fac zilnic cu meschinăriile şi jumătăţile mele de măsură, dar seară de seară el mă caută şi mă găseşte şi îmi doresc din toată inima să mă găsească în veci.
Mă gândesc la problema cipurilor şi în esenţă a supravegherii: să fim înţeleşi, sunt pentru respectul libertăţii omului de lângă mine şi de pretutindeni, a intimităţii sale, nu iubesc statul poliţienesc, nici biblia sa, panopticonul lui Foucault ce descrie viitorul politic, democraţia în care ordinea şi puterea vine cu precădere din supraveghere şi auto-supraveghere.
Dar îmi dau seama pe de altă parte că este o altă utopie politică, o altă visare a cezarului. Şi de ce nu i-aş da ce este al lui? Întotdeauna a visat, şi-a dorit puterea absolută şi crezând că o reinventeză a stricat şi urâţit lumea lui Dumnezeu. Aşa s-au ridicat imperiile şi republicile , m-am obişnuit cu miasma urâtului său… Când mi-a respectat el libertatea, intimitatea Continuă →
De fapt nu chiar din parcare, sunt gânduri sedimentate în trafic iar acum schiţate cu frâna de mână trasă, ce a rămas din ele, din pornirea de a împărtăşi frământarea legată de relaţia unui şofer creştin cu maşina sa, cu binecuvântata sa maşina dar şi cu frumoasele maşini ale semenilor săi.
Simt cum oamenii visează să conducă maşini noi şi frumoase, impozante, rapide, mai ales tinerii, îi văd în parcare la Mall şi aiurea, le admiră şi le doresc ca pe o iubită, se fotografiază eventual cu ele, le păstrează apoi ca pe o icoană dragă pe ecranul celularului. Maşina se impune ca emblemă (formatoare) a personalităţii, purtătoare şi dătătoare de senzaţii/”viaţă”, adeseori identificată cu un upgrade social; ea exprimă putere dar mai ales imprimă putere gestului uman. Conducem sportiv, în exces, modelaţi de nervozitatea şi de potenţa pedalei, ne place la volan să gesticulăm în alt fel, trăim în alt fel prin ea, respirăm după numărul de turaţii, ne contopim, ne articulăm cu ea, maşina devine o extensie mecanică a imaginarului, pare în noi, noi ne proiectăm mental după atitudinea ei, agili, superiori, eleganţi, proaspeţi.
Dar dacă dincolo de vopseaua irizată rămâne în timp doar rugina, cimitirul de fiare vechi, dacă iconul de care vorbesc duce în nimic, este un idol gol, în fapt ne împărtăşim cu atâta nesaţ şi plenitudine dintr-o aură mincinoasă. O posibilă slăbiciune din partea noastră Continuă →
Părintele Nikolai Gurianov este cunoscut şi apreciat în Rusia de către credincioşi ca fiind unul dintre stareţii ultimului secol al Bisericii Ortodoxe. S-a născut în 1909 undeva lângă Sankt Petersburg, a fost prigonit de comunişti făcând şapte ani de lagăr, a slujit ca preot în statele baltice iar din 1958 s-a retras pe insula Zalit unde a petrecut retras 42 de ani într-o modestă căsuţă de lemn, fiind cercetat aici de mulţi pelerini din întreaga lume. De la mijlocul anului 1999 stareţul nu a mai primit pelerini, scrisorile acestora de căutare a unei deschideri ajungând până la preşedenţie.
În ultimul an de viaţă, în ciuda bolilor sale a primit pe toţi cei care îl cercetau pentru a-i instrui şi întări în credinţă. Pe 24 august 2002, la 92 de ani, părintele a murit fiind îngropat pe insula unde a trăit retras.
Din viaţa părintelui am reţinut câteva momente.. Continuă →
Este 1565 şi Rusia este răvăşită de foame şi de războiul cu Polonia. Ivan cel Groaznic, primul ţar al Rusiei (autointitulat, ţar de la cezar), îl invită pe Filip prietenul său din copilărie să devină Mitropolit al Rusiei.În ciuda prieteniei lor sincere, noul mitropolit se revoltă împotriva cruzimii şi torturilor folosite de ţar în politica sa.
Regizorul este Pavel Lungin cunoscut în Rusia şi pretutindeni pentru filmul “Ostrov” (2006) despre un călugăr rus care devine sfânt nebun pentru Hristos. Pyotr Mamonov, care a jucat rolul principal din ” Ostrov”, este acum ţarul Ivan.. Opozantul său este Oleg Yankovsky, în rolul mitropolitului, trecut la Domnul în luna mai.
Ca şi în “Ostrov” dar poate şi mai evident, influenţa lui Tarkovsky şi Eisenstein structurează modul de abordare al scenariului (unde Lungin este co-autor).
Concluzia, “Ţarul” este o naraţiune istorică vizând conflictul dintre Biserică şi Stat, o metaforă a Rusiei trecute şi prezente după cum îl descrie Lungin.
"Ţarul"
+++
Căutând în istorie am înţeles că Ivan cel Groaznic a ordonat Maliutei Scuratov să-l ucidă pe Sfântul Mitropolit Filip deoarece îi demasca politica şi planurile lui sângeroase. Mai jos viaţa Sfântului Mitropolit Filip din sinaxarul de la Radonej : Continuă →
“Trebuie să ştim legea asta, ca lege cumplită: dacă nu îl port acuma pe Dumnezeu, dacă nu-L văd acuma în viaţa mea pe Dumnezeu, nici dincolo de viaţa asta nu-L voi vedea”. Extras din conferinţa Părintelui Rafail Noica – Din ce moarte ne-a izbăvit Hristos (Alba-Iulia, 2005)
Sau cuvintele Sfântului Simeon Noul Teolog: “Cei ce L-au dobândit în sinea lor pe Dumnezeu vor fi înălţaţi, după sfârşitul lor, la ceruri. Iar mai pe urmă Dumnezeu le va învia şi trupul acesta, făcându-l cu totul duhvnicesc şi va împărăţi asupra oamenilor cu totul întregi în nesfârşiţii veci. Ne vom ruga întotdeauna lui Dumnezeu cu cuvintele: “Vie Împărăţia Domnului” “.
Suntem chemaţi să trăim cu Domnul, în această Împărăţie, încă din viaţa aceasta, să înţelegem că nu există virtute în afara acestei vieţuiri, nu există această vieţuire fără o simţire osebită în inima noastră. “Duhul Sfânt nu poate fi prezent în suflet fără o flacără vizibilă şi sensibilă”. O asemena vieţuire trece dincolo de moarte şi de Judecată iar cel care (în)viază întru această Împărăţie nu se va mai nedreptăţi de o a doua moarte.
În traducerea părintelui Rafail Noica a apărut la Editura Reîntregirea cartea “Cuviosul Siluan Athonitul”. Traducerea este făcută din limba rusă şi urmează alcătuirea volumului rusesc adică în partea întâi cuprinde o biografie spirituală a Sfântului, în alcătuirea părintelui Sofronie Saharov sub numele “Viaţa şi învăţăturile Stareţului Siluan” iar partea a doua “Scrierile Stareţului Siluan”, caietele sale de meditaţii.
Anexele cuprind scrisoarea în fascimil şi în traducere a Patriarhului ecumenic către Arhimandritul Kirill legată de canonizarea Cuviosului Siluan Athonitul, traducerea actului de canonizare, sinaxarul, troparele şi condacul.
Părintele Rafail Noica şi-a luat misiunea de a traduce integral opera stareţului Sofronie Saharov iar aceasta este cea de-a şasea lucrare, mult aşteptată de cei care iubesc înţelegerea deosebită a duhului în care a fost scris/rostit textul, graiul vechi folosit de părinte şi atenţia sa pentru limbaj.
Cele două părţi din cartea de faţă au mai apărut separat la Editura Deisis în traducerea părintelui Ioan Ică.
+++
La încheierea ediţiei (să zicem de noapte…:)) am aflat că mâine va ieşi la aceeaşi editură o carte de cuvântări a părintelui Zaharia Zaharou în traducerea maicii Maria R.
Părintele Zaharia Zaharou este arhimandrit în aceeaşi mănăstire fondată de părintele Sofronie în Anglia unde a devenit călugăr părintele Rafail.
“În ce mă priveşte, eu mă tem mult mai mult de inimile reci ale celor (ortodocşi, n.r.) «corecţi intelectual»…”
Părintele Serafim Rose de la Mănăstirea Platina - Statele Unite
Fragmentele fac parte din “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose” de Ierom. Damaschin, Editura Sophia, 2005. Selecţia este realizată cred de redacţia www.razbointrucuvant.ro (am primit-o simultan din mai multe surse). L-am preluat integral pentru bucuria şi importanţa pe care am simţit-o în anumite pasaje, pentru unele nuanţe, am mai intervenit cu bold în unele dintre ele dar textul vorbeşte de la sine.
+++
Şi această poruncă avem de la El: cela ce iubeşte pre Dumnezeu, să iubească şi pre fratele său. (1 In. 4, 21)
“Încrederea Părintelui Serafim în propria-i misiune creştea pe măsură ce el însuşi devenea un om al inimii. La începuturile lucrării sale misionare pusese accentul pe susţinerea adevăratei Ortodoxii, pe rezistenţa împotriva modernismului, renovaţionismului şi ecumenismului. Continuă →
"Cancerul este o boala a mintii ,corpului si spiritului"
DUPA CE ANI DE ZILE A SPUS PACIENTILOR CA CHIMIOTERAPIA ESTE SINGURA CALE PENTRU A INCERCA (CUVANTUL CHEIE E A INCERCA !) SA SE ELIMINE CANCERUL, JOHN HOPKINS S-A HOTARAT SA PREZINTE SI CALEA ALTERNATIVA DE TRATAMENT A MALADIEI.
Noutati in tratamentul cancerului de la John Hopkins :
1. Cu totii avem celule canceroase in corp. Aceste celule nu apar,insa, la testele standard daca nu sunt in numar de miliarde. Cand doctorii spun bolnavilor ca nu mai exista celule canceroase in corpul lor dupa tratamentele efectuate, inseamna doar ca testele sunt incapabile sa le masoare deoarece nu mai sunt in numar detectabil.
2. Celulele canceroase apar in corp de 6 pana la 10 ori in timpul vietii unui om.Continuă →
Prietene, Mi-ai povestit, candva, cate ceva despre dumneata, dureri, suferinte, incercari, si poate daca am fi fost mai vechi prieteni mi-ai fi spus si de bucurii, caci nu este viata care sa nu cuprinda si de una si de alta.
Te-am ascultat si, pentru ca si viata mea e singuratica si plina de meditatie in orice colt unde ma misc, m-am gandit mult la cele ce-mi spuneai, precum si la cele ce observasem fara sa-mi spui si de care poate nici dumneata nu-ti dai seama, caci omul nu se cunoaste bine pe sine niciodata, oricat s-ar studia.
Ti-am ascultat ultima povestire din care inteleg prea bine ca te zbati in interiorul fapturii D-tale ca un incarcerat.O, cum te inteleg, ai vrea sa scapi, sa-ti simti sufletul iar usor si liber, departat de umilintele si deznadejdea ce te-au coplesit, ai vrea sa te agati de ceva valabil, ceva deosebit, ceva mare care sa intreaca tot ce ai trait, sa acopere totul si sa te stapaneasca numai acel ceva de care nici D-ta nu stii prea bine ce ai vrea sa fie! Continuă →
Deşi luat la rece scenariul ar putea fi acuzat ca fiind unul dintre clasicele şabloane hollywoodiene ce vinde bine poveştile de dragoste, pur şi simplu filmul te sensibilizează de la primele scene, muzica cred că asigură o bună parte din succesul său. Deci… Continuă →
Da, în seara aceasta l-am văzut şi mai bine nu o făceam. Nu încerc acum o recenzie a filmului, doar câteva comentarii din perspectiva unui spectator care nu este fan al cărţilor lui Dan Brown.
Ecranizare este realizată în cel mai clasic stil comercial, a unui film de acţiune cu efecte speciale şi urmăriri, un Vatican sub asediu, urmărit de răzbunarea unor aşa-zişi Illuminatti. Operatorul s-a străduit cât a putut, cel de la butoane a pus şi el efecte pe măsură dar scenariul subţire , mult mai subţire decât în “Codul lui DaVinci”, nu poate fi salvat. Secret după secret, toate se decompilează în faţa profului de la Harvard, Robert Langdon, care îi vin idei şi informaţii la timp, cu precizie de secundă (cea mai tare este descoperirea unei nişe dintr-o biserică, după o coloană, rămasă secretă patru secole deşi nu are nici măcar o uşă). Continuă →
Free Monks (EleftheroiMonahoi) – ” Călugării liberi” - sunt o trupa de rock şi folk din Grecia care îmbrăcaţi în haine negre asemenea călugărilor ortodocşi , prin muzica lor şi alte activităţi, au încercat să interacţioneze cu tinerii greci, să rupă distanţele conformiste şi rigide care se creează uneori între aceştia şi clerul ortodox. Exemplul Monahilor oferă un studiu de caz instructiv, o încercare mai modernă a Ortodoxiei din Grecia de a-şi spori popularitatea în special în rândul tinerilor. Mai multe informaţii aici şi acolo…
